Institutul Blecher ediția 258, în cadrul FIPB

sept. 12th, 2022 | By | Category: Postcard

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, miercuri 14 septembrie 2022, de la ora 18.30, în Londohome (Str. David Praporgescu 31, sector 2), la întâlnirea cu poeții bulgari Aksinia Mihailova și Ivan Hristov, care vor citi în cadrul celei de-a XII-a ediții a FIPB (Festivalul Internațional de Poezie București). Moderator: Claudiu Komartin. Evenimentul va fi transmis LIVE și va putea fi urmărit pe pagina de Facebook a Clubului de lectură Institutul Blecher | https://www.facebook.com/InstitutulBlecher. Parteneri: Casa de Editură Max Blecher, Muzeul Național al Literaturii Române, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești, TOMAGRAPH, ZRM MUSIC.

Aksinia Mihailova (n. 1963, Rakevo) a studiat Filologie Slavă la Universitatea Sf. Kliment Ohridski din Sofia. A lucrat ca bibliotecară, iar după căderea comunismului a fost unul dintre fondatorii primei reviste literare independente din Bulgaria, iar ulterior a lucrat pentru editura Paradox. A debutat în 1994 cu volumul de poezie „Тревите на съня” („Ierburile visului”), urmat de mai multe publicații, printre care „Луна в празен вагон” („O lună într-un vagon gol”, 2004), „Разкопчаване на тялото” („Desfacerea corpului”, 2011) și „Смяна на огледалата” („Schimbarea oglinzilor”, 2015). A tradus din limba franceză peste 30 de cărți (Bataille, Genet, Vénus Khoury-Ghata, Sylvie Germain ș.a.), iar poezia sa a fost publicată și premiată în Franța: „Ciel à perdre” (2014, Premiul Apollinaire), „Le baiser du temps” (2019, Premiul Max Jacob), „Ciel à perdre suivi de Le Jardin des hommes” (2021). O antologie din poezia sa a fost transpusă în românește de Irina Nechit: „Descheierea corpului” (Tracus Arte, 2019).

Ivan Hristov (n. 1978, Borovo) este absolvent de Filologie bulgară la Universitatea Sf. Kliment Ohridski și și-a luat în 2009 doctoratul (pe mișcarea literară „Săgetătorul”, foarte influentă în Bulgaria de acum aproape un secol) la Academia Bulgară de Științe. Membru, alături de Petăr Ciuhov, Emanuil Vidinski și Angela Rodel al grupului poetico-etno-rock Gologan (până la destrămarea trupei în 2012). A publicat volumele de poezie: „Сбогом, деветнайсети век” („Bun-rămas pentru veacul al XIX-lea”, 2001), „Бдин” („Bdin”, 2004), „Американски поеми” („Poeme americane”, 2013), „Любовен речник” („Dicționar de dragoste”, 2018). Ediții ale volumelor sale au apărut în franceză, turcă, slovacă, polonă și română – „Bdin, urmat de Poeme americane” a fost publicată de Casa de Editură Max Blecher în 2016, în traducerea lui Claudiu Komartin și a Lorei Nenkovska. A mai citit în 2011 și 2016, la edițiile 41, respectiv 121 ale Institutului Blecher.

Număr de vizualizări :106


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro