Întâlnire cu Anca Vieru la Librăria Humanitas Kretzulescu: Fără poză de profil

sept. 20th, 2022 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 21 septembrie 2022, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei 45, Bucureşti), va avea loc o întâlnire cu Anca Vieru, prilejuită de apariția noului său volum, ”Fără poză de profil”, apărut de curând în colecția Ego. Proză. „Un volum în care adunam întâmplări și personaje urbane, povestiri despre viața de cuplu, despre prietenie, despre dragoste sau despre lipsa ei. La un moment dat însă am observat un laitmotiv, un fel de personaj suplimentar care apărea în povestiri: fotografia, în multele ei forme și utilizări. Albume de familie, social media, bloguri, Google StreetView, toate înrădăcinate și acceptate în viața noastră. Dar oare cum ar fi viața modernă fără fotografii? Așa s-a născut una dintre povestiri.” (Anca Vieru)

Invitați, alături de autoare:

Simona Antonescu

Florin Iaru

Moderează: Nona Rapotan

Despre carte

„În povestirile Ancăi Vieru intri ușor, de la primele cuvinte. Un singur paragraf – și ești prins. Totul e firesc, bine cunoscut, familiar. Nimic nu anunță furtuna, nimeni nu semnalizează pericolul, capcana în care ai căzut. Dar știi cu precizie că aventura în care ai intrat nu are șanse să se termine cu bine. De ce? Asta o face specială pe autoare, capacitatea ei de a strecura în subsolul cuvintelor calme și precise neliniști și emoții rău prevestitoare. Existența personajelor te-a prins și nici după ce ai citit ultima frază nu ești sigur că s-a terminat. Acolo începe altă poveste, pe care va trebui s-o rezolvi singur.” (Florin Iaru)


Anca Vieru este absolventă de politehnică și are un masterat în comunicare. A publicat în volumele colective Moș Crăciun & co. (Editura Art, 2013) și Ficțiuni reale (Editura Humanitas, 2013), proiect colectiv inițiat de Florin Piersic jr. În anul 2015 i-a fost publicat la Editura Polirom volumul de proză scurtă Felii de lămâie, nominalizat la premiile revistei Observator cultural și reeditat în 2018 în colecția Top10+. A mai publicat proză scurtă în revistele iocan și Familia. În anul 2016 a participat la festivalul de literatură Lofest – Orașul și literatura organizat la București. În 2018 a apărut, tot la Editura Polirom, romanul Spulberatic.

Număr de vizualizări :85


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro