”Romanticul Ionel Teodoreanu”

ian. 5th, 2022 | By | Category: Postcard

N-aş putea să-mi închipui că adolescenţa fiecăruia dintre noi, cei care am trecut în copilărie prin traumele şi avatarul celui de al doilea război, să nu fi fost îndulcită compensatoriu de către scrierile lui Ionel Teodoreanu, îndeosebi de lectura fascinantei sale trilogii „La Medeleni”, care se citea „pe rupte” , pe nerăsuflate, nemaiputând-o lăsa „să-ţi pice din mână”, chiar dacă uneori cititul „pe sub bancă” în orele de clasă  avea ca rezultat severe admonestări verbale din partea exigenţilor magiştri ai Liceului Internat de la Iaşi. Într-adevăr, „Medelenii” lui Ionel Teodoreanu, inoculând în adâncul sufletelor cititorilor adolescentini o stare de farmec şi mister a inocentelor sentimente simţite, purtătoare de exhibiţii erotice peste margini de vis,  meritau asumata înfruntare a oricărui risc. Şi asta pentru că naraţiunea „Medelenilor” lui Ionel Teodoreanu, în modalitatea ei de exprimare a amintirilor evocate, părea mai degrabă una convertită spre o proză poetică tulburătoare, de mare emotivitate şi exaltare, care anima până la extaz  pe orice adolescent cititor, aşa cum am perceput-o nu numai eu, dar şi colegii mei „internatişti”, care au avut „şansa” acestei lecturi fascinante. Şi cum s-ar fi putut, ca cititor licean, să nu fii impresionat sufleteşte de acţiunea dinamică, ştrengărească, teribilistă, plină de înfiorare, închegată cu o verosimilitate infailibilă, dintre  Olguţa, Dan şi Monica, cele trei personaje principale ale trilogiei, aflate într-o vacanţă pe moşia Delenilor de la Medeleni? 

În atari împrejurări circumspecte, n-a fost de mirare că „vestea” lecturii terifiante a „Medelenilor” s-a răspândit, subversiv şi contagios, din gură în gură şi din clasă în clasă, atingând în scurt timp dimensiuni urieşeşti întru nerăbdarea … rândului la citit. Numai că, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, pe neaşteptate, inevitabilul s-a produs chiar la…ora de română a „profului” Ion Manolache (pe cât de exigent la… gramatică, pe atât de încurajator la … compuneri-eseu), de îndată ce… „obiectul” neatenţiei unui coleg de prin ultimile bănci a fost identificat:  La Medeleni! Înmărmuriţi cu toţii, ne aşteptam la un „perdaf” pe măsura „faptei”, însă, spre surprinderea noastră, magistrul nu şi-a arătat iritarea, ci, dimpotrivă, răsfoind cartea şi aşezând-o pe catedră ni s-a adresat plin de bunăvoinţă:  Dragii mei, din păcatele cunoscute, chiar dacă scriitorul Ionel Teodoreanu nu face parte din actuala  programă şcolară şi nici „La Medeleni”, romantica lui scriere, din lista lecturilor suplimentate, nu mă surprinde deloc şi nici nu mă supără într-un fel sau altul faptul că sunteţi interesaţi de cărţile sale, predestinate parcă anume vârstei voastre adolescentine. E recomandabil, însă, să le citiţi fără a vă neglija îndatoririle şcolare… Ceea ce vă pot spune, spre mândria voastră de „internatişti”, este că scriitorul Ionel Teodoreanu, născut la Iaşi, a fost elevul Liceului Internat şi că romantismul său s-a manifestat încă de pe băncile acestuia. Fiind elevul ilustrului Calistrat Hogaş, profesor de limba română şi director al liceului în perioada 1905 – 1906, a rămas „de pomină” episodul unei compuneri despre iarnă, cerute clasei după sosirea din vacanţa de Crăciun şi An Nou. Prin ferestrele mari ale sălii de clasă se vedea splendida panoramă a unei ninsori cu fulgi mari ce cădea bogat peste Iaşi. Toţi elevii scriau de zor compunerea solicitată, numai elevul Ionel Teodoreanu, atras de măreţia ninsorii, stătea privind-o extaziat.  Trezit din visare de scurta comandă: Predaţi lucrările!, elevul Teodoreanu abia a reuşit să aştearnă pe foaia albă din faţa sa doar trei cuvinte: Clinc, clinc, clinc… , suficiente, însă, ca magistrul Hogaş să-i acorde nota maximă pentru … metafora compunerii! Se pare că tot din timpul liceului i s-a tras lui Ionel Teodoreanu şi semnificativa sa poreclă: Metaforel, folosită ulterior şi de George Călinescu – părintele criticii literare româneşti – în aprecierea întregii sale opere.

Poate că din acel moment de vrajă „teodoriană”, poate că din „împătimirea” cititului de care mă simţeam cuprins de dinainte de liceu sau poate din exaltarea lecturii „Medelenilor”, abia terminată, am început să „vânez” curajos şi pofticios, mereu şi mereu, cărţile lui Ionel Teodoreanu, ce-i drept, nu prea uşor de găsit pe vremea aceea. Şi aşa, rând pe rând, fără a le putea urma cursivitatea lor firească, mi-au trecut pe sub ochii nesăţioşi, răscolindu-mi sufletul, cărţi precum: „În casa bunicilor”, „Fata din Zlataust”, „Lorelai”, Uliţa copilăriei”, „Bal mascat”, „Crăciunul de la Silvestri”, „Turnul Milenei”, „Prăvale Baba” , „Arca lui Noe”…, fiecare dintre ele şi toate împreună relevându-mi o lume încântătoare a copilăriei şi adolescenţei, plină de basm, de fantezie, de exuberanţă, peste limitele ei, zugrăvită de un scriitor talentat şi elevat, cu un bogat limbaj metaforic în creionarea personajelor adolescentine sau a situaţiilor de intensă trăire. Într-adevăr, ceea ce afirma şi „proful” de română, metafora s-a dovedit a fi arma forte a scrierilor lui Ionel Teodoreanu, fie că era una predilectă – cea a florilor de zarzăr – sau cele multe şi nenumărate cu care autorul îşi înflorea stilistic fiecare scriitură.

Ca elev „internatist” şi mai apoi ca „trăitor de Iaşi” nu mi-am mulţumit sufletul numai cu cărţile lui, ci, la fel de curajos, am pornit să-i caut „urmele” lăsate în „dulce Târgul Ieşului”, denumire pe care metaforic Ionel Teodoreanu i-a acordat-o             ( pentru întâia oară în literatură! ) străvechiului Iaşi, în care s-a născut, a învăţat, şi-a luat licenţa în drept, a profesat redutabil ca avocat, s-a căsătorit, a debutat ca scriitor, devenind un însemnat colaborator al „Vieţii Româneşti”. Aşa am reuşit să-i aflu … uliţa copilăriei şi casele bunicilor de pe strada Zlataust, dar nici  „coana Elencu” – bunica – şi nici „cuconul Alecu” – bunicul – , nu mai erau acolo, cum nu mai era nici … „fata din Zlataust”.

Cu Ibrăileanu la Agapia    A rămas să-i pomenească doar clopotul tânguitor al Bisericii Zlataust… Paşii mă îndreaptă spre fosta „Curte cu juri” de la Palatul Administrativ (azi Palatul Culturii) unde a pledat avocatul Ionel Teodoreanu. Linişte muzeală. Doar dinspre fresca vechiului Iaşi, pictată măiastru de Costache Agafiţei pe peretele fostei Curţi (azi Sala Coandă), par să se mai răspândească în auz frânturi din impecabila pledoarie a avocatului Ionel Teodoreanu care a obţinut achitarea căpitanului Pogonat în cazul flagrantului adulter al soţiei sale. Mai departe, la Casa Pogor, urmele lui Ionel Teodoreanu, lăsate în fotografii, manuscrise şi cărţi la Masa umbrelor, închipuind ferventa activitate a Vieţii Româneşti, sunt încă proaspete. Parcă-l auzi pe Ibrăileanu exprimând cu aceeaşi autoritate literară: Ionel Teodoreanu este scriitorul generaţiei sale.

Mai târziu, cam prin anii ´70, paşii… „electrificării rurale” m-au purtat (ce bucurie!) la Medelenii lui Ionel Teodoreanu de pe malul Prutului. Numai că aici nu am mai găsit nici… conacul, nici pe… Olguţa, nici pe… Dan şi Monica, care să mă aştepte cu… aroma cafeluţei cu caimac… De undeva, de pe ţarina colectivizată a locului, desluşeam în auz doar … duduitul unui tractor… Măi, să fie…! Se pare că aveau dreptate cei care afirmau că romanul „La Medeleni” nu era nimic altcea decât … măiastra ficţiune a lui Ionel Teodoreanu! Deziluzionat , în cele din urmă aveam să plec mulţumit de la Medeleni, lăsând acolo în funcţionare aşteptata … lumină a electrificării …

Mult mai târziu, în poezia „Teodoriană”, aveam să surprind …întâlnirea cu Medelenii, astfel: „ Dar,vai! Ce iluzii deşarte… / Pustiu e azi la Medeleni, / Iar locul nemurit în carte / S-a văduvit de… Teodoreni!”

Aş mai putea să evoc încă multe dintre căutările întreprinse … pe urmele romanticului Ionel Teodoreanu, dar o incursiune biografică este mult mai revelatoare.

Potrivit celor consemnate de biografi, Ionel Teodoreanu s-a născut, la 6 ianuarie 1897, când gerul Bobotezei „crăpa pietrele” la Iaşi, fiind al doilea fiu al familiei avocatului Ostvald Teodoreanu – tatăl şi al profesoarei de pian Sofia Muzicescu Teodoreanu – mama, primind numele de Ionel, sugerat de sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul din ziua următoare. L-a avut, ca frate mai mare, pe Alexandru (Păstorel), viitorul scriitor şi, ulterior, ca frate mai mic, pe Laurenţiu (Puiu),  mort timpuriu pe front în 1918. De asemenea, i-a avut ca bunici, dinspre tată, pe  Elencu şi Alexandru Teodoreanu, magistrat, iar dinspre mamă, pe Ştefania şi Gavriil Musicescu, compozitor şi director al Conservatorului ieşean.

La vremea învăţăturii face primele clase primare la Bucureşti, după care, între 1908 şi 1912, la Iaşi, pe celelalte şi, apoi, clasele superioare, a V-a şi a VI-a, la Liceul Internat „C. Negruzzi”, iar pe cele ale claselor a VII-a şi a VIII-a, la Liceul Naţional, absolvind în 1916. Fiind vreme de război, abia în 1918, Ionel Teodoreanu, ca student, promovează în trei sesiuni consecutive toate examenele prevăzute în programul Facultăţii de Drept a Universităţii ieşene, obţinând în 1920, în urma susţinerii examenului de absolvire, diploma de licenţiat în drept, urmând înrădăcinata profesie a familiei.

Avându-şi asigurat postul de avocat şi ajuns la vârsta de 23 de ani, se căsătoreşte cu tânăra Maria Ştefana Lupaşcu (Lily), viitoare scriitoare, pe care o cunoscuse la sfârşitul anului 1918, prin intermediul surorilor Cella şi Henrieta Delavrancea, cu care aceasta era înrudită, în împrejurările refugiului acestora la Iaşi. Îi apropiase pasiunea comună pentru lectură şi scris. De altfel, îndrăgostit, în 1919, Ionel Teodoreanu debutează în revista „Însemnări ieşene” cu „Jucării pentru Lily”, fiind încurajat de poetul Demostene Botez, cunoscut din anii de liceu. Despre momentul fastei lor întâlniri vor mărturisi mai târziu, atât Ştefana Velisar Teodoreanu în scrierea memorialistică „Ursitul”, cât şi Ionel Teodoreanu în romanul „Bal mascat”.

Ca fruct al dragostei lor, în 3 februarie 1921, s-au născut gemenii: Ştefan şi Osvald – Cezar, motiv pentru care debutul editorial l-a făcut mai târziu, în 1923, cu volumul de nuvele „Uliţa copilăriei”, cu care se va impune la „Viaţa Românească”. Având susţinerea lui Garabet Ibrăileanu, cel care a „întrevăzut” în el pe viitorul strălucit scriitor, Ionel Teodoreanu, ca şi fratele său Păstorel, eminent epigramist,  ajunge „unul dintre colaboratorii cei mai activi şi mai de valoare ai Vieţii Româneşti.”

Din 1924 Ionel Teodoreanu începe să elaboreze trilogia „La Medeleni”, cuprinzând romanele: Hotarul nestatornic, Drumuri şi Între vânturi, editate şi publicate succesiv până în 1928 în revista „Viaţa Românească”. Apariţia celor trei romane de largă circulaţie ale trilogiei, primită de critica literară cu remarca „prospeţimii condeiului”, i-a adus lui Ionel Teodoreanu, pe lângă consacrarea ca scriitor şi „unul dintre cele mai neobişnuite succese, atât de public, cât şi de librărie, din câte a cunoscut vreodată un scriitor român”, după cum remarcau şi numeroşii săi exegeţi. Chiar dacă George Călinescu, în monumentala sa „Istorie a literaturii…”, i-a polemizat opera ironic, prin porecla „Metaforel” şi prin inventatul verb „a medeleniza” , Ionel Teodoreanu ajunsese deja la gloria scriitoricească. De aici încolo, până în 1947, sub povara gloriei sale, drămuindu-şi timpul între baroul avocăţesc şi masa de scris, Ionel Teodoreanu va elabora aproape anual câte un nou roman, „vizibilă fiindu-i ambiţia de a depăşi tutela Medelenilor”. Chiar şi atunci, între 1930 – 33, cât timp a deţinut funcţia oficială de „decan al Teatrului Naţional Iaşi”, fără a-şi neglija prestaţia avocăţească a scris romanele „Fata din Zlataust” şi „Golia”. De altfel, Barbu Ştefănescu Delavrancea avea să afirme: „Se pare că Ionel Teodoreanu a fost cel mai de seamă avocat-scriitor din câţi au fost în România”.

Autorul Medelenilor îşi va evidenţia o nouă strălucire a talentului său inconfundabil în volumul de schiţe „În casa bunicilor” (1938) şi în volumul memorialistic „Masa umbrelor”(1941) , atinse de unicitate în literatura română, „în care amintiri şi portrete, gânduri şi sentimente nostalgice aduc în actualitate, cu o intensitate unitară, atmosfera idilică de altă dată”. 

În anul 1938, după îndureratele sale pierderi, din 1936, a strălucitului său mentor, Garabet Ibrăileanu şi cea din 1937, a tatălui său, Osvald Teodoreanu, care a trecut la cele veşnice, cum şi după mutarea „Vieţii Româneşti” la Bucureşti, Ionel Teodoreanu, cel strâns legat fiziceşte şi scriitoriceşte de dulcele Târg al Ieşilor, „a luat decizia de a-l părăsi în favoarea Bucureştilor”, acolo unde-şi va continua scrisul şi avocatura. Însă, rămas sufleteşte ancorat în „romantismul ieşean”, nu se va putea vorbi în scrierile sale care au urmat aici şi de o „perioadă bucureşteană”, chiar dacă unele dintre romanele acestor ani, „Tudor Ceaur Alcaz” (1940-43), „Hai-Diridam” , „La porţile nopţii”(1946) şi „Zdrulă şi Puhă”(1948), „vădesc o accentuată preocupare de înnoire tematică, de abordare a tipologiilor, a creionării cadrului, oferite de imaginea existenţială a capitalei”.

Din nefericire, în anii de după cel de al Doilea Război Mondial romanticul scriitor Ionel Teodoreanu nu a mai avut şi alte…tentative de roman. În schimb, după mutarea la Bucureşti, aşa cum va mărturisi mai târziu prietenul său, Vlaicu Barna: „Frumosul romantic şi melancolic, care stârnea pasiuni printre destule reprezentante ale sexului frumos, a trăit deziluzia unei iubiri neîmpărtăşie de către actriţa Nadia Cantacuzino, exemplar de lux al frumuseţii feminine, pentru care Ionel făcuse pasiune de cum o văzuse. În zădar i-a trimis scrisori, versuri şi buchete de flori, că toate i-au fost ignorate de viitoarea divă Nadia Gray din filmul lui Fellini, La dolce vita. (…) Nereuşita l-a costat mult; Ionel a început să  fie văzut în faţa paharului, el, care se delimita totdeauna de aura bahică a fratelui său Păstorel, şi la masă nu bea decât rar un pahar de vin îndoit cu apă”.

Dar această deziluzie n-a fost singura, deoarece la schimbarea „regimului politic” celebrul scriitor a fost evacuat din locuinţa sa confortabilă de pe strada Polonă într-una modestă de pe lângă Hala Traian, iar lipsa proceselor şi a mijloacelor financiare i-au înrăutăţit considerabil traiul de toate zilele. „Abia când a început seria proceselor politice i-au mai revenit nişte bani, dar puţini”, după cum se confesa prietenilor.. Din această perioadă rămâne de notoreitate pledoaria sa magistrală prin care l-a scăpat de puşcărie pe actorul Matei Alexandru, învinovăţit de „injurii aduse regimului”, aşa cum acesta avea să mărturisească mai târziu.

Pe 3 februarie 1954, pe un viscol cumplit „a celei mai îngrozitoare ierni a ultimului secol” , în chiar ziua aniversară a fiilor gemeni, Ionel Teodoreanu, îndreptându-se spre Tribunal, „unde avea de apărat trei oameni cinstiţi şi nevinovaţi”, se sfârşeşte brusc, „prăbuşindu-se pe spate”, în urma unui atac de cord, la numai 57 de ani împliniţi. A fost înmormântat „sărăcăcios” la Cimitirul Bellu. 

A lăsat în urmă-i  cărţile sale nepieritoare ale copilăriei şi adolescenţei, unice prin lirismul şi sensibilitatea lor „metaforică”, prin bogăţia limbii şi expresivitatea stilului.

Mă bucur să închei aceste rânduri omagiale pentru romanticul „Metaforel”, Ionel Teodoreanu, la cei 125 de ani de la naşterea sa, cu atât mai mult cu cât l-a „medelenizat” şi pe „Her Direktor”, nimeni altul decât unchiul său, Laurenţiu Teodoreanu, „inginer la o uzină cu electricitate şi nemţi”, cum îl prezenta Olguţa; acesta fiind primul director al Uzinei de Lumină de la Iaşi, intrată în funcţionare la 6 mai 1899, dar şi  „primul personaj – inginer din literatura română”(!), precum l-a prezentat (spre mândria „străjerilor Soarelui electric”) distinsul academician Constantin Ciopraga, invitat la una dintre manifestările Cenaclului „Vasile Pogor” de la I.R.E. Iaşi.

Mihai CABA

Număr de vizualizări :373


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro