Teatrul Dramaturgilor Români, instituție publică de cultură în subordinea Primăriei Municipiului București, anunță premiera spectacolului ”Interesul general” de Aurel Baranga, regia Andrei Huțuleac. În datele de 16, 17, 18 decembrie 2022, ora 19:00, spectatorii au audiență în Ministerul Construcțiilor de Mașini Paralele, acolo unde fiecare funcționar, fiecare șef și fiecare sub-șef are o agendă proprie pe care o adaptează continuu după cum bate vântul, iar directorul Toma Hrisanide nu are o dimineață prea bună. Printre subalternii săi se află un turnător. Cine este acesta și cât de departe este dispus Hrisanide să meargă ca să-l facă să tacă aflați în… ”Interesul general” de Aurel Baranga, regia Andrei Huțuleac, decor și costume Ariana Miron-Presan, cu: Sorin Miron, Carol Ionescu, Ionuț Iftimiciuc, Sorin Flutur, Dan Rădulescu, Nicoleta Hâncu, Corina Moise, Tudor Cucu-Dumitrescu. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.
Următoarele reprezentații: 18, 19, 28 ianuarie 2023, ora 19:00, sala „Ion Băieșu”.
Biletele au fost puse în vânzare pe site-ul www.bilet.ro și la casa de bilete a Teatrului Dramaturgilor Români. Rezervări: 0756 021 106 / rezervari@teatruldramaturgilor.ro.
Detalii despre program și evenimente: www.teatruldramaturgilor.ro.
Teatrul Dramaturgilor Români este o instituție publică de cultură subvenționată de Consiliul
General al Municipiului București.