spot_img

Start cea de-a VIII-a ediție Festivalul „Săptămâna Teatrului Tânăr”!

Miercuri, 29 septembrie 2021, începe Festivalul „Săptămâna Teatrului Tânăr”, ediția a VIII-a, la Teatrul „George Ciprian”. Maratonul celor cinci zile de spectacole pentru cei mari și cei mici se desfășoară până duminică, 3 octombrie 2021. Festivalul dedicat tinerilor artiști și întâlnirii lor cu publicul buzoian, „Săptămâna Teatrului Tânăr” revine cu un program atractiv pentru publicul larg, dar și pentru cei mai mici spectatori. Spectacolele se vor juca la sala Teatrului „George Ciprian” și la sala Consiliului Județean Buzău. Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 29 septembrie, de la ora 19:00, cu reprezentația spectacolului „Forma lucrurilor” de Neil LaBute, regia Silviu Debu, producție a Teatrului de Comedie, București. 

 

„Ne bucurăm că anul acesta putem deschide stagiunea Teatrului George Ciprian cu o nouă ediție a Săptămânii Teatrului Tânăr. Cu atât mai mult cu cât anul trecut nu am reușit să o facem. Este un proiect pe care l-am gândit în ideea de a atrage tinerii la teatru, de a-i face să iubească această artă. Fie ca simpli spectatori, fie ca voluntari implicați în organizarea evenimentului. De asemenea, am dat o șansă și tinerilor actori să se afirme într-un festival dedicat lor și să demonstreze că ei sunt viitorul teatrului românesc. Însă, am mai câștigat ceva. Prin calitatea spectacolelor aduse în edițiile de până acum, am câștigat ca spectatori ai acestui eveniment și publicul matur, publicul cunoscător de teatru. Sigur, vom respecta toate regulile legate de protecția sanitară, făcând din sălile de teatru cu spațiu sigur, în care singura formă de contaminarea va fi cea cu teatru.”, afirmă Gina Chivulescu, directorul Teatrului „George Ciprian”.

Selecția spectacolelor a fost realizată de Vlad Trifaș, directorul festivalului, împreună cu Oana Borș, teatrolog, reunind producții al căror spirit tânăr va molipsi publicul prezent în sală. Generațiile de actori se vor întâlni pe scena teatrului buzoian, într-un dialog artistic care va pune în evidență scopul acestui eveniment: promovarea tinerilor creatori și păstrarea unei tinereți spirituale atât pentru cei de pe scenă, cât și pentru cei din sală. Publicul buzoian este invitat să urmărească producții ale teatrelor din București și din țară și să (re)descopere texte clasice sau contemporane.

Despre obiectivele ediției din 2021 și criteriile de selecție, Vlad Trifaș, directorul festivalului menționează: „Prin spectacolele selecționate ne-am propus să aducem pe scenă nu doar tinerețea fizică, ci și pe cea sufletească, o tinerețe spirituală care apropie vârstele punându-le în dialog. În același timp, acest demers concret ce a îmbrăcat forma unui festival, a avut și are la bază iterarea cu consecvență a unui crez: avem nevoie de teatru, așa cum avem nevoie de orice act cultural. Cultura ne formează determinându-ne, definindu-ne. De aceea, avem datoria de a o menține vie pentru că și ea, la rândul ei, ne răsplătește înzecit ținându-ne pe noi vii. Ca indivizi. Ca societate. A lupta pentru cultură într-o situație de criză devine aproape un act manifest pe care ni l-am asumat cu deplina conștiință a importanței și valorii sale. Mai mult, întoarcerea în sala de spectacol, după diverse alte experimente exersate în această perioadă, înseamnă întoarcere la adevărat emoție  pe care numai  scena de teatru o poate da. Înseamnă repunerea teatrului  în sensul său firesc.”

Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor normelor de siguranță pentru prevenirea răspândirii virusului pandemic.

Program „Săptămâna Teatrului Tânăr”, ediția a VIII-a:

Miercuri, 29 septembrie, ora 19.00, sala Teatrului „George Ciprian”

FORMA LUCRURILOR de Neil LaBute, regia Silviu Debu (Teatrul de Comedie, București)

 

Joi, 30 septembrie, ora 19.00, sala Teatrului „George Ciprian”

JURJAC, textul și regia Daniel Chirilă (Platforma Culturală Frilensăr & Teatrul de Animație „Țăndărică”, București)

 

Vineri, 1 octombrie, ora 19.00, sala Teatrului „George Ciprian”

GENUL ACUZATIV, textul și regia Mimi Brănescu (Teatrul „Regina Maria”, Oradea – Trupa „Iosif Vulcan”)

 

Sâmbătă, 2 octombrie, ora 19.00, sala Teatrului „George Ciprian”

EMISIE: TITANIC VALS \\ ÎN DIRECT LA MICROFON // după Tudor Mușatescu, regia Matei Lucaci-Grunberg (Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea)

 

Duminică, 3 octombrie, ora 19.00, sala Teatrului „George Ciprian”

GÂLCEVILE DIN CHIOGGIA, adaptare de Vlad Trifaș după Carlo Goldoni, regia Vlad Trifaș (Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiești)

 

 

SPECTACOLE PENTRU COPII

Sâmbătă, 2 octombrie, ora 11.00, sala Consiliului Județean Buzău 

S.O.S. DISPAR POVEȘTILE, un spectacol de Oana Răsuceanu (Asociația Culturală pentru Educație prin Artă)

 

Duminică, 3 octombrie, ora 11.00, Sala Consiliului Județean Buzău 

CARINA PE DRUMUL SPRE CASĂ, un spectacol de Oana Răsuceanu (Asociația Culturală pentru Educație prin Artă)

 

*

Biletele pot fi achiziționate online pe pagina teatrului sau de la agenția de bilete a Teatrului „George Ciprian”.

Programul integral poate fi consultat pe www.teatrulgeorgeciprian.ro și pe paginile de Facebook ale evenimentului: event Facebook.

Eveniment organizat de Teatrul „George Ciprian”, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău.

Parteneri media:  Ziarul Metropolis, Opinia Buzăului, LiterNet.ro, TV Sud Est, Scurtpe2, Radio Boom, Campus FM, Campus TV, News S, Expresul Buzoian, Buzoienii.ro, Reporter Buzoian, Buzău Media, Sănătatea Buzoiană, Șansa News, Focus FM, Știri de Buzău, Observatorul Buzoian, News Buzău, Gazeta Buzoiană, Jurnalul de Buzău, Agerpres, Magic FM, Radio România, Bookhub, Modernism, Curatorialist, iQool, Buzău – ghid local

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508