FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU 2022. REPERE – ZIUA VIII, 12 NOIEMBRIE

nov. 12th, 2022 | By | Category: Postcard

Programul evenimentelor din cea de-a opta zi a Festivalului Național de Teatru cuprinde un număr de douăzeci de manifestări dedicate publicului larg, dar și specialiștilor din breasla teatrală invitați în FNT32.

Vă prezentăm câteva spicuiri din oferta penultimei zile a FNT 2022:

O nouă întâlnire-dezbatere din secțiunea INTERSECȚII ÎN FNT: Realități teatrale în dezbatere – are ca punct de plecare o conferință despre abuzurile din lumea artistică din România:

Abuzul în mediul artistic. Cum creăm spații sigure?

Discuțiile pe acest subiect au căpătat amploare în România abia în 2022, la cinci ani după ce această problematică a izbucnit la nivel mondial. Ca și în restul lumii, mărturiile despre umiliri, intimidări, hărțuiri sexuale în școlile și instituțiile teatrale arată că problema este sistemică. Soluționarea ei presupune o reformă deopotrivă a mentalităților și a structurilor. Ce trebuie schimbat în mediul teatral astfel încât să devină un spațiu sigur pentru toți cei care activează aici?

Invitați: Katia Pascariu, Oana Mardare, Theodor-Cristian Popescu, Michał Telega (Polonia)

Moderator: Oana Stoica

Detalii: https://fnt.ro/2022/abuzul-in-mediul-artistic-cum-cream-spatii-sigure/ 

Ora 11.00 –  ARCUB-Gabroveni, Sala Coloane 

INTRAREA LIBERĂ în limita locurilor disponibile

INTERSECȚII ÎN FNT: Târgul cărții de teatru

Publicul interesat de cartea de teatru este invitat, în cea de-a doua zi a maratonului lansărilor de carte în FNT, să participe la prezentarea a 12 (dintre cele 46 de) titluri noi prezentate în Festival – unele dintre cele mai relevante cărți destinate teatrului din ultimul an. Volumele vor fi prezentate de autorii lor, de critici, actori sau cititori avizați. Iată doar câteva dintre numele celor ce vor participa la aceste manifestări: Alex Bogdan, Călin Ciobotari, Andrei Huțuleac, Liviu Malița, Nicolae Mandea, Doru Mareș, Mihaela Michalov, Matei Vișniec.

Lista cărților ce vor fi prezentate:între orele 11.00 – 15.00, la librăria Cărturești Verona:

  1. O istorie a sărutului în teatru de Călin Ciobotari, Editura Cartea Românească Educațional 2022 
  2. Teatru (4 volume) de Matei Vișniec – Editura Tracus Arte 2022 
  3. Procesul comunismului prin teatru de Matei Vișniec– Editura Polirom, 2022
  4. Un secol de ceață de Matei Vișniec – Editura Polirom, 2021
  5. Povestea regelui suparat pe clovn de Matei Vișniec – Editura Arthur, 2022 
  6. Curtea miracolelor. Teatru, de Iakovos Kambanellis, Editura Omonia & Fundația Culturală Greacă, 2022  
  7. Friends, iubiri și marele lucru teribil de Matthew Perry – Editura Nemira, 2022  
  8. Descoperiri de Eugène Ionesco Editura Nemira, 2022
  9. Un om sub semnul întrebărilor de Eugène Ionesco – Editura Nemira, 2022
  10. Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate de Liviu Malița – Editura Presa Universitară Clujană, 2022 
  11. Teatrul telematic de Marina Hanganu – Editura Universitaria, Craiova, 2022
  12. Trilogia Sensibilă deBogdan Georgescu Editura Black Button, 2022 

Orele 11.00 – 15.00 – librăria Cărturești Verona

INTRAREA LIBERĂ

Ultima lectură performativă din Festival, prezentată în cadrul modulului INTERSECȚII ÎN FNT / Fragil. Dramaturgiile prezentului, va avea loc de la ora 16.00, laSala Media a TNB:

Schwarzindividele” – de Martyna Wawrzyniak

(producător: Festivalul Național de Teatru, 2022)

Coordonator: Bobi Pricop

Muzica live: Eduard Gabia

Textul este un studiu al micilor obsesii, al frustrărilor și perversiunilor cotidianului, pentru care nu există loc în realitatea socială codificată. Refulate din spațiu public, poveștile și experiențele antieroinelor cer în mod surprinzător să le urmărim și să le dăm voce.

Detalii:https://fnt.ro/2022/schwarzindividele-lectura-performativa/ 

Spectacol-lectură urmat de discuții cu publicul.

Ora 16:00 – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Media

INTRAREA LIBERĂ în limita locurilor disponibile

Iată și spectacolele ”la scenă” care își așteaptă publicul în penultima zi a Festivalului Național de Teatru:

Micul Prinț” – după: Antoine de Saint-Exupéry

(producător: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași – Facultatea de Teatru)

Regia, decorul și coregrafia: Alice Veliche și Alexandru Radu

Aici e un mare mister. Pentru voi, cei care-l iubiți pe micul prinț, la fel ca pentru mine, nimic din Univers nu mai e la fel dacă undeva, nu se știe unde, o oaie pe care n-o cunoaștem a mâncat sau nu un trandafir… Priviți cerul! Și întrebați-vă: Oare oaia a mâncat sau nu floarea? Și veți vedea că toate se vor schimba… Și niciun om mare nu va înțelege vreodată că ăsta e un lucru atât de important!” – Antoine de Saint-Exupéry

Detalii: – https://fnt.ro/2022/micul-print/ 

Producție invitată în FNT în cadrul secțiunii dedicate Facultăților de Teatru din România

Ora 17:00 – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Mică

INTRARE LIBERĂ – în limita locurilor disponibile

Mamă” – de Marta Barceló

(producător: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu)

Regia: Mariana Cămărășan

N-am creat acest spectacol, îl însoțesc doar, mă minunez și mă bucur. Așa că am să îndrăznesc să afirm că e bun, că e un spectacol excepțional și pentru că are o poveste unică: s-a născut la prima lectură. Nu la a doua, nu după repetiții, ci la prima întâlnire, în fața mea, cu nerostirea niciunui cuvânt-indicație. Un spectacol ale cărui imagini le veți regăsi în interiorul dvs. De văzut cu ochii închiși și cu inima deschisă.”” – Mariana Cămărășan

Detalii https://fnt.ro/2022/mama/ , https://www.tnrs.ro/eveniment/137 

Ora 17:00 – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Atelier

Pescărușul”– de A.P. Cehov

Producător: Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București 

Regia: Eugen Jebeleanu

Scenografia: Velica Panduru

Una dintre cele mai cunoscute piese cehoviene, în România (peste 30 de montări în ultimele decenii) și în lume, Pescărușul este abordat într-o viziune proaspătă, provocatoare și atent racordată la realitățile de azi de una dintre cele mai puternice voci ale noii generații de creatori, Eugen Jebeleanu. El ne propune un teatru al „frământărilor și vulnerabilităților”, un amestec de pasiune, cruzime, disperare de a trăi – pe scurt, o viziune contemporană, surprinzătoare asupra unei celebre piese clasice.

Detalii https://fnt.ro/2022/pescarusul/ , https://www.tnb.ro/ro/pescarusul-2022#tabs-2 

Ora 19.00 –Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” (Sala Mare) 

(anti)aging – după 10 ani

(co-producători: Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, E-motional Bodies & Cities/Fundaţia Gabriela Tudor, artsf)

Conceptul, coregrafia și interpretarea: Mădălina Dan și Mihaela Alexandra Dancs 

La 10 ani de la premieră, iată o nouă etapă performativă din acest proces de arhivare artistică și biografică, bazat pe înregistrarea prezentului cu ajutorul camerei de filmat, într-o temporalitate proiectată spre viitor, în care detalii curente de ordin personal/profesional vor fi revizitate dintr-o altă perspectivă în anul 2041. „(anti)aging” este un spectacol-cadru în care timpul, evoluția naturală a unei colaborări întinse pe o perioadă de trei decenii și parcursul vieților personale/profesionale, devin material performativ. Un spectacol-arhivă în permanentă construcție, creat în 2011 și conceput pentru a avea etape succesive, pe o durată de 30 de ani. Până în prezent producția a avut 27 de reprezentații în țară și în străinătate.

Detaliihttps://fnt.ro/2022/antiaging-dupa-10-ani/ , https://cndb.ro/events/antiaging/

Ora 19.00 – CNDB – Centrul Național al Dansului București

Oameni. De vânzare” – de Carmen Lidia Vidu

(producător: Teatrul German de Stat Timișoara)

Textul și regia: Carmen Lidia Vidu 

Oameni. De vânzare” expune situația comerțului cu etnici germani din România comunistă, care, între anii 1969-1989, au fost vânduți Republicii Federale Germane.

Spectacolul este urmat de o sesiune Q&A cu artiștii spectacolului și un History Talk cu Germina Nagâț din partea CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) despre vânzarea etnicilor germani în timpul regimului comunist.

Detalii –  https://www.teatrulgerman.ro/ro/spectacole/oameni-de-v%C3%A2nzare/

20.00 Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei” (Izvor) 

Scaunele / The Chairs” – de Eugène Ionesco

(producător: Théâtre National du Luxembourg)

Regia: Gábor Tompa

A treia piesă a lui Ionesco, creată în 1952, cunoaște acum un succes continuu. Subiectul „Scaunelor” este, ne-o spune autorul, „vidul ontologic”: dar este și o dramă personală, oglinda unei conștiințe. Spre deosebire de protagoniștii săi, textul nu a îmbătrânit deloc și pare să fi fost scris pentru lumea noastră actuală care și-a pierdut orientarea și certitudinile…

Detaliihttps://www.teatrulgerman.ro/ro/spectacole/oameni-de-v%C3%A2nzare/ ,

Producție invitată în cadrul secțiunii Spectacole invitate din străinătate

Ora 21.00 – Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București,Sala Pictură

Before The End …(Of The World) / Înainte de sfârșitul …(lumii)

(producător: Brain Store Project, în parteneriat cu DNK: Space for Contemporary Dance and Performance – Bulgaria) 

Conceptul și realizarea: Iva Sveshtarova și Willy Prager

Dramaturgia: Ivana Ivcovic; Muzica: Emilian Gatsov, Elbi

Un spectacol de dans comntemporan care examinează cultura apocaliptică prin diferite puncte de vedere. În ea, întrebarea ’va exista un sfârșit al lumii?’ este deja futilă: în pandemie trăim vremurile din urmă. În pandemia globală. În apocalipsa climatică. În ultimele generații ale civilizației actuale care au la orizont colapsul. Dar colapsul nu este sfârșitul: este începutul viitorului nostru diferit. Putem redescoperi noi moduri de a trăi și de a fi atenți la noi înșine și la ceilalți?

Detaliihttps://fnt.ro/2022/inainte-de-sfarsitul-lumii/ 

Producție invitată în cadrul secțiunii Spectacole invitate din străinătate

Spectacol în limba engleză cu traducere în limba română

Ora 22.00 – Teatrul Odeon, Sala Studio

Număr de vizualizări :93


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro