”Aplauze pentru poet… pe scenă de Ziua Culturii Naționale”

ian. 14th, 2023 | By | Category: Postcard

Rodica Mandache şi tânărul actor Eduard Păuna recită din şi despre Eminescu, în ambianţa muzicală creată la pian și țambal de Cătălin Răducanu, pe 21 ianuarie, ora 17, în Sala George Enescu a Universităţii Naționale de Muzică din București. Versuri ale altor poeţi români clasici completează video online spectacolul în rostirea unor actori reper ai scenei româneşti, sub genericul ”Aplauze pentru poet… pe scenă de Ziua Culturii Naționale”. Spectacolul prezentat cu public pe 21 ianuarie la Bucureşti, va putea fi văzut online începând cu 28 ianuarie 2023 pe YouTube si Facebook, prin platforma aplauzepentrupoet.thecultureclub.ro. Agențiadecarte.ro este partener media al evenimentului.

„Eminescu a fost un geniu!”, ne spune Cioran. „Un geniu de care nu încetez să mă mir. Şi noi suntem obligaţi faţă de geniul lui şi de tulburarea ce ne-a vărsat-o-n suflet”. Francezul Alain Bosquet îi răspunde parcă: „Geniul oferă o atroce responsabilitate, Eminescu este tinereţea şi entuziasmul unui veac şi totodată freamătul lui tragic! Caragiale spunea: ”Eram foarte curios să-l cunosc. Nu ştiu pentru ce mi-l închipuiam pe tânărul aventurier ca pe un viitor om mare. Şi-nchipuirea mea un viitor om mare trebuia să fie ca neoamenii. S-a adeverit cu prisos. Era o frumuseţe. O figură clasică, încadrată de nişte plete lungi negre, nişte ochi mari… la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru. Un zâmbet blând şi adânc melancolic.”

            Mai multe veţi vedea şi auzi în spectacolul Aplauze pentru poet… pe scenă, care încheie “săptămâna” culturii naţionale pe 21 ianuarie, de la ora 17, în Sala George Enescu a Universităţii Naționale de Muzică din București.

            Proiectul Aplauze pentru poet… pe scenă de Ziua Culturii Naţionale este un spectacol multimedia complex după o idee de Ovidiu Miculescu, regia muzicală Oltea Şerban-Pârâu, video Virgil Oprina, care va aduce pe aceeași scenă poezia live din literatura  unor mari poeţi români: George Topârceanu, Ion Minulescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, George Bacovia, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, cu poezia lui Eminescu proiectată pe ecran în interpretarea actorilor Alexandru Repan, Ştefan Bănică, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Constantin Chiriac şi într-o intervenţie de arhivă, Ion Caramitru, cu o selecţie de versuri dintr-o listă exhaustivă ce cuprinde poeziile eminesciene. 

INTRAREA ESTE LIBERĂ           

Proiect realizat cu sprijinul JTI

Co-organizator UNMB

Producător The Culture Club

Coproducător Radio România Cultural

Cu sprijinul ALLIANCE HEALTHCARE

Partener principal Pro Contemporania

Parteneri: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Radio România Regional, Romania TV, Mediatrust, Liternet, Agentia de carte, Fundatia Marconi pentru comunicare, relaţii publice şi educaţie, Observator cultural, Aqua Carpatica

Număr de vizualizări :63


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro