Concert Maxim Belciug & Gabriel Bălașa: frumusețea melancoliei sub soare

dec. 6th, 2022 | By | Category: Postcard

Vineri, 9 decembrie 2022, ora 19:30, la Hidden e concert. Protagniștii serii sunt doi artiști binecunoscuți: Maxim Belciug și Gabriel Bălașa, care vin cu chitara, cu percuțiile și cu handpanul să dea frâu liber instrumentelor și să cânte cu chef și cu sete, cu foc, cu sentiment, cu pară, amestecând ritmuri cu culori si bucurie cu melancolie. Un concert-călătorie printre muzici-nebunie, de gustat într-o seară târzie, să-ți vină să dansezi, să râzi și să visezi. Scria Albert Camus undeva: există viață și există moarte, iar între acestea există frumusețe și melancolie. La bellezza della malinconia sotto il sole.

Maxim Belciug, un artist clasic în formarea și preferințele sale, este un nume binecunoscut. Este maestrul chitarei și al Încântărilor, cel care se încăpăţânează să creadă că frumuseţea va mântui totuși lumea. Gabriel Bălaşa este un alt nume, frecvent întâlnit pe scena muzicală under şi overground. Un percuţionist inspirat şi isteţ, apreciat pentru prezenţa sa creativă. Împreună, cei doi formează un duo insolit, ca și muzica lor. Un melanj, exuberant și zajjy, de clasic cu improvizație, exotisme pline de culoare, valsuri, tangouri, tarantelle, baroc și ritmuri latino-americane. Sunete care încălzesc inima și armonii ce-și iau zborul de pe partitură, împinse de bucuria de a cânta, și ne aduc un răgaz de (re)copilărie, în pofida faptului că trăim într-o lume ce nu-i făcută pentru copii. 


Concertul are loc vineri, 09 decembrie 2022, cu începere de la ora 19:30, la Hidden, clubul social din str. Doamna Chiajna 26, București. Rezervări se pot face la numărul de telefon 0735.830.630.

https://www.facebook.com/events/811521546801855




Număr de vizualizări :74


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro