„Lumi de ficțiune, lumi de realitate”, de Ruxandra Cesereanu

sept. 28th, 2022 | By | Category: Carte in lucru

În curând, la editura Tracus Arte va apărea volumul „Lumi de ficțiune, lumi de realitate”, de Ruxandra Cesereanu. ”Tematica studiilor din această carte oscilează între două lumi opuse: pe de o parte, lumi de ficțiune create de autori care creditează imaginația cu tendință (J. R. R. Tolkien, C. S. Lewis, Marie Darrieusecq, Will Self, Leonid Dimov, Mircea Cărtărescu), pe de altă parte, autori care mizează pe realitate, apelând la un realism descriptiv, cu demonstrație, ori la un realism distopic/ antiutopic (Sei Shonagon, Franz Werfel, Ion D. Sîrbu, Patrick Modiano, Herta Müller, Elfriede Jelinek, Ludmila Ulițkaia). Între lumile de ficțiune și lumile de realitate există zone de tranziție care intermediază între cele două extreme: în această sferă intră autori precum T. S. Eliot, Antonio Lobo Antunes, Roberto Bolaño și Andrei Codrescu.” Ruxandra Cesereanu 

Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Este poetă, prozatoare, eseistă. A urmat cursurile Facultăţii de Litere din Cluj, pe care a absolvit-o în 1985. În timpul facultăţii a fost redactor şi s-a format la revista Echinox. Actualmente este profesor la Departamentul de Literatură Comparată al Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj, în cadrul căruia a susținut ateliere de scriere creatoare în poezie, proză și scenariu de film (din 2002 încoace). A publicat 9 cărți de poezie, 7 cărți de proză, 8 cărți de eseu. 14 din cărțile ei de poezie, proză și eseu au fost traduse în engleză, italiană, maghiară, franceză și bulgară. Cea mai recentă carte de poezie publicată – Sophia România (Casa de Editură Max Blecher, 2021); cea mai recentă carte de proză publicată – Un singur cer deasupra lor (Polirom, 2014); cea mai recentă carte de eseu – Fugarii. Evadări din închisori și lagăre în secolul XX (Polirom, 2016).

”Scriitorii avuți în vizor în cartea de față sunt și niște mari povestitori (inclusiv în ipostaza lor de poeți), din generații diferite, cu stiluri la fel de variate și într-un singur caz (Sei Shonagon), chiar din secole diferite. Am scris captivată despre ei, stimulată de lumile și ideile lor, de credința lor în literatură și, uneori, de bătălia lor pentru literatură și memorie.” Ruxandra Cesereanu

Număr de vizualizări :106


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro