spot_img

146 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși, marcați în reprezentațele Institutului Cultural Român

Pe 19 februarie 2022 se împlinesc 146 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși. Cu această ocazie, reprezentanțele Institutului Cultural Român invită publicul la o serie de proiecte care pun în valoare opera marelui sculptor român. 

 

 

17 februarie

Legătura dintre Constantin Brâncuși și pictorul portughez Amedeo de Sousa Cardoso, prezentată de criticul de artă Helena Mendes Pereira, într-un eveniment organizat la sediul ICR Lisabona

O conferință despre Constantin Brâncuși și strânsa legătură dintre el și mai tânărul pictor portughez Amedeo de Sousa Cardoso, susținută de curatorul și criticul de artă Helena Mendes Pereira, directorul Galeriei ZED din Braga, va avea loc joi, 17 februarie, ora 18.00. Conferința va fi urmată de difuzarea unui material video structurat în jurul interviului acordat de Brâncuși jurnalistei Apriliana Medianu și publicat în 6 octombrie 1930 în cotidianul „Curentul”. Textul interviului – tradus în portugheză și adus, cu această ocazie, pentru prima dată, integral la cunoștința publicului lusitan – va fi citit de actorul Nuno Pinheiro, însoțit de subtitrare în limba română.

Intrată de mai bine de o jumătate de veac în patrimoniul artei mondiale, opera lui Constantin Brâncuși suscită și azi discuții și exegeze ample. La fel ca în jurul oricărei opere capitale – capabilă să schimbe jaloanele gustului și reperele înțelegerii gestului artistic – se țes comentarii entuziaste și încercări din ce în ce mai susținute de decriptare ale unui mesaj și unui stil care și-au depășit epoca. În acest context, ICR Lisabona îl omagiază pe marele sculptor Constantin Brâncuși prin evidențierea conexiunilor dintre el și personalități portugheze din domeniul artelor plastice, ca măsură a impactului operei sale asupra cursului artei occidentale în secolul XX.

Ziua Brâncuși, sărbătorită sa sediul ICR Stockholm, printr-o conferință a Doinei Lemny

Pentru a marca Ziua Națională Constantin Brâncuşi, ICR Stockholm va organiza joi, 17 februarie 2022, ora 18.00, conferința cu titlul „The Newborn, From the Portrait to the Essence of Figure” a cunoscutei curatoare și cercetătoare a operei marelui sculptor român Doina Lemny (Muzeul Național de Artă Modernă, Centrul Pompidou, Paris), urmată de o discuţie cu Sara Rossling, președinta secțiunii suedeze a Asociației de Artă Nordică. Evenimentul va avea loc în limba engleză. Tema principală a conferinței este lucrarea în marmură a lui Brâncuşi, „Noul-născut ll”, ce se află în colecția permanentă a Muzeului de Artă Modernă din Stockholm din anul 1961, când sculptura a fost achiziționată de muzeul suedez.

„Simplicitatea nu este un scop în artă, dar ajungi la simplitate fără voia ta, apropiindu-te de sensul real al lucrurilor.” Aforismul acesta al lui Brâncuși sugera calea pe care s-a angajat el de la despărțirea de Rodin, când a hotărât sa comunice direct cu materia prin sculptarea pietrei sau a lemnului fără a trece prin modelaj. Dacă se distanțează de aspectul fizic al modelului, el nu se îndepărtează de acesta și nu reneagă realitatea: dimpotrivă o caută în ceea ce figura are mai profund, în esența sa. În îndelungata sa serie de busturi de femeie și de copii, „Noul-născut” ocupă un loc central pentru că artistul reduce la maximum trăsăturile capului de copil, până la esența ființei, a „Începutului lumii” cum își intitulează una din ultimele opere ale acestei serii. „Noul-născut II” în marmura care se afla la Muzeul de Artă Modernă din Stockholm (Moderna Museet) este una din capodoperele artistului, prețioasă prin unicitatea sa: o singură marmură în care artistul a exploatat frumusețea și transparența marmurei albe, imprimându-i în același timp impulsul vieții.

În contextul aceleiași aniversări, Ambasada României la Oslo, cu sprijinul ICR Stockholm, va difuza pe canalele sale online materialul video „L-au întâlnit pe Brâncuşi” al Doinei Lemny, realizat în 2021.

19 februarie 

Imagini reprezentative, proiectate pe fațada sediului ICR Budapesta și a filialei sale de la Seghedin

Institutul Cultural Român de la Budapesta și filiala Seghedin vor marca Ziua Națională Constantin Brâncuși printr-o serie de proiecții cu imagini reprezentative pe fațadele sediilor lor. Aceste momente vor fi evidenţiate ulterior şi pe pagina oficială de Facebook a reprezentanţei, pentru publicul local și internațional, cu scopul de a promova cultura română.

„Brâncuși around the world” o inițiativă ArtSociety realizată de Art Safari în colaborare cu reprezentanțele Institutului Cultural Român din Londra și New York

Filmul „Constantin Brâncuși: The Essence of Things” va fi prezentat sâmbătă, de la ora locală 10.00 (12.00 ora României), pe reţelele de socializare ale ICR Londra. Călătoria despre căutarea esenței lui Brâncuși de la Tate Modern din Londra este o redescoperire a emblematicului artist prin ochii lui Matthew Gale, Senior Curator at Large, curatorul expoziției Tate din 2004, „Constantin Brâncuși: The Essence of Things”, care urmărește amestecul de inspirații ce au făcut ca arta marelui sculptor român să aibă astăzi rezonanțe în întreaga lume.

Sâmbătă, reprezentanţa ICR New York va difuza online pe rețelele sale de socializare şi pe cele ale partenerilor un material video despre influența universală exercitată de marele artist român. Absorbind influențe de o uimitoare diversitate, opera lui Constantin Brâncuși a devenit, la rândul ei, o importantă sursă de inspirație pentru artiști de pretutindeni. La New York începe, chiar de ziua marelui inovator al formelor moderne, o călătorie în jurul lumii pentru a explora durabilul impact al artei sale. Explorarea este realizată în compania lui Matthew Kirsch, curator pentru programe de cercetare în cadrul Noguchi Museum, care ne provoacă să îl redescoperim pe Brâncuși prin prisma influenței sale asupra altui creator celebru, Isamu Noguchi. Fascinat de esențe, la fel ca și maestrul său român, artistul americano-japonez a aspirat să le exprime nu numai în lucrările sale de sculptură, ci și în grădinile pe care le-a proiectat sau în obiectele casnice pe care le-a conceput, în încercarea de a integra arta în locurile obișnuite și în viața de zi cu zi.

Masă rotundă despre viața și opera lui Constantin Brâncuși

Sâmbătă, de la ora 12:00 (ora locală), va fi difuzată pe pagina de Facebook a ICR Madrid o discuție, subtitrată în limba spaniolă. La dezbaterea online despre viața și opera celui mai mare sculptor al secolului XX vor participa: Clara Janés Nadal, scriitoare, poetă și traducătoare spaniolă, autoarea cărții „Brâncuși și o scrisoare de la Chillida”, Claudia Motea, actriță, scriitoare, traducătoare, autoarea cărții Brâncuși, Dragostea mea!”, Ovidiu Popescu, consilier Consiliul județean Gorj, Luminița Pigüi Neagoe, avocat, președintele asociației ASESTERMUR (Asociația Țărilor Est-Europene) cu sediul în Murcia, Nicoleta Paninopol, manager general al Centrului Cultural UNESCO Mihai Eminescu din București.

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția difuzează eseul cinematografic „Scrisoare imaginară a lui Constantin Brâncuși” 

„Scrisoare imaginară a lui Constantin Brâncuși” (2018, r. Cornel Mihalache), produs de Televiziunea Română în seria „Români care au schimbat lumea”, va fi difuzat pe rețelele de socializare ale Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția. Filmul evocă într-o manieră poetică persoana artistului Constantin Brâncuși, printr-un monolog construit de Cornel Mihalache pe baza corespondenței și a altor documente scrise din epoca în care a trăit artistul. Eseul este ilustrat cu imagini de arhivă, fotografii din epocă, precum și filmări și fotografii recente. „Cel mai bun portret pe care i-l poate face cineva lui Constantin Brâncuși este propriul autoportret. Din cuvintele scrise de el, nu scrise de alții că le-ar fi spus, din fotografiile lui cu opera lui și din imaginile filmate de el însuși.” (Cornel Mihalache)

21 februarie

Concert și expoziție, la Ambasada României de la Berlin

Proiectul „Compozitori în atelierul lui Constantin Brâncuși” – un concert clasic, însoțit de o expoziție multimedia, va fi organizat de Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin luni, ora 19.00, la Ambasada României de la Berlin. Evenimentul înfăţişează personalitatea marelui sculptor în aspectele sale mai puțin cunoscute publicului larg. Pe de o parte, concertul aduce în atenția publicului relația pe care marele sculptor a avut-o cu trei compozitori importanți ai secolului al XX-lea: Erik Satie, Darius Milhaud și Marcel Mihalovici. Lucrările celor trei compozitori vor fi interpretate de pianiștii Cristian Niculescu și Iosef Ion Prunner, alături de violonista Alina Petrescu-Lepper. Pe de altă parte, expoziția multimedia „Constantin Brâncuși – sculptorul cosmogoniei moderne” prezintă parcursul operei brâncușiene, începând cu plecarea sculptorului pe jos la Paris și ajungând la ceea ce Brâncuși și-a dorit să fie încununarea operei sale, „Templul din Indore”, relevând cei trei piloni filozofici pe care s-a sprijinit opera sa: arta populară românească, misterele eleusine și cosmogonia indiană. Expoziția va fi realizată de Cristina Enășescu și se va desfășura sub forma unui material video de aproximativ 20 de minute.

28 februarie

,,Brâncuşi à l’œuvre – compozitori în atelierul lui Brâncuşi”, concert în Sala Bizantină a Hôtel de Béhague

Concertul va fi organizat la sediul Ambasadei României la Paris luni, ora 19.00, în interpretarea muzicienilor Cristian Niculescu (Berlin), Iosif Ion Prunner (Bucureşti) şi a interpreţilor invitaţi de la Orchestra Filarmonică Radio France, Mihaela Smolean și Teodor Coman. Evenimentul este organizat pentru a marca Ziua Națională Constantin Brâncuși și, în același timp, este dedicat Preşedinţiei Franceze a Consiliului Uniunii Europene.

Concertul își propune să „restituie” marelui public muzica pe care marele sculptor o asculta în timp ce crea. Compoziții ale unor prieteni apropiați, precum Erik Satie. Programul, parte a unei serii intitulate „Les rendez-vous de l’Hôtel de Béhague”, va conţine lucrări pentru pian solo şi lucrări pentru pian la patru mâini, astfel :

George Enescu, Melodie (Suite Pièces impromptues op. 18 pour piano) 

Erik Satie, Gnossienne No 3 e No 4 pour piano solo 

Claude Debussy, La Terrasse des audiences du claire de lune (Préludes pour piano 2ème Livre)

George Enescu, Pièce De Concert (Konzertstück) pour Alto Et Piano 

Marcel Mihalovici, Danse roumaine pour piano solo (à l’occasion de l’Exposition universelle de Paris 1937) Nocturne pour piano solo 

Constantin Silvestri, Pièce de concert no. 2 pour piano

Darius Milhaud, Saudades do Brasil Opus 67 pour piano solo 

Darius Milhaud, Sonate pour violon et piano no.2 op. 40

Constantin Silvestri, Danses populaires roumaines de Transylvanie pour Piano à 4 mains op. 41 

Volumul „BRÂNCUȘI – Ansamblul de la Târgu Jiu” de Doina Lemny, lansat la Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului

Volumul trilingv semnat de Doina Lemny, cercetător, doctor în istoria artei, specialist în sculptura din prima jumătate a secolului al XX-lea, va fi lansat luni, ora 17.00, la sediul Ambasadei României în Marele Ducat al Luxemburgului, în prezența ES Livia Rusu, Ambasadorul României la Luxemburg și a directorului ICR Bruxelles, a membrilor ambasadei, precum și a invitaților – parteneri, personalități din lumea culturală, academică, diplomatică, artiști, curatori, experți, critici de artă din Benelux. Volumul va fi prezentat de autor și constituie un omagiu adus lui Constantin Brâncuşi, a cărui operă a marcat creaţia artistică a secolului XX, devenind un punct de reper pentru arta modernă şi contemporană.

„Ansamblul monumental de la Târgu Jiu reprezintă visul împlinit al lui Brâncuşi. Artistul proiectează, în regiunea sa natală, un monument legat de istoria României şi a Europei la începutul secolului XX, monument ce dobândește semnificația și valoarea unui loc de meditație asupra dragostei şi a morţii, altfel spus, asupra existenței înseși. Este moştenirea cea mai de preţ pe care sculptorul o lasă poporului român.” (Doina Lemny)

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508