Teatrul Național din Timișoara lansează TNTm.ro, noul site și un tur virtual

nov. 12th, 2022 | By | Category: Postcard

Teatrul Național din Timișoara lansează în mediul online noul său website – www.tntm.ro. Site-ul www.tntm.ro este noul instrument de comunicare online prin care utilizatorii pot accesa informații despre spectacolele Teatrului Național, despre evenimentele și despre inițiativele sale, despre echipă, despre sălile sale de spectacol etc.,  într-o formă optimizată, intuitivă, oferind o navigare prietenoasă pe orice tip de dispozitiv. Site-ul www.tntm.ro este, totodată, o modalitate de a intra în contact cu utilizatorii, prin chestionarul online realizat  în colaborare cu Departamentul de Sociologie al Universității de Vest din Timișoara.

O noutate absolută pe care o aduce site-ul www.tntm.ro este TURUL VITUAL al Teatrului Național din Timișoara. Turul virtual TNTm oferă utilizatorilor informații și imagini inedite ale spațiilor de joc ale Naționalului, precum și imagini din culise și din spațiile auxiliare. Turul virtual oferă utilizatorilor, indiferent de locația acestora, posibilitatea de a vizita Teatrul Național și Sala 2 TNTm, în serii de fotografii la 360° care permit vizualizarea spațiilor din perspective noi și din unghiuri diferite, într-o experiență pe cât de plăcută, pe atât de instructivă.

„Acest nou site reprezintă o formulă de a ne apropia, de a comunica atât cu spectatorii noștri fideli, cât și cu publicul care nu ne cunoaște încă. Am vrut ca noul site al Teatrului Național din Timișoara să fie foarte accesibil, foarte deschis, să reflecte cât mai fidel principiile și activitatea Naționalului și să acomodeze utilizatorii cu oferta de spectacole și cu oamenii care fac posibile toate aceste lumi care înseamnă Teatrul”, a declarat Ada Hausvater, managerul Teatrului Național din Timișoara. 

https://orasul-timisoara.ro/local-20720/

Număr de vizualizări :79


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro