”Realitate înfățișată”. Expoziție de pictură la Galleria 28

nov. 18th, 2021 | By | Category: Postcard

În perioada 19 noiembrie – 4 decembrie 2021, la Galleria 28 din Timișoara va putea fi vizitată expoziția de pictură  „Realitate înfățișată” semnată Liviu Pascu. Expoziția, organizată de Galleria 28, în parteneriat cu grupul NOIMA și curatoriată de Maria Pașc, aduce pe simeze cele mai recente lucrări realizate de pictorul arădean.

„Materia primă a artei lui Liviu Pascu este sentimentul său poetic față de natură. Pictura artistului este o confesiune înduioșată a gusturilor și a preferințelor sale sentimentale. Este o imagine a lumii zugrăvite de temperamentul unui poet visător care, năzuind la o lume mai frumoasă și mai bună decât cea reală, privește lucrurile vărsând și un strop de culoare caldă asupra lor. Liviu Pascu gândește o lucrare ca un poem pictural, în care liniile, formele și culorile exprimă idei, sentimente și stări. Este o priveliște aproape idilică a peisajelor, poetizate și îndulcite printr-o armonie de culoare. Meritul artistului este că izbutește să transfigureze și să ducă la febrilitate peisajul românesc din vibrații fine de lumină și din nuanțele unei atmosfere dulci, aproape periate. Paleta sa atacă game de roșu îndrăzneț întrebuințate, expresia artistului e clară și energică. Are un temperament de colorist capabil să-și definească impresiile și să și le închege în imagini personale. Sensul înalt al sentimentului poetic față de natură e susținut la artist de fundamentul construcției laborioase pornite de la intenția exprimării unui gând, a unei stări afective: „Plin de merite, totuși poetic, locuiește. Omul pe acest pământ” (Friedrich Holderlin).Maria Pașc, 17 noiembrie, 2021

Expoziția „Realitate înfățișată” poate fi vizitată respectând normele de prevenire a pandemiei de coronavirus, prin programare telefonică, începând vineri, 19 noiembrie 2020, la Galleria 28, str. Constantin Brâncoveanu nr. 28, Timișoara. Programarea se face la numărul de telefon: 0040(0)722503028.

Număr de vizualizări :260


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro