spot_img

Editura PUBLISOL lansează cartea ”Theresa May. Un prim-ministru pentru Brexit”

Theresa May a ajuns în funcția de prim-ministru cu cel mai precis, dar și cel mai dificil obiectiv pe care l-a avut vreodată un premier după cel de-Al Doilea Război Mondial: să ducă la bun sfârșit Brexitul. Consecința: o tragedie în care personajul central a aflat prea târziu cum ar fi putut să-și îndeplinească misiunea. În acest volum, și în lumina modului în care Boris Johnson își exercită propriul mandat de prim-ministru, Anthony Seldon creionează modul în care a funcționat guvernul lui May, de la neașteptata ei venire la putere, în 2016, când rivalii s-au retras din competiție, unul câte unul, și până la demisia însoțită de lacrimi, trei ani mai târziu, când relația dintre ea și cabinetul său era total distrusă. Seldon, un om corect, care se străduiește întotdeauna să găsească anumite virtuți la fiecare prim-ministru pe care îl studiază, susține că May „ar fi putut deveni cu ușurință un premier rezonabil, fără a fi spectaculoasă“ dacă nu ar fi fost la mijloc Brexitul, spunea The Guardian.

Autorul cărții o absolvă pe Theresa May de unele dintre cele mai grave acuzații care i-au fost aduse. Răspunsul stângaci la tragedia de la turnul Grenfell, în 2017, soldată cu 79 de morți, când, inițial, nu s-a întâlnit cu niciunul dintre supraviețuitorii incendiului, nu a fost un exemplu de indiferență față de suferința celorlalți, afirmă Seldon. Cei care s-au ocupat de securitatea ei i-au spus că nu poate vizita locul dezastrului, deoarece ar declanșa o revoltă. Mai târziu, a petrecut mult timp cu supraviețuitorii incendiul de la turnul Grenfell și a păstrat, în biroul ei din Downing Street, până la sfârșitul mandatului, desene ale copiilor de acolo.

 

Seldon este de părere că, în cazul în care ar fi arătat mai multă empatie și inteligență emoțională în public, ar fi fost un prim-ministru cu mai mult succes. Avea o etică neobosită a muncii, un ochi bun pentru detalii și era motivată atât de datorie, cât și de ambiție, dar nu avea multe dintre celelalte abilități necesare pentru a izbuti într-o astfel de funcție.

 

Faptul că s-a bucurat de un acces fără egal la informații venite atât de la aliații, cât și de la rivalii Theresei May, de la consilierii care i-au modelat mandatul,precum și de la personaje-cheie de la Bruxelles, i-a permis autorului să dea în vileag tainele acestui prim-ministru, atât de enigmatic și de interiorizat. Seldon excelează în a reconstitui modul în care au fost luate deciziile critice, după care comentează, argumentat, impactul acestora.

O prezentare extraordinar de detaliată… Anthony Seldon reușește să fie, în același timp, just, dar și extrem de critic când vorbește despre mandatul Theresei May.“ Sunday Times

 

Incitantă, captivantă și profund revelatoare, lucrarea de față este o analiză completă a mandatului de prim-ministru al Theresei May.

 

Cuprinsul cărții:

PARTEA ÎNTÂI: CONSTITUIREA MANDATULUI DE PREMIER

Capitolul 1 | La Ministerul de Interne

Capitolul 2 | Fortăreața din Downing Street nr. 10

Capitolul 3 | Drumul greu spre Brexit, 2016-2017

Capitolul 4 | Construirea imaginii

Capitolul 5 | Momentul esențial: alegerile generale din 2017

PARTEA A DOUA: DESTRĂMAREA MANDATULUI DE PREMIER / 301

Capitolul 6 | „Nu s-a schimbat nimic“

Capitolul 7 | Acordul cu Partidul Democrat Unionist

Capitolul 8 | O săptămână mai târziu: Comitetul 1922 și Turnul Grenfell

Capitolul 9 | Drumul anevoios spre infern

Capitolul 10 | Alcătuirea unei noi agende de lucru

Capitolul 11 | O fugă în zori până la Bruxelles: raportul comun, o sabie cu două tăișuri

Capitolul 12 | Paradisul pierdut: eșecul tentativei de remaniere

Capitolul 13 | Reafirmarea autorității: Salisbury și Siria

Capitolul 14 | La conacul Chequers: drum prin negură

Capitolul 15 | În inima furtunii

Capitolul 16 | Brexit: fără sorți de izbândă

Capitolul 17 | Prima încercare de trecere a acordului prin Parlament

Capitolul 18 | A doua încercare de trecere a acordului prin Parlament

Capitolul 19 | Al treilea vot semnificativ și ultimul

Capitolul 20 | Ultima aruncare a zarurilor: negocieri cu laburiștii

Epilog.                       Ultimele zile de mandat

Verdictul.        Theresa May, prim-ministru: 2016-2019

 

Traducerea cărții a fost realizată de Cristina Monica Manolachi, redactorea a fost realizată de Brândușa Zărnescu, iar Dr. Florian Banu a scris o amplă prefață la ediția în limba română.

Cartea va fi disponibilă la finalul lunii februarie, pe publisol.ro, în librării (Cărturești, Librarium, librăriile Alexandria, Sedcom Libris Iași, Librăria Mihai Eminescu, libraria Șt.O. Iosif, Compania de librării București, Prăvălia cu cărți Constanța și magazine on-line (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, bookzone.ro, bookcity.ro etc).

 

*

*          *

Anthony Seldon a scris și a editat peste 40 de cărți despre istoria modernă și politica britanică, printre care se numără: Cameron at 10, Brown at 10, Blair Unbound, Major și Trust. A fost director al liceelor din Brighton și Wellington și cofondator, alături de Peter Hennessy, al Institutului de Istorie Contemporană Britanică. Este președintele Trustului pentru Arhivele Naționale și membru în consiliul de administrație al Companiei Regale Shakespeare. Este, în prezent, prorector la Universitatea din Buckingham.

 

Raymond Newell lucrează cu Anthony Seldon de trei ani. În tot acest timp, el a fost coautorul unor articole pentru New Statesman, Sunday Times și Telegraph. În prezent, lucrează la o carte despre istoria funcției de prim-ministru. Concomitent, urmează un masterat în Știința Datelor Sociale la Universitatea din Oxford.

 

*

*          *

Date tehnice:              ISBN 978-606-9629-37-6

Preț                                          74.90 lei

Format                                     13 x 20 cm, 800 pagini

 

Parteneri de promovare:         Revista Historia și Radio Guerrilla.

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508