spot_img

Expoziția personală a artistului Dan Voinea, la Muzeul Național de Artă din Timișoara

Prin „SYMBIOSIS”, Muzeul Național de Artă din Timișoara vă invită la primul proiect de expoziție în colaborare cu artistul Dan Voinea.  Aflat în portofoliul Slag Gallery New York și Galerie RX Paris, Dan Voinea iese pentru prima oară la rampă după zece ani de absență în România. O face într-un gest de admirație la adresa maeștrilor artei romanești. 

Amplasată în sălile care fac legătura între colecția Corneliu Baba și cea a modernilor români, expoziția „SYMBIOSIS. Dan Voinea meeting the masters” (deschisă în perioada 21.07-31.10) conține, pe lângă lucrările recente din solo show – o parte din ele fiind extensie a expozițiilor începutului de an din Paris și New York – și o selecție din perioada atelierului din Berlin, care va substitui timp de peste trei luni câteva dintre pânzele lui Corneliu Baba și o parte dintre cele ale modernilor Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian etc.

Este un proiect fără precedent în muzeele noastre, care pune în dialog arta contemporană cu cea modernă și chestionează granițele fluide dintre ele. Expoziția aduce în spațiul muzeal lucrări care invocă mutațiile produse în conștiința și natura umană în ultimele decenii. Proiectul are ca scop implicit o dinamică de tranzit între concepții, realități, convenții estetice, dimensiuni ale reprezentării.

Selecția de lucrări vizează integrarea unor forme expresive contemporane într-un context trans-temporal, fiind un prilej de reflecție asupra rupturilor de falie și a continuiății unor elemente de limbaj vizual.

„Tema ce caracterizează picturile cele mai recente ale lui Dan Voinea este legată de infinitele posibilități dinamice ale expresivității umane. Chipuri reale și posibile, animale totemice, fațete anticlasice ale portretului capătă contur într-o atmosferă onirică, în care fundalul simplu și intens conține date selective ale unui spațiu cu potential de peisaj. Autorul păstrează și perpetuează în toate seriile picturale misterul ce caracterizează gustul pentru ceva ce nu este încă desăvârșit, nici creat, dar este pe cale să se contureze. Potențialitatea formei este căutată fie prin suprapuneri palimpsestice de expresii, fie prin tușe impulsive, ca directe descărcări de energie vitală.  Această deschidere generoasă către capacitatea modelatoare a ființei creează conexiuni și proiecții posibile, în care scenariul auto-restaurării sau cel al auto-distrugerii devin fațete ale realității iminente. Tușele largi, culorile saturate, detaliile bine gândite și amplasate strategic, creează spații și interspații secvențiale, ca episode onirice ale unei realități narative care este pe cale să se contureze. Interesul lui Voinea penstru procesualitate este conținut în caracterul dinamic al imaginilor create, în care întânim o pluriperspectivare de ordin conceptual și fizic. Pictura lui Dan Voinea este atemporală, gravă, liberă și experimentală.” notează Andreea Foanene, curatoarea expoziției.

Titlul „SYMBIOSIS. Dan Voinea meeting the masters” este o aluzie la ideea de conviețuire și de schimb reciproc avantajos de informații, suflu, energii. În relațiile simbiotice, înlipsa unuia dintre organisme, existența celuilalt, în unele cazuri, nu mai este posibilă.

Vernisajul expoziției va avea loc în data de 21.07.2021 la orele 18:00, în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara.

 

Dan Voinea (n.1970), artist român, absolvent al Universității Naționale de Arte din București (1996), trăiește și lucrează în Craiova și București. În ultimii 10 ani a expus exclusiv în afara țării. Este reprezentat de Slag Gallery NY și Galerie RX Paris. Are lucrări în colecții publice și private în  România, SUA, Germania, Franța, Elveția, Olanda, Austria, Spania, Singapore.

O selecție de expoziții ale autorului cuprinde: 2021 – DUAL NATURE, Slag Gallery, Chelsea, NY; 2020 – 2021 STEP-NATURE, Galerie RX, Paris; 2019 – ART NOW, Hearst Gallery, New York; 2018 – BLINDSCAPE, Slag Gallery, Brooklyn, NY; 2017 – Solo Show, VOLTA New York Art Fair; 2017 – Solo Show, Kunstverein Worms, Germania; 2017 – ART@SAP Foundation, Walldorf, Germania; 2016 – BLOOM, Slag Gallery & HALO Foundation, New York, 2015 – ABSENTLY YOURS, Slag Gallery, Brooklyn, NY; 2014 – DEFACED, Boulder MoCA, Colorado; 2013 – GROUP DYNAMICS, Brandt Gallery, Amsterdam; 2013 – A MOMENTARY RISE OF REASON, “Beers Gallery”, London.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508