spot_img

Mircea Cărtărescu la Fetivalul de Literatură din Roma

Joi, 21 iulie 2022, Festivalul Internațional de Literatură din Roma îl are ca invitat pe Mircea Cărtărescu, la Stadium Palatinum din Roma. Letterature-Festival Internazionale di Roma este o manifestare literară anuală de mare anvergură, cu o tradiție de 20 de ani, în cadrul ciclului de evenimente culturale „Estate Romana”. Festivalul propune în fiecare an o serie de serate de lecturi de texte inedite ale unor apreciați scriitori italieni și internaționali, cu intermezzo-uri coregrafice și muzică live, în spațiul feeric și deosebit de sugestiv de la Stadium Palatinum. După o avanpremieră de excepție și plină de emoții care s-a desfășurat în luna iunie și s-a bucurat și de participarea scriitorului Matei Vișniec, pe 12 iulie a fost inaugurată ediția cu numărul 21 a Festivalului, ce poartă titlul „Timpul nostru” și se află sub semnul centenarului lui Marcel Proust. Publicul va avea bucuria de a asculta în limba originală, textul inedit ”Cu spatele la zid”, scris de Mircea Cărtărescu pentru această ocazie și tradus în limba italiană de către Bruno Mazzoni.

Alături de scriitorul din România, pe scenă vor urca, în serata finală, Deborah Levy, Ben Pastor și Antonio Scurati. Intermezzo-urile muzical-coregrafice vor fi asigurate de Amir El Saffar – voce, trombă și satur, alături de trupa de dansatori MK, care vor evolua sut titlul „Canti dell’immediatezza” (coregrafie, regie și costume: Michele Di Stefano).

Participarea scriitorului român Mircea Cărtărescu a fost posibilă și datorită parteneriatului cu Ambasada României în Italia și Accademia di Romania in Roma.

 

Programul ediției din acest an al Letterature-Festival Internazionale di Roma:

12 iulie – „Relații”, cu: Javier Cercas, Andrew O’Hagan, Emmanuelle Pagano, alături de Mario Desiati, câștigătorul Premiului Strega 2022.

Moment muzical: Fratelli, cu Michela Lucenti și grupul Balletto civile; muzica live cu Raffaele Rebaudengo (GnuQ Quartet)

14 iulie –  „Identitate”, cu: Katie Kitamura, Dacia Maraini, Rivka Galchen și Colson Whitehead.

Moment muzical: Bit by bit, cu Salvo Lombardo+Daria Greco/Chiasma. Muzică live: Erika Galli.

18 iulie – „Viitor”, cu: Patricia Engel, Khadija Abdalla Bajaber, Alessandro Piperno, Laura Morante, Petros Markaris și David Leavitt.

Moment muzical: Ora stridente, mini-spectacol de balet de Dewey Dell, cu Teodora Castellucci/Compania Dewey Dell. Muzică live: Demetrio Castelluci alături de Sara Angelini, Agata Castellucci, Teodora Castellucci. Coregrafie: Teodora Castellucci.

19 iulie – „Granițe”, cu: Guadalupe Nettel, Nicolas Dauple, Valeria Parrella, Arturo Perez-Reverte

Moment mzical: Orlando’s version cu performerul Alessandro Sciarroni. Muzică live: Rodrigo D’Erasmo (Afterhours)

21 iulie – „Timp”, cu: Deborah Levy, Mircea Cărtărescu, Ben Pastor, Antonio Scurati.

Moment muzical: Canti dell’immediatezza cu Michele di Stefano. Muzica live: Amir El Saffar (voce, trombă și santur), împreună cu Biagio Caravano, Francesco Saverio Cavaliere, Andrea Dionisi, Sebastiano Geronimo, Luciano Ariel Lanza, Laura Scarpini, Francesca Ugolini. Compoziție și muzică electronică: Lorenzo Bianchi Hoesch.

 

 

Programul este realizat și gestionat de Simona Cives, responsabilă a Casa delle Letterature, cu contribuția comitetului științific compus din protagoniști de mare relevanță în panorama literară italiană: Paolo Di Paolo, Melania Mazucco, Davide Orecchio, Igiaba scego și Nadia Terranova.

Regia și coordonarea artistică: Fabrizio Arcuri.

 

Organizatori: Biblioteche di Roma; Consiliul de Cultură al Primăriei Roma; Zétema Progetto Cultura, în colaborare cu Parcul Arheologic al Colosseumului, SIAE-Societatea Italiană a Autorilor și Editorilor, sub auspiciile Centrului pentru carte și lectură. Cu participarea următoarelor institute culturale străine și ambasade din Roma: Institutul Cervantes, Institut Français di Roma, Institut Français Centre Saint-Louis-Roma, American Academy in Rome, Ambasada României la Roma, Accademia di Romania in Roma, Ambasada Mexicului, Ambasada Republicii Elene. Cu patronajul: AIE-Asociația Italiană a Editorilor, ADEI-Asociația Editorilor Independenți.

 

 

Informații și program: ora 21, intrarea este gratuită și liberă, în limita locurilor disponibile.

Programul complet: culture.roma.it/festivaldelleletterature

Adresa: Stadio Palatino (Via di San Gregorio, 30, Roma)

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508