Firele de poveste ale Războiului de ţesut 

oct. 7th, 2022 | By | Category: Postcard

● În România, era renumită Fabrica de covoare de la Cisnădie

M-am întrebat de multe ori, în sălile muzeelor etnografice, de ce i se spune război în limba română „Războiului de ţesut”, întâlnit în toate comunităţile arhaice ale lumii, desigur, sub o altă denumire

De ce „Război de ţesut” şi nu Maşină de ţesut şi cine sunt combatanţii în acest război? Poate etimologia substantivului să facă lumină, dar nici aceasta nu este relevantă. În albaneză, i se spune tezgjah, cuvânt care vine de la zghiah, forma arhaică a verbului zgjat – „a întinde, a prelungi ”, având acelaşi înţeles şi utilitate ca în toate ţările. În engleză este Loom, sinonim şi cu gherghef, iar Peninsula Balcanică foloseşte cuvinte ca Tkalački (Bosnia, Croaţia), Стан (Bulgaria), Pазбој (Macedonia de Nord, Serbia) şi Statve (Slovenia), Telaio (it.), Métier à tisser (fr.), Telar (sp.), Webstuhl (germ.) şi Licio (latină). În concluzie, tot nu am aflat de ce i se spune Război. Poate pentru că, aici, se luptă, de fapt, firele de urzeală cu firele de bătătură, se încrucişează, se îmbină, se întretaie ca două armate pe câmpul de bătălie. Scopul acestei înfruntări din interiorul Războiului de ţesut este de a ţine sub tensiune firele de urzeală. Iar de la verbul a urzi, a unelti o intrigă, un complot poate că vine sensul acesta al ţesutului şi războiului, astăzi reprezentând un meșteșug pe cale de dispariție, în forma sa originară. 

Femeia, de obicei, rareori şi bărbatul care lucra pământul sau mergea la coasă ţesea până în miez de noapte, asemeni păianjenului care îşi toarce zilnic pânza ce-i este şi casă. În satul meu erau câteva case cu Războaie de ţesut la care bătrânele făceau preşuri, şervete, covoare, cuverturi, traiste, dar şi postav pentru haine. În alte regiuni etnografice, precum Moldova, această îndeletnicire era dusă la rang de artă. Femeile ţeseau scoarțe, adică covoare de perete, suspendate deasupra laviței, cunoscute şi ca păretar şi pilcă, așternuturi pentru lavițe şi paturi, numite lăicer, cergă, nițurcă, șatrancă ş.a. Cele două Moldove, din stânga şi dreapta Prutului, sunt printre puţinele provincii româneşti unde locuitorii încă practică cu pasiune diverse tipuri de artă populară cum ar fi olăritul, încondeierea ouălor, țesutul covoarelor, cioplitul în lemn și piatră. Predilecția lor pentru frumos și armonie este reflectată în decorarea interiorului şi exteriorului caselor, în tradiția de ornamentare a hainelor și a costumelor populare, iar în zonele rurale s-a păstrat până în zilele noastre arta brodării pe haine, fețe de masă și prosoape. Cândva, covoarele erau folosite ca parte din zestrea miresei și erau puse în casă pentru a emana energie și bunăstare în familie. Transmisă din generație în generație, tehnica de țesut a covorului de perete din România și Moldova face parte, începând cu 1 Decembrie 2016, din Patrimoniul cultural imaterial al UNESCO.

Arachne şi legenda pânzei ţesute

Se crede, spun legenedele, că ţesutul este un simbol al creaţiei cosmice şi al structurii pe care este cusut destinul fiecăruia. Acest simbol se regăseşte în mitul clasic al lui Arachne, transformată într-un păianjen de către zeița Atena, geloasă pe priceperea rivalei în meșteșugul divin al țesutului. Chiar dacă povestea nu  apare pe vasele şi amforele greceşti, aceasta este descrisă în Metamorfozele lui Ovidiu (sec.I, î.Hr) şi menţionată în Georgicele lui Vergiliu (sec.I, î.Hr.). Numele ei, Arachne, înseamnă păianjen şi se datorează talentului de ţesătoare, fiind mai iscusită decât zeiţa Atena şi considerată inventatoarea acestui meșteșug. Atena s-a înfuriat pe rivala ei şi a provocat-o la o întrecere care să arate care este cea mai bună în această îndeletnicire. Atena a țesut scena în care ea a obținut victoria asupra lui Poesidon, eveniment care i-a inspirat pe locuitorii cetății Atena să-şi numească orașul după numele ei. În schimb, Arachne a ilustrat scene rușinoase din viaţa zeilor, în special iubirile lui Zeus, deşi însurat, îndrăgostit, pe rând, de Leda, Danae sau Europa. Furioasă nu pe frumuseţea ţesăturii Arachnei, ci pe subiectul ales, Atena a rupt lucrarea concurentei și a lovit-o cu brutalitate, fapt ce a determinat-o pe Arachne să se spânzure. Făcându-i-se milă, Atena nu a lăsat-o să moară, ci a preschimbat-o în păianjen, iar frânghia, în fir de păianjen. 

Istoria lui începe în mileniul al VI-lea î.Hr.

Războiul de ţesut manual a apărut în mileniul al VI-lea î.Hr., iar urzeala se făcea pe un astfel de aparat vertical, pe care țesăturile se realizau prin împletirea manuală a firelor de urzeală cu firul de bătătură, înfășurat pe o vergea ascuțită.
Cele orizontale s-au răspândit în Evului Mediu, în timpul revoluției industriale din Anglia, iar în 1785, inventatorul englez Edmund Cartwright (1743-1823) a obținut patentul și a construit primul război de țesut mecanizat, la care suveica, ițele și vătala, ce permite dirijarea suveicii prin rost, menținerea paralelă a firelor de urzeală și îndesarea firului de bătătură, erau acționate mecanic. Dar cea mai importantă invenție aparține lui Joseph Marie Jacquard (1752 -1834), un om de ştiinţă francez, care a lăsat drept moștenire primul război de țesut semi-automat ce a permis obținerea unor țesături cu desene complicate și colorate variat. În perioada care urmează apar mari fabricanți de războaie de țesut ca: Neumann, Leontiev, Maxbo, Murata, Topor etc. În România, era renumită Fabrica de covoare de la Cisnădie. Ţesutul era practicat în zonele rurale, cu precădere în perioada iernii şi în timpul şezătorilor, atunci când oamenii nu mai erau ocupaţi cu muncile pământului. Pentru a avea ce ţese, femeile pregăteau din timp materia primă: lână, cânepă, in. 

Prin secolul V î.Hr. istoricul grec Herodot (484-425 î.Hr.) consemna că tracii își fac hainele din cânepă şi astfel de imagini ce arată că tracii purtau pe umeri o țesătură în dungi găsim pe vasele greceşti din sec. IV î.Hr., indicând faptul că strămoșii noștri croiau haine diferite pentru întrebuințări diferite.

Covorul şi qilimul, liantul lumii Balcanilor

În Balcani, acumulările şi interferenţele culturale urzite din mii de poveşti au făcut din această ţesătură de uz casnic un obiect ce încălzeşte şi înfrumuseţează casele. Tehnica producerii lui nu diferă de la o ţară la alta şi, pe alocuri, nici modelele, mai ales în lumea cosmopolită a Balcanilor, în care moştenirea Bizanţului şi a dominaţiei otomane, a schimburilor comerciale au creat un spaţiu al spiritului levantin unde şi covoarele au cunoscut acest amestec al pitorescului şi etosului popular. Cu păsări în zbor, flori îmbobocite, fructe stilizate, dar şi cu motive geometrice, în nuanţe de galben, roşu, verde, roz, maro sau bej, încadrate de ornamente minuscule de-a lungul marginii, covoarele, cărora românii le spun ţol, scoarţă, lăicer, iar albanezii, qilim, sunt tributare într-o mare măsură ţesăturilor turceşti. Însăşi denumirea este preluată din limba turcă, termen folosit şi de bulgari, ruşi, polonezi, sârbi (ćilim), ruteni (kylym). Originea cuvântului se află în Imperiul Persan (gelim), preluat de Iran, Azerbaidjan, Turcia şi ţările din Asia Centrală, care folosesc ţolul şi pe post de covor de rugăciune. Motivele urzite în qilimuri nu au doar o destinaţie decorativă, în ele sunt ornamente ce simbolizează maternitatea, fertilitatea, protecţia casei împotriva lupilor şi a prădătorilor, a înţepăturii de scorpion, a ochiului rău, ele devenind amulete pentru cei cu care convieţuiesc. Alte însemne se referă la apă curgătoare, la dorinţa de a lega o familie, la fericire şi noroc. De-abia în zilele noastre, aceste vechi carpete au căpătat valoare foarte mare, odată cu producerea covoarelor sintetice, industriale şi cu apariţia colecţionarilor de artă. 

Ele îşi deapănă în tăcere propria poveste ca martori şi confraţi ai tuturor celor cu care au împărtăşit viaţa de zi cu zi sau alături de care trăiesc. Fiecare, obiecte şi oameni, au grijă unii de alţii pentru a rămâne cât mai mulţi ani împreună. Asumându-şi predestinarea, covorul este cel care acceptă inofensiv să fie călcat în picioare, măsurând cu fiecare pas ritmul trecerii timpului. Călătoria sa prin timp şi prin lume este asemenea magicului covor fermecat din poveştile Şeherezadei, ce a străbătut istorii şi locuri de-a lungul a mii de ani.

Număr de vizualizări :149


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro