Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare propun publicului meloman un recital la Universitatea Națională de Muzică din București, Sala „George Enescu”, luni, 17.10, ora 19:30, cu ocazia desfășurării Galei Concursului Național de Compoziție „Ştefan Niculescu”. Cei doi muzicieni au alcătuit un program care combină repertoriul tradițional al ansamblului de duo flaut-chitară, de la celebra ”Sonată K. 331” de Mozart la Istoria tango-ului de Astor Piazzolla, cu un set de lucrări premiate în cadrul Concursului Național de Compoziție „Ştefan Niculescu”, scrise de câțiva dintre cei mai talentați tineri compozitori români: Oana Vardianu (Marele Premiu), Andrei Petrache (Premiul I), Toma Verly (Premiul II) şi Andreea Petrescu (Premiul III).
Intrarea este liberă, pe bază de rezervare, scriind la kitharalogos@gmail.com.
Concertul face parte din proiectul The Guitar Lab, inițiat de Asociația Culturală Kitharalogos, în parteneriat cu Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi CIMRO.
Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Mai multe detalii pe:
www.guitarlab.ro , https://www.facebook.com/TheGuitarLab.Kitharalogos/
Concertul va putea fi urmărite şi online, pe pagina de youtube a asociaţiei:
https://www.youtube.com/c/AsociatiaCulturalaKitharalogos .
Ion Bogdan Ştefănescu şi Costin Soare au cântat pentru prima dată împreună în 2006, cu ocazia recitalului ce a comemorat 10 ani de la moartea compozitorului japonez Toru Takemitsu. De-a lungul timpului, cei doi muzicieni au susţinut peste 70 de recitaluri împreună, atât în ţară, cât şi peste hotare (Elveţia, Suedia, China), cu un repertoriu ce porneşte de la muzica barocă şi ajunge la muzica contemporană. Muzica interpretată de cei doi a putut fi audiată în sălile de concerte ale Ateneului Român, Filarmonicilor din Timișoara, Iași, Ploiești și Bacău, Academiei Regale de Muzică din Stockholm, la Centrul de Cultură „Rosetti Tescanu – George Enescu” de la Tescani, la Palatul Suţu, Festivalul „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi”, ca şi în cele două turnee desfăşurate: „Românesc 100%” şi „Twenty Shades of Music” (România şi China).
În 2017, au lansat CD-ul „Twenty Shades of Music”, o propunere unică pentru piața muzicală din România: combinația sonoră perfectă de flaut și chitară aduce în prim plan exotismul, nuanţele subtile, emoţiile primare conținute în muzica Americii Latine şi a Balcanilor, de la Istoria tangoului de Astor Piazzolla la Dansurile româneşti de Bela Bartok, de la muzica populară braziliană la cea macedoneană.