Ateliere de muzică, solfegiu și improvizație muzicală la Seminarul Dalcroze

sept. 8th, 2021 | By | Category: Postcard

Asociația Cultură prin Muzică organizează Seminarul Dalcroze: muzică – ritmică, solfegiu și improvizație muzicală în perioada 25 – 26 septembrie 2021, la Hanul Gabroveni (strada Lipscani nr. 84 – 90, Sala Arce). Seminarul Dalcroze face parte integrantă din programul de formare continuă Certificatul Dalcroze în România, un program unic, deschis în premieră în România în urma parteneriatului dintre Institutul Jaques-Dalcroze Geneva și Asociația Cultură prin Muzică. 

Seminarul Dalcroze este susținut de profesorul Jean-Marc Aeschimann și se adresează profesioniștilor din domenii artistice și non-artistice – profesori de muzică (profesori de educație muzicală, profesori de instrument), muzicieni, studenți UNMB, dansatori, actori, terapeuți, educatori, asistenți sociali. Seminarul va include cursuri de ritmică, solfegiu și improvizație muzicală adaptate nivelului participanților.

 

„În cadrul Seminarului Dalcroze vom analiza împreună noi variante de abordare a parametrilor muzicali – ritmul, frazarea, armonia. Vom explora cum putem improviza diferite muzici pentru a le asocia unor experiențe de mișcare.

Începem simplu, prin a merge pe muzică, apoi procesul devine mai complex și ajungem să explorăm diferite universuri de interpretare și joc muzical, poezie și diferitele interferențe dintre ele.” (Jean-Marc Aeschimann, profesor Seminar Dalcroze și Directorul programului de formare continuă Certificatul Dalcroze în România)

Metoda Dalcroze este o metodă specială de predare a muzicii, care pune accent pe experiență înainte de știință, pe legătura esențială între mișcarea corporală și muzicalitate. Folosind o abordare interactivă și pluridisciplinară, pedagogia Dalcroze permite dezvoltarea inteligențelor multiple și exersarea facultăților afective, motrice, imaginative, spațiale și intelectuale, în relație cu muzica. Lecțiile de ritmică Dalcroze se predau în grup și au ca rol schimburile sociale, cooperarea, dar și capacitatea de adaptare, imitare și integrare. Profesorul improvizează, inventează spontan muzica și suscită reacții. Pedagogia Dalcroze implică exerciții variate, deschise la adaptări, în funcție de nivelul fiecărui participant.

 

În Elveția este utilizată și aplicată în școlile primare, în lucrul cu persoane vulnerabile (vârstnici, copii mici, persoane cu sănătate fragilă, persoane cu dificultăți de integrare, învățare, concentrare etc), ca terapie în diferite afecțiuni (terapii recuperatorii, boli degenerative, tratament post-traumatic etc).

 

Detalii despre program și modalitatea de participare: https://bit.ly/3mZaO3L

 

Jean – Marc Aeschimann va susține Seminarul Dalcroze în calitate de profesor specialist și formator internațional în pedagogia Dalcroze. Jean – Marc Aeschimann a fost profesor titular la Haute école de musique din Geneva și la Institutul Jaques Dalcroze timp de peste 30 de ani și dirijor al corului Arte Musica Geneva Thonex timp de 27 de ani. A susținut workshop-uri în lumea întreagă, bazate pe fundamentele pedagogiei Dalcroze (ancorare și mișcare corporală, interpretare muzicală, improvizație muzicală) în ideea de a readuce în atenție esența muzicii: un mijloc autentic de expresie și de comunicare. Pe lângă activitatea pedagogică Jean – Marc Aeschimann concertează (improvizație muzicală) împreună cu Thierry Hochstätter, percuționist în cadrul companiei Ballets Béjart și Lucy Nightingale, fostă prim-solista a Baletului din Geneva.

 

Seminarul Dalcroze face parte integrantă din programul de formare continuă Certificatul Dalcroze în România, însă el poate fi accesat și punctual de către profesioniștii doritori să aibă un prim contact cu această pedagogie muzicală de tip activ. Seminarul se finalizează cu o diplomă de participare care contează, prin cumulare cu celelalte etape ale Certificatului Dalcroze în România, în obținerea Certificatului Dalcroze recunoscut de Institutul Jaques-Dalcroze Geneva și de toate structurile Dalcroze din lume.

 

Seminarul Dalcroze este organizat de Asociația Cultură prin Muzică și Institutul Jaques Dalcroze Geneva în cadrul programului de formare continuă Certificatul Dalcroze în România (CDR) – www.dalcroze.ro.

Parteneri: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, RRM – Radio România Muzical și UNMB – Universitatea Națională de Muzică București

Număr de vizualizări :315


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro