spot_img

”Rondul de noapte”, în regia lui Iosif Demian, în avanpremieră la TIFF

Cel mai nou film semnat de Iosif Demian, ”Rondul de noapte”,  va putea fi văzut în avanpremieră în cadrul celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania care se desfășară zilele acestea la Cluj Napoca. Regizorul distins în 2012 cu Premiul de Excelență TIFF11, este omagiat anul acesta în Secțiunea 3×3 (Szumowska, Berlanga, Demian) care arată publicului trei dintre filmele sale. Astfel, pe lângă Rondul de noapte, clujenii vor putea revedea pe marele ecran O lacrimă de fată (1980) și Baloane de curcubeu (1982).

Rondul de noapte surprinde o ultimă repetiție dinaintea premierei unui spectacol care se întinde până foarte târziu în noapte. Un detaliu aparent neimportant tulbură euforia reușitei. Cabinele actorilor, toaletele, îi întâmpină închise, garderobiera a dispărut fără vreo explicație. Forțați de împrejurări personajele părăsesc clădirea teatrului, ies în stradă purtând costumația lor din spectacol.
Fără accesul la propria îmbrăcăminte, fără acte sau bani, fără telefoane mobile sau cheile de la mașină, actorii se simt depășiți de situație. Protecția scenei a dispărut, textul piesei care îi unea s-a stins. Realizează treptat că pur și simplu, sunt aruncați în necunoscutul nopții. Timpul se scurge iar grupul se destramă, își vede fiecare de drumul cel mai scurt spre casă. Vom afla despre destinul lor, mult înainte de ridicarea cortinei în seara premierei.

„Filmul e format dintr-o colecție de fotografii, începând cu prima, terminând cu ultima, cu numeroase altele între ele. Așa cum J. L. Godard zicea cândva, nu neapărat în această ordine. Mi-am asumat riscul de a face un film bazat pe o enigmă, și nu pe vreun tipar de subiect simplu și direct. Provocarea presupunea găsirea gramaticii limbajului cinematic în care totul este nuanțat și decantat în straturi. Într-un film oscilând între tonalități de dramă, de horror sau comedie serioasă, am menținut intenționat totul ambiguu. Am vrut să mă întorc în adâncuri, la rădăcinile cinemaului pur, unde ceva anume continuă să existe.” mărturisea Iosif Demian.

Din distribuția filmului produs de Anca Puiu, Smaranda Zărnoianu și Kantor Laszlo fac parte actorii: Matray Laszlo, Ilinca Hărnuț, Toma Cuzin, Manuela Hărăbor, Bogdan Zsolt, Ada Condeescu.
Scenariul, imaginea și regia sunt semnate de Iosif Demian, montajul de Lemhenyi Reka, scenografia de Damokos Csaba iar costumele de Oana Păunescu. Muzica originală a filmului este realizată de Erika Jozsa Demian.

Trailerul poate fi vizionat pe https://youtu.be/oVw3K87Ju5I.

Născut în 1941, la Oradea, Iosif Demian a emigrat în Australia la mijlocul anilor 80. Și-a început cariera ca director de imagine, semnând imaginea dar și regia filmului colectiv Apa ca un bivol negru (1970), un documentar despre inundațiile catastrofice din acea perioadă. Imaginea Nunții de piatră l-a impus definitiv drept unul dintre cei mai buni operatori români. Tot cu Dan Pița și Mircea Veroiu a lucrat apoi la Duhul Aurului, a co-regizat cu Andrei Blaier Urgia, iar în 1980 a realizat O lacrimă de fată, selecționat doi ani mai târziu la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard. Înainte de emigra la Sidney, în 1986, a mai semnat regia unor filme ca Baloane de curcubeu sau Lovind o pasăre de pradă.

În Australia, a fost șeful catedrei de operatorie a Școlii Australiene de Film Televiziune și Radio din Sidney, între 1988 și 1997. Printre foștii săi studenţi se numără Dion Beebe (Miami Vice, Collateral, Chicago), premiat cu Oscar pentru imaginea filmului Memoriile unei gheişe, sau Warwick Thornton, care a câştigat Camera d’Or, în 2009 cu Samson and Delilah. În 2000, Demian a fost directorul de imagine al Stories of Olympic Glory (r. Bud Greenspan), filmul oficial al Jocurilor Olimpice din Sidney.

Rondul de noapte este distribuit în România de Iadasarecasa. Mai multe informații puteți afla și pe https://www.facebook.com/Rondul-de-noapte-108479931514272

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508