Mărţişorul, această populară şi legendară tradiţie românească, prilej de a marca pe răbojul vremii izbânda primăverii asupra iernii şi a reîntoarcerii naturii la ciclicitatea vieţii, este de această dată mai generos ca oricând cu Cetatea ieşeană de pe cele 7 coline ale sale, dar şi cu întrega suflare românescă, orinde s-ar afla ea, aninând la acest simbol şi strălucirea salbei de lumină a unei preţioase aniversări: 185 de ani de la naşterea lui Ion Creangă – neîntrecut Povestitor al Neamului!
Născut la 1 martie 1837 în Humuleştii Neamţului, Ion Creangă, considerat a fi unul dintre marii clasici ai literaturii române, îndeosebi datorită operei sale “de căpătâi” – Amintiri din copilărie, continuă şi astăzi să dăinuească în sufletele tuturor românilor, de la cei mai mici la cei mai mari. Deşi asupra datei naşterii “şugubăţului” humuleştean au existat mai multe controverse, Istoria literaturii române o admite până la urmă pe cea pe care însuşi povestitorul avea s-o menţioneze: „Sunt născut la 1 martie 1837 în satul din Humulești, județul Neamțului, Plasa de Sus, din părinți români: Ștefan a lui Petrea Ciubotariul din Humulești și soția sa Smaranda, născută în familia lui David Creangă, din satul Pipirig, județul Neamțului..”
Se împlinesc, dară, 185 de ani, de la naşterea “celui mai authentic şi celui mai original produs al poporului”, după cum avea să-l aprecieze la vremea sa, cu ilustra-i competenţă, profesorul pedagog junimist Constantin Maissner.
Din 1855, odată cu venirea sa la Iaşi, învăţăcel la Seminarul Teologic “Veniamin Costachi” de la Socola şi după absolvirea cursului inferior al acestuia, în 1859, fiind hirotonit “diacon”, Ion Creangă devine ieşean şi aşa avea să rămână până la sfârşitul vieţii sale, din 31 decembrie 1889, stingându-se cu durerea încercată de trecerea neaşteptată la cele veşnice a scumpilor săi prieteni, Mihai Eminescu şi Veronica Micle, fără a mai putea auzi glasurile zglobii ale copiilor din mahala, care obişnuiau an de an să trecă cu “uratul” pe la dragul lor “moş Ionică”, de la Bojdeucă, care-i “omenea” de fiecare dată, cu un bănuţ, cu nuci şi colăcei.
După cei 12 ani de “diaconie” la Golia şi la alte biserici ieşeane, culminaţi în 1872 cu excluderea sa din cler, pentru fapte “necurate”, Ion Creangă devine institutor şi se remarcă prin prinosul de înţelepciune adus la elaborarea unor manuale şcolare, între care, “Abecedar sau Metodă nouă de scriere şi cetire pentru usul clasei I primare”, publicat în iunie 1868, fiind foarte apreciat de Titu Maiorescu, folosit apoi în toate şcolile româneşti până în 1893(!), cum şi “Geografia judeţului Iaşi”, fiind apreciată la fel de bine de George Călinescu.
Manuale şcolare elaborate de I.Creangă
Despre această perioadă scolastică avea să-şi amintească mai târziu, fostul învăţăcel, devenit mai apoi cunoscutul scriitor Jean Bart: “Dintre atâţia dascăli severi şi înăcriţi, care mi-au chinuit în orele de clasă zilele copilăriei, îmi apare figura blândă şi jovială a lui I.Creangă, pe care toţi băieţii îl iubeau. Omul acesta înalt şi burtos, veşnic cu surâsul pe buze radia pretutindeni (…) aceeaşi lumină, bunătate şi veselie.”
Crescut în mijlocul lumii satului, pe care o descrie în “Amintiri” ca nimeni altul: “… dragi mi-erau șezătorile, clăcile, horile și toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însuflețire”, plin de nostalgia acesteia, în 1873, Ion Creangă îşi caută un loc ieşean mai “cu picioarele pe pământ”, în care să se simtă “în largul lui”, pe care-l găseşte mulţumit în “bojdeuca” din mahalaua Ţicăului, de pe versantul Sărăriei, considerată, în 1933, de către exegetul istoric literar, Nicolae Ţimiraş: “Bojdeuca era un capriciu de artist, haina unei filozofii de simplitate şi nepăsare.”
Nu mult după această “înrădăcinare” ieşeană, în 1875, Ion Creangă are şansa legării unei prietenii cu Mihai Eminescu, pe atunci revizor şcolar la Iaşi şi Vaslui, prietenie de nezdruncinat în toţi anii vieţii. Despre toată această sfântă prietenie ce a înflorit în toată admiraţia ei vorbesc limpede amintirile junimistului George Panu: “Câteodată, Creangă şi Eminescu dispăreau cite trei-patru zile (…) cutreierau Galata cu târguşorul, treceau înspre bariera Păcurarilor, făceau înconjorul pe la Copou şi Aroneanu, dormeau pe o laviţă la vreun han sau la vreo crîşmă, mâncau ce găseau şi erau fericiţi.” Dar cel mai bine se simţeau împreună pe veranda Bojdeucii, “unde sporăvoiau până-n miez de noapte, admirând stelele de pe cerul Şorogarilor şi Ciricului, cinstindu-se cu un vinişor rubiniu şi înfulecând din gustoasele plăcinte poale-n brâu, făcute de Tinca Vartic, gospodina casei”, după cum consemnează exegeţii săi
Rod al acestei prietenii frăţeşti cu “bădiţa Mihai”, Ion Creangă, sfătuit cu multă insistenţă de acesta, aşterne pe hârtie în stilul său hâtru, inconfundabil, poveştile, povestirile şi toate celelalte scrieri “poporane”, acceptă să-l însoţească la şedinţele “Junimii” şi în acelaşi an, la 1 octombrie 1875, debutează în revista Junimii “Convorbiri literare” cu povestea “Soacra cu trei nurori”.
Aici, în Bojdeuca din Ţicău, la îndemnul lui Eminescu, între anii 1875 – 1883, Ion Creangă îşi scrie întreaga sa operă literară. După plecarea “fratelui Mihai” la Bucureşti (1877), corespondenţa pe care au purtat-o amândoi este pătrunsă de fiorul tainic al despărţirii: “La Iaşi ninge frumos de ast-noapte, încît s-a făcut drum de sanie. Ciricul parcă e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, fără tine sunt străin.”
După 1883, “semnele unei epilepsii, boală genetică moştenită de la mama sa, Smaranda, îşi fac tot mai mult simţirea în şubrezenia lui nervoasă; nici apele Slănicului nu mai aveau efect”, după cum menţiona şi eruditul critic literar, George Călinescu în monumentala sa “Istorie a Literaturii Române de la origini şi până în prezent” (1941). Şi tot el mai adăuga faptul că: “Anul 1889 nu fusese unul bun pentru Ion Creangă. Vestea morţii lui Eminescu îl doborâse. Fu văzut plângând ca un copil şi adormind cu cartea de poezii a lui Eminescu. Presimţirea morţii se înnegri şi mai tare în inima lui. De acum el se gândi cu seriozitate la stingere şi-ncepu să-şi pună întrebări asupra vieţii viitoare.”
S-a stins, după cum s-a amintit, la 31 decembrie 1889 şi a fost înmormântat, pe 2 ianuarie 1890, în Cimitirul “Eternitatea” din Iaşi.
După trecerea la cele veşnice întreaga operă a lui Ion Creangă a fost periodic reeditată, iar majoritatea dintre povestirile, poveştile, amintirile şi scrierile sale de duh au ajuns în manualele şcolare, dar şi în universităţi, instituţii şi publicaţii literare, rămânând astfel în eternitatea lor nemuritoare..
Mai mult de atât, în plin război mondial, la 15 aprilie 1918, Bojdeuca din Ţicău a lui Ion Creangă, spre lauda ieşenilor, a devenit primul muzeu memorial literar din România! În anul 2018 Bojdeuca şi-a sărbătorit cu fastul cuvenit Centenarul fiinţării, fiind unul dintre cele mai iubite muzee literare româneşti.
Să ne bucurăm şi să ne mândrim, dară, că la 1 martie anul acesta, odată cu aninarea la piept a tradiţionalului Mărţişor, ne vom umple sufletul şi cu salba de lumină a celui mai mare Povestitor al Neamului Românesc pe care ne-a lăsat-o-n dar Ionică a lui Ştefan a Petrii Ciubotariul din Humuleşti!
Mihai Caba
„Ia, am fost şi eu, în lumea asta, un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşti, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cu minte până la treizeci şi nici bogat până la patruzeci nu m-am făcut. Dar şi sărac aşa ca în anul acesta, ca în anul trecut şi ca de când sunt, niciodată n-am fost!”
Ion Creangă, „Amintiri din copilărie”
Citat:
„Adevărul e că un artist precum Creangă se iveşte o singură dată în istoria unui popor, şi atunci numai într-un moment de graţie. Este fără îndoială genial, ca orice scriitor despre care se poate spune că are simţul instinctiv al limbii şi al etosului popular nealterat. Opera sa este expresia uimitoare a bunului-simţ şi a unui suflet elementar, încremenit în formule neschimbătoare, eterne. În totul, un spectacol de măreţie simplă inanalizabilă.” George Călinescu
