O vară interactivă la Biblioteca Metropolitană București (BMB)

iun. 9th, 2022 | By | Category: Postcard

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București  a pregătit o serie de evenimente cultural-educative care se vor desfășura în această vară în toate Filialele BMB. Evenimente în aer liber, serate muzicale, expoziții de fotografie și desen, întâlniri cu scriitori contemporani, spații interactive pentru toate vârstele, ateliere creative sau de lectură precum și alte surprize vor reprezenta oferta BMB pentru publicul bucureștean. Biblioteca Metropolitană București, prin evenimentele organizate constant, își propune transformarea bibliotecilor în zone multi-culturale, interactive pentru publicul de toate vârstele. Filialele BMB sunt spații comunitare dinamice, de lectură și activități de petrecere a timpului liber dar și spații de organizare a evenimentelor care oferă tinerilor acces gratuit la oportunități de socializare, interacţiune, lectură, precum şi de formare profesională şi dezvoltare personală prin workshop-uri, seminarii şi evenimente culturale. 

În cadrul proiectului “Străzi deschise”, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București alături de ARCUB, Centrul de Creație, Artă și Tradiție a Municipiului București și PROEDUS, Biblioteca Metropolitană București va fi prezentă în datele de 11 și 12 iunie cu Teatrul de păpuși „Licurici” dar și cu ateliere creative și interactive în zilele de week-end (25 iunie, 2-3 iulie, 9 iulie, 13-14 august, 20-21 august, 27-28 august și 3- 4 septembrie).

„Biblioteca la firul ierbii” , un proiect BMB menit să ocupe timpul liber al copiilor cu activităţi variate ce sprijină atât procesul de învăţare prin joc, cât şi deprinderea unor abilităţi noi, creativitate şi interacţiune într-un mediu non-formal, se mută în această vară în Parcul Moghioroș. Pe 23 și 30 iulie, în intervalul orar 17.00–20.00, BMB organizează o serie de activități: ateliere creative, jocuri în aer liber, experimente științifice, Teatrul „Licurici”.

Bibliotecarii noștri își așteaptă cititorii în această vară și în zilele de week-end, între orele 10.00-21.00, astfel: la Filiala Dimitrie Bolintineanu în zilele de 11-12 iunie, 2-3 iulie, 9-10 iulie, 13-14 august, 20-21 august, 27-28 august și 3-4 septembrie, iar la Sediul Central Mihail Sadoveanu, Filiala Dimitrie Cantemir, Filiala Liviu Rebreanu, Filiala George Coșbuc și Filiala Nichita Stănescu te așteptăm în zilele de sâmbătă, începând cu 25 iunie, între orele 09.00 și 13.00.

„Clubul de carte pentru adolescenți” este organizat de Filiala Ion Creangă în datele de 16 iunie, 14 iulie, 11 august și 1 septembrie.

Pe tot parcursul verii, colegii de la Filiala Dimitrie Cantemir te invită să descoperi farmecul Bucureștiului prin tururi ghidate, organizate în cadrul proiectului „Bibliovacanța”.

Mai multe detalii despre evenimentele programate găsiți pe bibmet.ro sau pe paginile de facebook ale filialelor.

 

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității. 

 

Număr de vizualizări :184


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro