Dezbaterea „Pandemia, schimbarea climatică şi societatea“, pe tema cărţii „Pandemia și economia. Ce va fi după?“, autor acad. Daniel Dăianu

sept. 21st, 2021 | By | Category: Postcard

Academia Română, prin Secţia de Ştiinţe economice, juridice şi sociologie, organizează vineri, 24 septembrie 2021, dezbaterea „Pandemia, schimbarea climatică şi societatea“, pe tema cărţii „Pandemia și economia. Ce va fi după?“, publicată recent la Editura Polirom de academicianul Daniel Dăianu. Evenimentul va avea loc în aer liber, în Parcul Clubului Băncii Naționale a României, Strada Doctor Lister nr. 35, începând cu ora 10:30.

 

Manifestarea va fi onorată de prezența acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române. În cadrul dezbaterii vor lua cuvântul acad. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale și preşedintele Secţiei de știinţe economice, juridice şi sociologie din Academia Română, prof.dr. Bogdan Murgescu, Universitatea din Bucureşti, lect.univ.dr. Antonia Colibășanu, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, prof.dr. Luminiţa Chivu, Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu“, prof.dr. Valeriu Ioan-Franc, membru corespondent al Academiei Române, și acad. Daniel Dăianu, profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, autorul lucrării.

 

Volumul (368 de pagini) propune în cele cinci părți ale sale – I: Economia în vremuri de pandemie; II: Politica monetară, leul și stabilitatea financiară; III: Bugetul public și stabilitatea economică; IV: Către ce economie mergem; V: Drumul spre cunoaștere – o arie largă de teme, de cea mai stringentă actualitate, așa cum remarcă în prezentarea cărții academicianul Aurel Iancu:

 

„Iată o nouă carte a lui Daniel Dăianu cu «un alt fel de conținut»: criza sanitară și economică fără precedent, pagubele produse și problemele refacerii echilibrelor macroeconomice, marile provocări la care sunt supuse nu numai sistemul finanțelor publice și cel bancar, ci și mersul integrării economice, instituționale și politice europene, precum și însăși democrația liberală. Este o carte care pune numeroase întrebări și caută răspunsuri la problemele economice, sociale și politice fundamentale cu care se confruntă lumea actuală, carte care merită să fie citită.“

 

// anunță Biroul de comunicare al Academiei Române.

 

Număr de vizualizări :140


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro