13 copii și adolescenți în căutarea literaturii, în cadrul programului “Mens sana in corpore sano”

nov. 10th, 2022 | By | Category: Postcard

În perioada 8-28 noiembrie 2022, la Odorheiu Secuiesc se desfășoară programul “Mens sana in corpore sano”, organizat de Fundația Universitară „Carol I”  și  finanțat de Secretariatul General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare Comunitară din cadrul Direcției Generale Guvernare Deschisă, Relații Publice și Cooperare.

La Așezământul Casa ”Sfântul Iosif” din Odorheiu Secuiesc au debutat atelierele de scriere și lectură creativă realizate de scriitorul Dan Mircea Cipariu și prof.univ.dr. Ioan Cristescu. S-au înscris 26 de elevi ai așezământului și ai Liceului ”Marin Preda” din Odorheiu Secuiesc. În urma atelierelor de scriere și lectură creativă vor fi acordate 16 premii, 8 pentru scriere creativă și 8 pentru lectură creativă.

”Am pornit la ateliere cu 26 de elevi. După mai multe selecții, am ales 13. I-am întrebat pe câțiva dintre ei cu ce rămân din exercițiile de scriere și lectură creativă? Mi-au spus despre lectura leneșă, despre lectura și de vorbirea interioară, despre faptul că e cel mai bine să scrii despre lucruri, fapte și personaje pe care le cunoști și, poate că cel mai important, despre nevoia de a citi autori contemporani. Așa cum am promis, publicăm textele lor pe AgențiadeCarte.ro. Exercițiile noastre nu se vor opri și, după mode și lecturi la zi, cei 13 vor iubi și mai mult literatura română contemporană.”, a mărturisit Dan Mircea Cipariu.

“Mens sana in corpore sano” este un program umanitar, comunitar, de educație, cultural și artistic prin care copiii și adolescenții din Așezământul Casa Sf. Iosif și Liceul ”Marin Preda” din Odorheiul Secuiesc urmează cursuri de scriere și lectură creativă, artă plastică, actorie, muzică și educație fizică prin care dobândesc noi competențe în exprimarea creativității literare, vizuale, actoricești și muzicale și, de asemenea, realizează o proiecție identitară (stima de sine) pozitivă și sănătoasă, achiziții noi cu care pot să se confrunte mai ușor cu problemele vieții.

Partenerii media ai proiectului sunt Radio România Cultural, Cațavencii, Observator cultural și AgențiadeCarte.ro.

***

Anemone Bolesch (clasa a XII-a)

Sms-ul care se întoarce acasă

Cartea e soarele tuturor

Totul pe foaie

Fără goliciune

Fără griji

Pururea și pe veci

Poemul mă șoptește

Și mă scrie

Pielea verde și ochi mari de pisică

Coridorul parcă se îngustează. Cutreier spre cameră cu o tavă de metal în mână. Fructele necunoscute mie se contopesc laolaltă pe suprafața de metal. Încerc să-mi amintesc ce s-a întâmplat cu o zi în urmă, însă în zadar. De la privitul vitrinelor minunatului oraș franțuzesc mă trezesc într-o cameră întunecată și răcoroasă, dorindu-mi să fi avut telefonul sau tableta în rucsac pentru a lumina încăperea. Dezamăgirea mă cuprinde. Sunt îmbrăcată cu o rochie simplă albă și am la brâu un șorț uzat, arătând ca o servitoare. Hoinăresc pe coridoarele lungi. Mă simt acaparată de panică și caut cu disperare orice detaliu care m-ar putea ajuta să îmi dau seama unde mă aflu. Un licăr de speranță încolțește în mine în timp ce mă apropii de un tablou singuratic pe perete. Încep să grăbesc pasul uitând complet de tava grea din mâini. Odată ajunsă în fața tabloului cercetez cu atenție. Confuzia mă lovește. Mă frec la ochi apoi privesc din nou tabloul. Nimic. Privesc trei figuri ciudate. Fiecare are pielea verde și ochii incredibil de mari ca de pisică. Încerc să procesez tocmai ce am văzut, dar un sunet cutremurător mă alarmează. Privesc speriată împrejur, apoi îmi continui drumul. Probabil că sunt așteptată dincolo de ușile mari din stejar. Avertismentul goblinului care mi-a înmânat tava îmi răsună în minte: ”Nu te opri din drum și nu pune întrebări, altfel vei rămâne pe veci aici”.

Deschid ușa din lemn masiv. O împing cu greu. Într-o clipită sunt trasă înăuntrul încăperii de un spiriduș. Scot un țipăt scurt dar acesta sare repede și îmi acoperă gura cu ceva ce pare a fi o mască. Îmi șoptește: ”Potolește-te dacă vrei să scapi cu viață din Palatul Corbilor. Sunt aici să te ajut!”. Vederea mi se încețoșează, apoi totul devine negru.

Mă trezesc cu o durere de cap. Simt briza rece a aerului și zâmbesc. Sunt acasă, în Tărâmul Ghețarilor. Ce s-a întâmplat la Palatul Corbilor? Sau oare a fost totul un vis? Îmi alung acest gând și îmi îmbrățișez ursulețul de zăpadă primit de la tata.

Florina Denisa Mureșan (clasa a XII-a)

Cărțile noastre din vis

La parterul casei

În mica bibliotecă

Istoria noastră

Iarăși se repetă

Cu buchetul în mână

Poemul pregătit

Vine să sufle

Un text de scris și de citit

Peisaj interior

Vitrinele înalte suspină

Farurile colorate îmi fac cu ochiul

Ursulețul de zăpadă rămâne pierdut in fotografie

Iustina Dobrea (clasa a II-a)

Telefonul sună (apel)

Să crape parterul

Casa scării tremură

Oamenii sunt fără baloane și rațe

Microfonul pornește

Muzica la maxim

Andrei Todoran (clasa a XII-a)

Portret

La marea masă de cristal

Ce trona peste portal

Autorul însemna

Cuvinte și lumini de bal

Ore zile luni întregi

Toate scrise pe pereți

Carusel în ambulanță

Peste viața mea mascată

Este artă fără artă

Un cutremur de emoții

În carusel cu ursuleții

Fotografii pe tabletă

Pictate cu o paletă

De culori întunecate

Natural amestecate

În vitrinele crăpate

Bat faruri estompate

Pe tavă e viața

Când te ia cu ambulanța

Adina-Veronica Domoș (clasa a IX-a)

Îngeri de Zăpadă

Era o după-amiază minunată de iarnă. Soarele se strecurase printre norii plini de zăpadă. Vântul adia ușor, iar fulgii de nea cădeau lin pe pământul acoperit.

După minute de privit pe fereastră, mi-am sunat prietenii să mergem la săniuș.

Ne-am întâlnit cu toții la Gabriela în grădină.

Odată ajunși acolo, am pregătit săniile și am urcat dealul. După 10 minute de urcat, ne-am pus pe sănii și am început să țipăm de bucurie, în timp ce veneam cu viteză la vale. Fulgii de nea băteau spre noi, timp de mai bine de o oră.

Spre casa prietenei mele ne-a venit ideea să facem îngeri de zăpadă.

Îngerii de zăpadă au început să ne strige în limba lor de zăpadă. Am rămas cu toții încremeniți ca niște creaturi de zăpadă.

Ursuleții de zăpadă

Era o seara obișnuita de iarnă. Mă îndreptam spre  Ioana pentru a studia împreună la geografie. Omătul cădea lin pe pământ. Aveam obrajii rumeni de la frig. Purtam un fes roșu, cizme care îmi acopereau genunchii, o geacă groasă, mănuși negre care se asortau cu cizmele și în loc de fular purtam o mască cu gât imprimată cu o micuță zână albastră. Într-o mână țineam o tavă cu niște fursecuri făcute de mama. În cealaltă țineam patru fotografii pe care încercam să nu le scap. Vântul începuse să bată cu putere. Aproape de casa Ioanei, am zărit în fata unei vitrine cu daruri de Crăciun câțiva ursuleți de zăpadă făcuți de copii. Ursuleții străluceau de atâta lumină. Cu cât mă apropiam mai mult de ei, cu atâta străluceau mai tare. Asta m-a mirat. Mi-am aruncat ochii spre dreapta și am văzut o mașină a cărui far bătea pe ursuleții de zăpadă. Poate din această pricină ursuleții străluceau cu cât mă apropiam mai mult de ai. Am scos tableta și ne-am făcut mai multe fotografii apoi mi-am continuat fericită drumul. Am ajuns la Ioana. În timp ce savuram din fursecuri i-am povestit de întâmplarea din fața vitrinei cu daruri de Crăciun. Am scos tableta. În fotografii erau doar ursuleții și masca mea cu gât imprimată cu o micuță zână albastră.

Amalia Ioana Mihalache (clasa a III-a)

Cadoul

Calul meu zice:

,,Bună dimineața!’’

,,Ce faci?’’

,,Aștept să vină soarele!’’

Apoi fac un buchet

Apoi un tablou cu un buchet și un cal

Apoi intru în bibliotecă

Călare pe un cal înaripat

În bibliotecă sunt  o Mireasă și un Mire

 ,,Bună dimineața!’’

,,Ce faci?’’

,,V-am adus cadoul.”

Andreea Dulgheru (clasa a VI-a)

Cartea nesemnată

Am doi cai

Acum nu-i mai am

S-au ascuns ori au fugit

Ori poate au fost călcați de-un tir

Am o bancă

Dar acum nu o mai am

Oare e în vis sau

Într-o carte nesemnată.

Emanuel Ștefan Pal (clasa a II-a)

Semaforul e pe verde

Cartea este mare

Și abia pot să scriu în ea

Mașina merge tare

Iar cuvintele apasă pe claxon și pedale

Matilda Ana Maria Moldovan (clasa a IX-a)

Reîntâlnire

Cea mai bună prietenă a mea este cartea. De când am descoperit-o, cartea s-a dovedit a-mi fi o prietenă credincioasă, răbdătoare, care are întotdeauna timp pentru mine.

Nu trece o zi să nu mă întâlnesc cu prietena mea fidelă, să nu petrecem împreună câteva ore. Înainte să vin acasă de la școală, cartea mă așteaptă cuminte pe raftul din bibliotecă, nerăbdătoare să mă întâlnească și să-mi transmită noi informații. Când mă întorc acasă, simt o chemare dinspre bibliotecă. Parcă o aud cum mă strigă să o deschid și să începem să ne petrecem timpul liber împreună. Dacă mai multe zile la rând nu am timp să citesc câteva pagini devin tristă, iar tristețea este alungată doar de o nouă întâlnire cu cartea.

Masca de mușama

Era o noapte înstelată de iarnă. Stelele reflectau lumina lunii ca niște cristale vii. Stăteam lângă șemineul din cameră uitându-mă la fotografiile de astă-vară. Dintr-o dată am auzit un zgomot puternic în bucătărie. Era tava de prăjituri pe care mama le făcuse pentru bunica. Am ridicat-o și am pus-o la locul ei. Dis de dimineață mă uitasem pe fereastră. Cerul era posomorât. Soarele stătea prizonier în spatele perdelelor de nori grei amenințători. Fulgii mari și jucăuși pluteau în văzduh. O mașină a trecut în viteză cu farurile aprinse. Am observat că ursulețului de zăpadă îi lipsea masca pe care chiar eu i-am pus-o. Era o mască dintr-o veche mușama cu brăduți de Crăciun pe care am tăiat-o cât să poată cuprindă botul ursulețului meu de zăpadă. Totul era confundat în tăcere. Străzile erau parcă amorțite și fără vlagă. Ici colo abia zăreai un trecător. Apoi m-am întors în bucătărie să beau un pahar de apă. Tava de prăjituri zăcea goală pe podea. Am fugit în curte și nici ursulețul meu de zăpadă nu mai era.

Alexandra Maria Pop (clasa a XII-a)

Bacovia

Pe pereți

Un tablou de ceață și de viață

Ca o aramă transparentă

Ca un abțibild întunecat la intrare

Cutremur

Deschid tableta și văd primul titlu scris cu litere mari: ,,CUTREMUR”. Alerg spre mașină. Pornesc spre magazinul mamei. Lumina farurilor mă ajută să mai zăresc câte ceva prin ceața lăsată în urmă de cutremurul care tocmai a trecut. Vitrinele magazinelor par rupte din filme de groază. Zeci de jurnaliști în tot orașul încearcă să pună o mască frumoasă acestui eveniment. Livrează pe tavă videoclipuri și fotografii celor care îi urmăresc. La câțiva metrii înainte, pompierii încearcă să salveze victimele. Plini de praf, par a fi niște ursuleți de zăpadă cu mișcări pe repede-înainte. Acum ei sunt doar eroi de poveste.

Paula Teodora Oprea (clasa a IX-a)

Poemul de la gura sobei

Era o zi friguroasă de toamnă. Stăteam în casă singură, când de la parter am auzit un zgomot. Era motanul meu. Stătea pe masă lângă cartea pe care o împrumutase mama de la bibliotecă. Părea o carte interesantă, plină de poeme, iar autorul era unul de care nu mai auzisem până acum, iar asta m-a tentat și mai  tare să încep să o citesc. Din carte se auzeau mieunături și chiar pisici care torceau  la gura sobei. Poemele nu aveau semne de punctuație și sticleau în noapte.

Păpușa din centrul orașului

Era ajunul Crăciunului. O zi așteptată cu mare drag de mine și de sora mea. Dimineața am mers la micul dejun. Gândul meu era la păpușa pe care am văzut-o în vitrina magazinului din centrul orașului. I-am cerut mamei după masă să ne dea voie să ieșim afară să ne jucam în zăpadă și să facem ursuleți de zăpadă. După lungi încercări am reușit să dăm contur, nas, ochi și urechi ursuleților de zăpadă. Cred că ne-a ieșit tare frumos! Am chemat-o pe mama să ne facă câteva fotografii. Am mers în casă să vedem dacă mama terminase de făcut tava de fursecuri pe care ne-a promis-o, Spre fericirea noastră era proaspăt scoasă din cuptor. În timp ce mâncam și discutam despre ce s-a întâmplat zilele trecute, din sufragerie s-a auzit un zgomot ciudat ca un fel de cutremur înspăimântător. Grăbite am pornit toate trei spre sufragerie să vedem ce s-a întâmplat. Era tata îmbrăcat într-un costum roșu și cu o masca pe față. Voia să ne surprindă. A început să danseze și să cânte într-o limbă doar de el știută. După spectacol, tata a scos dintr-o cutie păpușa pe care am văzut-o zile trecute. A mai scos și tableta pe care sora mea și-o dorea de mult. Eram foarte încânte și amuzate de situația creată de el. Apoi a venit ora de culcare și  am mers spre dormitor. Ne-am așezat în pat și cât ai clipi am adormit, Dimineața devreme, când încă întunericul ieșea sleit spre lumina soarelui, ne-am trezit, orbite de farurile mașinilor care se reflectau în geamul de lângă pat. Am luat păpușa și am mers la bunica să o colindăm. Când am uitat un vers din colindă, păpușa s-a trezit din visul ei și a început să cânte: ”Colindăm și colindăm…”

Maria Stoica (clasa a III-a)

Creangă sau cum am încălecat pe un cal

A fost o dată ca niciodată o capră cu trei iezi. Într-o zi mama s-a dus la bunicul lor să îi ducă toate bunătățile. Când mama a plecat, le-a zis:

-Să nu deschideți ușa nimănui!

Copii au răspuns toți în cor:

-Bine mamă!

Apoi mama s-a prefăcut că este lupul și a bătut la ușă și ei și-au adus aminte ce le-a zis mama lor, așa că nu au răspuns la ușă. Și au zis:

-Nu deschidem pentru că știm că nu ești mama!

Mama a intrat în cele din urmă și i-a felicitat pe toți. A doua zi iedul cel mic i-a zis mamei că îi este frică și seara o să vină la ea în cameră.

Într-o seară au uitat ușa deschisă și lupul a intrat, dar din greșeală a călcat pe o jucărie și a făcut gălăgie. Toți s-au ascuns așa cum îi învățase mama lor. Lupul a plecat flămând, gândindu-se că o să găsească altă casă cu iezi neascultători.

Și așa lupul s-a lăsat păgubaș de iezi, iar iezii au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

Și-am încălecat pe-un cal și m-am lăsat și eu dusă de val!

Dunca Cristian (clasa a XII-a)

Carpeta din Serai

Ursuleții de zăpadă

Mă îndeamnă să scriu rime

Vechiul far aruncă

Licăriri senine

Stau în întuneric

Și în stări de bine

Ursuleții de zăpadă

Sticlesc în vitrine

***

Mireille Rădoi

Mireille Rădoi (n. 1974) este conferențiar universitar în cadrul Academiei de Studii Economice din București și, din noiembrie 2010, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, fiind prima femeie director al instituției întemeiată în 1891, de către Regele Carol I. În toți acești ani, a transformat biblioteca într-un spațiu prietenos cu publicul său și a reușit să genereze o veritabilă comunitate centrată pe educație și știință.

De-a lungul carierei profesionale, a ocupat mai multe funcții de decizie în sectorul public și privat, la instituții sau companii precum: Parlamentul României, Saatchi & Saatchi, CERT-RO sau Ministerul Comunicațiilor și Societăților Informaționale.

Mireille Rădoi a devenit în 2011 membru-fondator al Club România, think-thank care constituie unicul spațiu de dialog transdisciplinar și neafiliat politic din societatea românească și a reînființat, după 65 de ani de inexistență, „Fundația Universitară Carol I” (www.fundatiacarol.ro).

De-a lungul carierei a organizat și coordonat numeroase activități și proiecte, precum LIB2LIFE, un proiect remarcabil care vizează „Renașterea bibliotecilor și a patrimoniului cultural prin tehnologie avansată”. De asemenea, la inițiativa ei, din 2011 se desfășoară anual Festivalul Strada de C’Arte, unicul eveniment outdoor care aduce la un loc cele 7 arte pentru a oferi un plus de vigoare și strălucire vieții culturale bucureștene.

Mireille Rădoi se remarcă și printr-o activitate editorială impresionantă, fiind autor sau co-autor la peste la peste 60 de publicații.

Dan Mircea Cipariu

Dan Mircea Cipariu (născut la 7 septembrie 1972, București), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara (editura Libra). În 2007, volumul său de poeme Tsunami (editura Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul „Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2022, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro Culturart, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul www.agențiadecarte.ro, spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său singurătatea vine pe facebook, publicat în anul 2012 la Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța „unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”.

În 2020, a primit titlul de doctor în filologie pentru lucrarea „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București. A predat cursuri de scriere creativă la Universitățile din Belgrad și Novi Sad, la Muzeul Național al Literaturii Române din București și în programele Centrului Cultural Arad și ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER).

În 2022, a publicat volumul META VERS, editura Vellant, însoțit de 7 desene de Mihai Zgondoiu.

Ioan Cristescu

Ioan Cristescu (n. 1965) este directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București, profesor univ. dr. la Universitatea Hyperion din Bucureşti, specializat în Istoria teatrului universal, fondator al Editurii Tracus Arte, președintele Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România. Coordonator al mai multor proiecte culturale, literare și artistice de anvergură națională și internațională: „Teatru la Muzeu” – producţie de spectacole pe texte de Matei Vişniec – regia Mircea Marin; Ioan Flora – regia Alexandru Dabija; Drumul spre Momfa, în colaborare cu Teatrul Naţional din Cluj, regia Mihai Măniuţiu; Neguţătorul de ochelari, regia Dan Tudor; coordonator al „Serilor de poezie şi muzică ale MNLR” – lecturi publice ale poeţilor contemporani însoţite de muzică – 60 de ediţii; realizatorul proiectului „10 ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România” – expoziţie vernisată în 15 oraşe din România; realizatorul proiectului „Comedia românească” – momente şi schiţe: realizator de expoziţii de anvergură naţională şi internaţională „Paul Celan – dimensiunea românească”, „Marin Sorescu, Şcoala ardeleană – iluminismul românesc” etc. Coproducător al Maratonului de Poezie şi Jazz; inițiatorul Festivalului Internațional de Poezie București; coordonatorul Festivalului Capitalelor Centenare.

***

Așezământul Casa ”Sf.Iosif” din Odorheiu Secuiesc

În 1992, fundaţia elveţiană „Basel Hilft” a pornit să construiască la Odorheiu Secuiesc o casă de 200 de camere, în care ar fi vrut să-i instaleze pe copiii de la un orfelinat din Harghita. În 1996, când casa a fost terminată, orfelinatul în cauză fusese renovat, iar autorităţile locale n-au mai fost de acord cu mutarea copiilor, ci au propus ca în clădirea de 200 de camere să funcţioneze un centru cultural. Elveţienii au insistat însă ca destinaţia clădirii să nu fie schimbată, aşa că au căutat să convingă surorile franciscane, apoi Caritas-ul, să o preia. Toată lumea fugea însă de o asemenea responsabilitate, deoarece clădirea era foarte mare, iar întreţinerea ei presupunea costuri la fel de mari.

Până la urmă, Sora Ionela, cea care a creat Congregaţia Inimi Neprihănite în anii ’50, pe când se afla în închisorile comuniste, a acceptat ca surorile greco-catolice să preia clădirea.

Pe 8 decembrie 2022 se vor împlini 25 de ani de activitate a Așezământului Casa ”Sf.Iosif” din Odorheiu Secuiesc. În ciuda greutăților întâmpinate, măicuțele au răzbit. Casa are 200 de încăperi, numai factura la gaz costând într-o lună de iarnă peste 20000 euro.

Așezământul Casa ”Sf.Iosif” din Odorheiul Secuiesc are un amfiteatru cu 70 de locuri, sală de lectură, ateliere de creație, sală de limbi străine, bibliotecă, depozit de carte, sală de sport, cabinet stomatologic, cabinet de medicina familiei, sala de mese cu 148 de locuri, bucătărie dotată cu electrocasnice de ultimă generație, sală de protocol, croitorie unde sunt confecționate uniformele copiilor, muzeu, grădiniță, livadă cu pomi fructiferi. Toate au fost realizate din donațiile oamenilor cu suflet mare.

Așezământul Casa ”Sf.Iosif” din Odorheiu. Prima zi de școală a anului 2022

Fundația Universitară „Carol I” a fost reînfiinţată la data de 4 aprilie 2012. Scopul Fundaţiei este de a continua obiectivele instituite de Fundaţiunea Universitară Carol I, prin promovarea culturii naţionale, a programelor educaţionale şi a valorilor autentice.  Unul dintre programele exponențiale ale Fundației este  Strada de C’Arte (www.stradadecarte.ro), cel mai mare festival cultural în aer liber din Bucureşti. Președinta Fundației Universitară „Carol I” este conf.univ.dr.Mireille Rădoi.

Număr de vizualizări :572


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro