Fragment din ”Vlogger la 13 ani” de Dan Lungu, apărut în colecția „Junior” a Editurii Polirom

iul. 28th, 2021 | By | Category: Agenda de carte

Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul ”Vlogger la 13 ani sau Buncărul cu bunătățuri trăsnite” de Dan Lungu, apărut de curînd în colecția „Junior” a Editurii Polirom, în ediție cartonată, cu ilustraţii de Radu Răileanu. Volumul poate fi comandat cu autograf, exclusiv pe siteul editurii. reducere 40% (100 de exemplare numerotate).

 

Vîrsta recomandată 12+

 

La aproape 13 ani, Leep este un vlogger deja faimos, cu foarte mulţi follower-i. Sînt vremuri de pandemie, foarte asemănătoare celor pe care le traversăm noi acum, dar activitatea lui online este efervescentă. Poveştile lui îi ţin pe prietenii virtuali cu ochii în ecran. Acum Leep are o problemă, una mare de tot: cum îşi va aniversa el ziua de naştere, cu atîtea restricţii? Pentru că un vlogger ca el nu-şi poate aniversa ziua de naştere oricum, ci, aşa cum spune chiar el, trebuie să fie ceva „wow!”. Cu atît mai mult cu cît toată lumea aşteaptă asta de la el. Leep cere sugestii în stînga şi-n dreapta, iar în mintea lui se coace un plan îndrăzneţ. Unul în care colegii lui de şcoală & cartier, cu care acum se întreţine online, inventînd animale fabuloase, pe care unchiul Vladimir încearcă să le creeze în laborator, au un rol esenţial. Astfel, Pixie, Griffo, Pikaciuu, Skelly şi enigmaticul Pleosk sînt atraşi într-o aventură. Una pe care toţi follower-ii lui Leep o vor urmări cu inima cît un purice, şi noi odată cu ei. Dar totul e bine cînd se termină aproximativ rău!

 

Dan Lungu (n. 1969) este unul dintre cei mai apreciați scriitori români, cărți ale sale fiind traduse în numeroase limbi. La Editura Polirom a mai publicat volumele de proză scurtă Băieți de gașcă (ed. I, 2005; a II-a, 2013) și Proză cu amănuntul (ed. a II-a, 2008), precum și romanele Raiul găinilor (ed. I, 2004; ed. a II-a, 2007; ed. a III-a, 2010; ed. a IV-a, 2012); Sînt o babă comunistă! (ed. I, 2007; ed. a II-a, 2011; ed. a III-a, 2013; ecranizat în 2013, în regia lui Stere Gulea; ed. a IV-a, 2017); Cum să uiți o femeie (ed. I, 2009; ed. a II-a, 2010; ed. a III-a, 2011); În iad toate becurile sînt arse (ed. I, 2011; ed. a II-a, 2014); Fetița care se juca de-a Dumnezeu (ed. I, 2014; ed. a II-a, 2016; ed. a III-a, 2018) și Pîlpîiri (2018). Tot la Editura Polirom a coordonat volumele colective Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism (2008, în colaborare); Str. Revoluției nr. 89 (2009, în colaborare); Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism (2014, în colaborare) și Cartea copilăriilor (2016, în colaborare). În 2011, statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres” pentru contribuții la îmbogățirea patrimoniului cultural francez.

 

FRAGMENT

„Cel mai inofesiv lucru pe care‑l putem spune despre Pleosk este că e un tip bizar. Felul lui de-a fi și anturajul sunt dintre cele mai stranii. E venit în cartier de puțină vreme, în sensul că nu e crescut aici, și locuiește cu un unchi la rândul lui trăsnit, inventator sau ceva de genul. Are un fel de laborator acasă, unde face experimente biologice. Unchiul, nu Pleosk. Unchiul Vladimir, cum îi spune el, cam prea respectuos pentru gustul meu. Fiind unchi, e totuși un adult, nu înțeleg de ce atâta respect. Părerea mea despre Ceimari o știți deja. Aș face o insulă specială pentru ei, pe care să‑i trimit în concediu cu o telecomandă oricând am chef și să‑i aduc acasă doar când am nevoie. Inventatorii de asta ar trebui să se ocupe în primul rând, nu de tot felul de lucruri inutile, de prostii pentru oameni mari.

 

Pleosk poartă în permanență o mască pe față. Nu‑ţi dai seama decât dacă te uiți foarte atent. Legenda spune că, în urma unui accident din copilărie, are o figură care nu poate fi privită. Din pricina unei oale cu apă fierbinte sau ceva de genul. Cică, dacă o vezi, te cutremuri… te ia cu leșin… ți se înmoaie genunchii ca plastilina… chiar te poți scăpa pe tine, dacă nu ești tare de înger. Toți din gașcă am vrea să‑i vedem adevărata față, normal, dar nu‑i putem cere asta, vă dați seama. La drept vorbind, nici nu știu câți ar putea rezista unui astfel de spectacol. Una e să vezi bube, sânge, răni și tăieturi pe ecran, când știi că‑s trucaje… Eu m‑am înțepat o dată la deget intr‑o agrafă și nu mi‑a fost ușor. Atunci am aflat cu propria limbă că sângele e sărat. În fine, Pikaciuu se laudă că și‑a dat cu un ciocan peste deget, i s‑a înnegrit unghia și i‑a căzut, dar nimeni nu‑l crede. O fi văzut aşa ceva intr‑un desen animat.

Unchiul Vladimir lucrează cu celulele și uneori creează animale care nu există. E prea adult să intre în gașca noastră, dar, zău, uneori mi‑ar plăcea să‑l primim. Mai ales atunci când ne jucăm și inventăm animale, unul dintre jocurile noastre preferate în gașcă.

E superamuzant, fiindcă fiecare vine cu ideea lui, pe care o adaugă la animalul dinainte. Ies chestii trăsnite rău.

Așa poate să apară o girafă cu solzi pe gât și pene în coadă, care rage ca leul.

Melci uriași cu trompă de elefant și picioare de struț, care cântă ca o privighetoare.

Porci cu coadă de păun, aripioare de delfin, bot de crocodil și voce de soprană.

Râme cu dinți de om și coadă de pește.

Fluturi cu cioc de vultur, aripi cu solzi și gheare de leu.

Broască cu blană de lup și voce de mierlă.

Purici cu corn de rinocer, urechi de măgar și aripioare de albină.

Viermi cu cască de macaragiu și lebede cu țepi de arici în loc de pene, plus creastă de cocoș.

 

Câteodată Pleosk ne face surprize. Îi povestește unchiului despre animalele inventate de noi, iar el încearcă să le creeze în laboratorul lui. Nu‑i ies fix la fel, dar sunt interesante. Pleosk pretinde că unchiul Vladimir e cam surd, de asta nu‑i ies fix cum îi spune. Nu aude, dar le potrivește, zice Pleosk.

 

Nu știu ce să cred. O dată ne‑a arătat o broască ţestoasă cu carapace transparentă, coarne de rădașcă și coadă de cal. Ne‑a spus că noaptea nechează, dar noi n‑am auzit‑o. Sincer vă spun, e mai amuzant când vorbești despre ele, când le alcătuieşti din cuvinte, decât atunci când le vezi. Lui Pleosk nu pare să‑i fie frică, însă eu nu‑mi doresc neapărat să pun mâna pe ele. Dar să le văd pe viu, de aproape, asta da, aș vrea. Totuși, nu de foarte aproape. L‑aș lăsa pe Skelly în fața mea, ha, ha!”

 

Număr de vizualizări :478


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro