Editura Integral publică un nou roman de Stelian Țurlea, al unsprezecelea apărut la această editură. ”Apariția chipului Afroditei din Knidos în peisaj” este una dintre lucrările renumite ale lui Salvador Dalí, chiar dacă mai puțin cunoscută. Gala Dalí a cerut, cum a făcut cu numeroase alte lucrări ale soțului ei genial, să se facă o mulțime de litografii – și astăzi în vânzare pe sume enorme la diverse licitații. Originalul însă, spune povestea din roman, i-a fost dăruit de Dalí însuși uneia dintre eroinele cărții, o româncă cu cincizeci de ani mai tânără decât Gala, care însă îi semăna perfect și care a trăit alături de cei doi vreme de mai mulți ani. După moartea pictorului, eroina romanului revine în România, dar depune tabloul vreme de aproape trei decenii într-o bancă. Îl scoate abia în acest an și îl expune pentru o zi la o licitație care chiar a avut loc în București și la care au fost adjudecate toate cele 22 de litografii ale lui Dalí aflate în dispută. Tabloul acesta despre care tot ce se știe este că aparține unui colecționar particular și nu este de vânzare, este însă furat. O poveste care devine pe neașteptate polițistă.
În spatele tabloului și al furtului se află mai multe povești de viață. Înclusiv detalii despre o expoziție din urmă cu câțiva ani ale unei pictorițe române care, între altele, expunea câteva „tălmăciri” ale unor tablouri suprarealiste celebre, între ele și „Apariția chipului Afroditei”.
„Dacă scrii cartea, privește atent Eterna frumusețe sau cum s-o fi numind, poate chiar Apariția Afroditei, am aflat că soțul pictoriței îi păstrează picturile în fostul ei atelier, roagă-l să ți le arate, uită-te atent…”
O carte plină de tensiune.
Stelian Țurlea este autor a treizeci și trei de romane, un volum de povestiri, unul de nonficțiune, unsprezece cărţi de publicistică, zece cărţi pentru copii şi două traduceri. A îngrijit şapte albume.
Stelian Țurlea – Adrodita lui Dalí. Editura Integral. 152 pag.