”As the clock runs” / „După cum bate ceasul” / „Ahogy az óra jár”: povestea unei comunități evreiești mai degrabă mici, dintr-un oraș mai degrabă mic, dar reprezentativă pentru soarta întregii evreimi din Transilvania de Nord care, în primăvara anului 1944, a fost nimicită prin ceea ce s-a numit „Soluția finală”, pusă în practică de către autoritățile ungare care au administrat teritoriul în perioada 1940-1944.
Filmul documentar cu titlul de mai sus, care evocă istoria zbuciumată a comunității evreiești din Odorheiu Secuiesc, a fost proiectat, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, marcând împlinirea a 80 de ani de la Holocaustul evreilor din Transilvania de Nord, la Cinematograful Lev din Tel Aviv, pe data de 26 ianuarie 2024, în organizarea reprezentanței din Israel a Institutului Cultural Român. În cuvântul de deschidere Martin Salamon, directorul ICR Tel Aviv a numit povestea evreilor din Odorhei „oceanul într-o picătură”, prin prisma faptului că exterminarea micii comunități locale a avut aceleași etape, traseu și destinație finală, ca a altor milioane de evrei din Europa: legislație discriminatorie, apoi eliminare fizică prin ghettoizare forțată și transportul în lagăre de exterminare. În ceea ce privește soarta evreilor din Odorheiu Secuiesc, o comunitate vorbitoare de limbă maghiară, ea a fost identică cu cea a celorlalte comunități de pe teritoriile administrate de Ungaria în anul 1944, printre care a celor peste 160 de mii de evrei din Transilvania de Nord: au fost predați Germaniei naziste aproape de sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când înfrângerea Puterilor Axei era deja inevitabilă.
Ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid – el însuși istoric și cunoscut cercetător al Holocaustului – a accentuat faptul că Holocaustul a fost un proiect european, în care au participat aproape toate statele din Europa, printre care și Ungaria și România. Ioanid a dat ca exemplu comuna Cârlibaba, compusă din satele Cârlibaba Veche și Cârlibaba Nouă. După Dictatul de la Viena, Cârlibaba Nouă, aflată pe malul drept al râului cu același nume, a revenit Ungariei, iar Cârlibaba Veche a rămas sub administrație românească, fiind parte a județului Suceava. Evreii din Cârlibaba Veche au fost deportați de către autoritățile române în Transnistria, împreună cu alți evrei din Bucovina, în anul 1941, iar cei din Cârlibaba Nouă au fost deportați cu trei ani mai târziu de către autoritățile ungare, la Auschwitz.
La finalul proiecției, la care au participat și supraviețuitori ai Holocaustului din Odorheiu Secuiesc și aparținătorii lor, azi locuitori ai Israelului, o parte dintre ei fiind și subiecți ai interviurilor incluse în documentar, regizorul Zoltán Fecső – prezent la proiecția din Tel Aviv – a răspuns la întrebările publicului. Din câte a detaliat Fecső, filmările s-au desfășurat pe parcursul mai multor ani, în locații diferite: Odorhei, Israel, Auschwitz. Regizorul a mulțumit ICR Tel Aviv pentru sprijinul material și logistic acordat atât pe parcursul filmărilor, cât și în vederea prezentării peliculei în Israel.
”As the clock runs” / „După cum bate ceasul” / „Ahogy az óra jár” (1h. 45 min.)
Sinopsis: Evreii care s-au stabilit în orașul Odorheiu Secuiesc în secolul al XIX-lea au devenit vorbitori de limbă maghiară, păstrând bune relații cu maghiarii, chiar și după ce Transilvania a devenit parte a României Mari. În primăvara anului 1944 însă, evreii din oraș și împrejurimi au fost transportați în ghetto-ul din Târgu Mureș, de unde au fost deportați la Auschwitz și nimiciți. În prezent nu mai trăiește niciun evreu în Odorhei, majoritatea supraviețuitorilor Holocaustului emigrând în Israel. Tragedia care a pus capăt unei perioade de peste un secol de conviețuire pașnică a rămas complet necunoscută locuitorilor actuali din Odorheiu Secuiesc, iar realizatorii filmului și-au propus să producă o schimbare în acest sens.
Regizat de cineastul local Zoltán Fecső, filmul documentează deportarea, la Auschwitz, a membrilor comunității evreiești din orașul Odorheiu Secuiesc în primăvara anului 1944.
Regizor: Zoltán Fecső
Operator de imagine: Ervin Jakab
Editor: Levente Fancsali
Asistent de regie: Zoltán Gálovits
Consultant științific: Attila Gidó
Elemente grafice: Levente Benedek
Co-producător: Hajdó Csaba
Producător: Levente Demeter