spot_img

Ioana Crăciunescu, Gabriela Toma și Dan Mircea Cipariu, lectură publică de Ziua Limbii Române

Joi, 31 august 2023, ora 18.00,  în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București (Șos. Cotroceni nr. 32, zona delimitată pentru picnic), Muzeul Național al Literaturii Române din București, Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” din București și Biblioteca Metropolitană București celebrează Ziua Limbii Române printr-o lectură publică susținută de Ioana Crăciunescu, Gabriela Toma și Dan Mircea Cipariu, poeți care au publicat în ultimii trei ani cărți importante și premiate. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Open Art, APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) și AgențiadeCarte.ro.

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la data de 31 august ca urmare a unei inițiative legislative din 2011, votată de Parlamentul României prin Legea nr. 53/2013. „Ziua Limbii Române“ a fost stabilită, în mod simbolic, la aceeași dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova sub numele „Limba Noastră“ pentru a transmite mesajul că limba română este limba vorbită nu numai între granițele țării, ci și dincolo de fruntarii.

Ioana Crăciunescu

IOANA CRĂCIUNESCU este actriţă de teatru şi cinema şi poetă. În 1973 a absolvit Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale din Bucureşti şi a devenit actriţă a Teatrului Nottara. A publicat volumele: “Duminica absent”, Cartea Românească, București, 1980; “Supa de ceapă”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981; “Iarna clinic”, Cartea Românească, București, 1983; “Mașinăria cu aburi”, Editura Eminescu, București, 1984; “Creștet și gheare”, Cartea Românească, București, 1998; ”Supa de ceapă / Soupe à l’oignon”, Editura Brumar, Timișoara, 2007; “Mon general”, Editura Tracus Arte, 2017, ”Piața Chibrit”, Editura Charmides, 2017. În 2021, a publicat volumul de poezie ”Chit sau dublu”, Editura Charmides, care a primit Premiul APLER -Cartea de Poezie a anuui 2021.  Filmografie: Actorul și sălbaticii (1975); Artista, dolarii și ardelenii (1980). Ioana Crăciunescu a jucat în producțiile Pullman paradis (1995), Mensonge (1993), Quelque part vers Conakry (1992), Întâmplări cu Alexandra (1989), Duminica în familie (1987), Să-ți vorbesc despre mine (1987), Femeia din Ursa Mare (1982), La capătul liniei (1982), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Ion: Blestemul pamântului, blestemul iubirii (1979), Ediție specială (1978).

Gabriela Toma

GABRIELA TOMA (n. 1981) a debutat cu volumul Cântecul geamănului (Editura Humanitas, 2009). Din 2006 a călătorit și a explorat numeroase culturi din Europa și din America Latină. Spațiul cultural care a avut cel mai mare impact asupra sa a fost Mexicul, pe care l-a vizitat de trei ori și unde speră să se întoarcă. Aici, a realizat interviuri și a participat la ceremoniile prehispanice de cultură nahua din Mexicul actual. Este pasionată de educația non-formală, dialog intercultural și storytelling. În prezent, coordonează proiecte interculturale și de educație muzeală la MNLR, printre care Festivalul cultural latino-american și Atelierele Thomasinei. Lecturi publice: Cenaclul Euridice, Institutul Blecher, Noche Bohemia și Librăria La Ruenca de Gandhi (Xalapa, Veracruz), Primer Encuentro International de Mujeres Poetas en la Cuenca de Papaloapan (Tuxtepec, Mexic), Festivalul Internațional de Poezie București; Festivalul Strada de C’Arte; Maratonul de Poezie și Jazz; V.I.P. (Vin. Intimitate. Poezie) – Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD. În 2022, a publicat volumul de poezie Crivacul, Editura Tracus Arte. Tocmai a terminat de scris o carte pentru copii și lucrează la un volum de eseuri. I-au fost traduse poezii în limba spaniolă, în franceză și în macedoneană.

Dan Mircea Cipariu

Dan Mircea Cipariu (născut la 7 septembrie 1972, București), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul ”Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (editura Libra). În 2007, volumul său de poeme ”Tsunami” (editura Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul „Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2023, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro Culturart, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul www.agențiadecarte.ro , spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă.

În 2020, a primit titlul de doctor în filologie pentru lucrarea „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București. A predat cursuri de scriere creativă la Universitățile din Belgrad și Novi Sad, la Muzeul Național al Literaturii Române din București și în programele Centrului Cultural Arad și ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER).

În 2022, a publicat volumul META VERS, editura Vellant, însoțit de 7 desene de Mihai Zgondoiu.

În 2023, publică volumul ”Gloria Veselia și Ursulețul Cipi”, editura Ars Libri, cu ilustrații de Raluca Neferu.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508