spot_img

Editura Publisol lansează cartea ”Erdoğan și criza Turciei moderne”

Cea mai dificilă misiune cu care m-am confruntat în cei 35 de ani de carieră diplomatică a fost să interacționez cu Recep Tayyip Erdoğan. Alături de Bibi Netanyahu și de liderul suprem Khamenei, Erdoğan este unul dintre cei trei lideri importanți ai Orientului Mijlociu din secolul XXI. Volumul lui Çağaptay descrie atât personajul, cât și statul său; mi-aș dori să-l fi citit înainte de a fi numit ambasador al Statelor Unite în Turcia”. – JAMES F. JEFFREY, fost ambasador al Statelor Unite în Turcia

 

Într-o lume în care se manifestă tot mai mari tensiuni între Rusia și lumea occidentală, între Orientul Mijlociu și Europa, între sunniți și șiiți, între islamism și liberalism, Turcia constituie un veritabil punct de întâlnire al tuturor acestor falii geopolitice.

 

De o bună perioadă de timp, destinul Turciei este strâns legat de cel al președintelui său, abilul politician populist de dreapta Recep Tayyip Erdoğan. Începând din 2002, Erdoğan își consolidează pas cu pas poziția, folosindu-se de toate pârghiile necesare – politice, economice, culturale –, pentru a întoarce Turcia la valorile tradiționale islamice. Pentru aceasta, a fost nevoie, printre altele, de reprimarea vocilor critice – ziariști, scriitori, academicieni, membri ai forțelor armate sau angajați ai sistemului juridic. Controversata lovitură de stat din 2016 a fost menită să îi creeze lui Erdoğan o aură de salvator al națiunii, un Atatürk anti-Atatürk. Numai că, de atunci, națiunea turcă se adâncește în criză.

 

În ”Erdoğan și criza Turciei moderne”, Soner Çağaptay urmărește parcursul politic al lui Recep Tayyip Erdoğan, de la absolventul de colegiu musulman, dezorientat de societatea modernă, la exponentul mișcării politice islamiste. În căutarea rădăcinilor politice ale lui Erdoğan, Çağaptay radiografiază istoria mai recentă sau mai îndepărtată a Turciei, neevitând să vorbească deschis despre liberalism, kemalism, gülenism, dar și despre spinoasa problemă kurdă. 

 

Cartea este structurată în următoarele capitole (la final cuprinde note, index, bibliografie):

 

Introducere: Cine este Recep Tayyip Erdoğan?

Capitolul 1     Un copil sărac și religios, în Turcia seculară

Capitolul 2     Turcia după Atatürk

Capitolul 3     Fundamentele islamului politic în Turcia

Capitolul 4     Generalii făuresc o nouă Turcie

Capitolul 5     Ascensiunea fulgerătoare a lui Erdoğan ca primar al Istanbulului

Capitolul 6     Furtuna perfectă

Capitolul 7     Erdoğan la putere: anii fericiți

Capitolul 8     Revoluția tăcută

Capitolul 9     Revoluția își devorează copiii

Capitolul 10   Viitorul kurzilor din Turcia: pace sau război?

Capitolul 11   Pariul politicii externe

Capitolul 12   Sfârșitul crizei din Turcia

 

Cartea va fi disponibilă la finalul lunii februarie, la prețul de 44.90 lei pe publisol.ro, în librării, magazine on-line (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, bookcity.ro, carturesti.ro, bookzone.ro etc) și la chioșcurile de presă.

*

*          *

Soner Çağaptay este beneficiar al bursei Beyer Family și director al programului de cercetare dedicat Turciei, derulat la The Washington Institute for Near East Policy. A publicat numeroase lucrări având ca temă relațiile dintre Statele Unite și Turcia, legăturile dintre Uniunea Europeană și Turcia, politica internă a Turciei, problema kurdă și naționalismul turc. Lucrările lui au apărut în jurnale academice și importante publicații cu circulație internațională, între care Wall Street Journal, Washington Post, New York Times, Atlantic, Guardian, Foreign Affairs și CNN.com. Publică în mod constant articole în Hürriyet Daily News, cel mai vechi și mai influent jurnal de limbă engleză din Turcia, precum și pe blogul CNN Global Public Square.

 

Apare cu regularitate la CNN, NPR, Voice of America și BBC. Istoric de profesie, Çağaptay și-a susținut teza de doctorat la Universitatea Yale (2003) pe tema naționalismului turc și a conferențiat la universitățile Yale, Princeton, Georgetown și Smith College despre situația din Orientul Mijlociu, Mediterana și Europa de Est. Cursul său din semestrul al doilea al anului 2003 pe tema istoriei moderne a Turciei a fost primul de acest tip oferit de Universitatea Yale după o perioadă de trei decenii în care acest spațiu geografic ieșise din sfera de interes a marilor universități americane. În 2006-2007 a fost profesor la Departamentul pentru Studiul Orientului Apropiat al Universității Princeton, în cadrul programului de burse Ertegun. I s-au acordat o serie de titluri onorifice, dar și burse, între care se numără cele oferite de fundațiile Smith Richardson, Mellon, Rice și Leylan.

 

Soner Çaǧaptay a scris cinci cărți dedicate Turciei, bine primite de mediul universitar în care evoluează autorul, dar și de pasionații de istorie, economie și politică globală: Islam, Secularism and Nationalism in Modern Turkey: Who is a Turk? (2006), The rise of Turkey: the twenty-first century’s first Muslim power (2014), The new sultan: Erdogan and the crisis of modern Turkey (2017, 2020), Turkey and the politics of the Middle East (2019) și A Sultan in Autumn: Erdogan Faces Turkey’s Uncontainable Forces (2021).

Traducere:                 Maria Yvonne Băncilă

Redactor:                   Constantin Furtună

Date tehnice:             ISBN 978-606-9629-65-9

Format:                      13 x 20 cm, 304 pagini + coală foto de 8 pagini

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508