Cărțile care au apărut și vor apărea în anul 2021 poartă și vor purta cu ele, probabil, ceva din atmosfera plină de restricții a complicatului an 2020, care a adus cu sine, pe lângă boală, și o restrângere a libertăților, interdicții în a călători, de a te bucura de viață așa cum era “înainte”. Toate aceste tendințe se vor imprima și în literatură, în mișcările literare, în modul de a scrie, în artă, în general. Înaintele este mereu o fantasmă, o amintire a ceea ce a fost împodobit cu propriile senzații, cu reconfigurarea printr-o prismă personală a trecutului. ”Mic dejun la Frida”, cartea de poezii a Angelei Baciu, apărută în anul 2020, la Editura Tracus Arte, poartă cu sine, ca un recul, pecetea colorată a vieții și a dragostei dintr-un soi de timp discontinuu, trăit într-o plenitudine a senzațiilor, într-o deplină libertate.
Mic dejun la Frida este o carte scrisă în timpul unor călătorii, imprimată de senzații, de tot acest “haloimăs” al existenței (ce termen simpatic și cuprinzător). Ceea ce e cosmopolit în Charli. Rue Saint Ecaterine 34, volumul anterior, apărut în anul 2017, se așază acum într-o nostalgie rafinată, completând sau adăugând pe aceeași linie poetică a călătoriei, dar și a instabilității spațiului și timpului. Cartea Mic dejuna la Frida este împărțită în două secțiuni- I prin cocul ei trecea un pește și II – locul ăla din coșul pieptului tău. Autoarea ne dă câteva “instrucțiuni” la început, în cuvânt către cititor: instrucțiuni de folosire: carte-obiect de unică folosință, dacă nu râzi de la prima pagină, nu te grăbi, încearcă și tu să scrii cu mâna stângă să vezi cum e, pentru timpul liber, nu dăunează (grav) sănătății, poate fi și proză/roman tester, ca parfumul se încearcă pe încheietura mâinii stângi, poți s-o cânți, s-o dansezi, s-o fluieri, aș da-o bucuroasă la schimb pe o planetă curată, nu te poți pensiona după ce ai citit-o, elixir pentru tinerețe, a nu se consuma peste limita admisă, plimbări în trăsură, cafenele și la final șeherezada pregătește altă poveste… Am vrut să redau aceste cuvinte introductive aici, pentru că ele reprezintă, cred eu, un soi de manifest al autoarei, o pledoarie pentru literatura ca joc, aparent lipsită de gravitate, aparent “easy come, easy go”. Dar, ca orice joc, cartea în sine ne înscrie pe niște coordonate pe care putem glisa, fără teama totuși de a fi perdanți, ci doar altfel decât ceilalți, de data asta. Așadar, cu ce culoare jucăm? Una dintre reguli este a ceea de a trece totul prin perspectiva a ceea ce desemnează stânga, simbolic vorbind. Radu Vancu, care semnează pe coperta patru, este de părere că este vorba de un “manual pentru stângaci”. Eu aș spune că e vorba, pe lângă stângaci și “stângăcii”, de o abordare a lumii dinspre partea ei feminină, latură care îți permite să absorbi așa cum se știe, mult mai mult din ceea ce este “consumabil”, din micile întâmplări ale vieții zilnice, ce punctează fiecare moment trăit. Încercați să parcurgeți lumea spre zona – definită, evident de stânga, de Lună, așa cum masculinul este dreapta, este Soarele, conform tradiției: “i-a crescut un clop în cap domnului Kaufmann” ai zis în biserica aia veche din Iași femeile stăteau pe stânga, eu cu bărbații pe dreapta “vezi că ești pe partea ailaltă a lumii” ai mai spus. O altă abordare prin care putem gusta/simți/testa această carte este prin intermediul imaginii Fridei – un toponim în cazul de față, dar și un topos, Frida Kahlo a fost un personaj real cu care te poți identifica: “unghiuțe cu gel sau ojă semi &pedichiură semipermanentă”scrie pe ușa blocului.dar aici locuiesc eu. așa o să scrie “aici a locuit angela baciu născută în 1970, decedată în…” dimineața de vară în atelierul ei din Coyoacan, din Mexico City. Frida pictează. Troțki plânge. pe pânză piciorușe și găurele). În același timp, Frida este și un loc, o cafenea din Sibiu, unde se poate lua masa și unde s-au întâlnit doi îndrăgostiți într-o dimineață. Și de aici un întreg șir de cafenele, hoteluri, de locuri ( am trecut pe la Brazi puțină lume în tren…, noaptea la 3 te priveam de la fereastră pe pervaz un pahar de vin alb…când am intrat în bodega fotografei Irina (aia din Sinaia, lână piață)…) în care Angela Baciu se perindă însoțită de T. și își țese propria poveste de dragoste caldă și tumultuoasă, cu “nodurile sale ascunse” în nevinovatele cumpărături, în mărturisiri și fulgurante notații din tren, din autobuz, din taxi, de pe stradă – blitzuri, așa cum le numește ea însăși la finalul cărții. Mai mult decât atât, felul liber în care sunt concepute textele duce spre o “rechemare” , un exercițiu al suprarealismului, un joc de dragul jocului, am putea spune noi– fiecare dintre poeme este conceput în așa fel, încât seamănă cu un caleidoscop, imagini care se rotesc una în jurul celeilalte și care pot fi apelate în minte prin amintire sau prin vis, semnificație, accent – un 9 întors dintr-un covrig, nume de scriitori care încep cu D, semnificația cifrei 13, călătorii în timp, ce se pot produce printr-o simplă împăturire a unei coli de hârtie (poate ați văzut acele demonstrații științifice prin care se poate proba, teoretic, anularea oricărei distanțe în spațiu și timp dintre punctele A și B, aflate la extremități). Unele sunt liste simple de preocupări zilnice sau declarații de dragoste spontane, altele dezleagă semnificații ascunse ale unor lucruri, pornind de la intuiții și din simpla muzicalitate a unor cuvinte: bună dimineața, T! Sunt jucăușă azi, te-a bătut la table cu 7 la 1 (ce-i drept, doar o dată), vezi ce faci. fugi disperat spre ușa ce dă în balcon. am scris pe bilet “te iubesc” ai râs ca de luna aia plină când ți-am arătat-o. fumai camel și mă sunai de la telefonul public cu fise .Și dacă privești unul dintre autoportretele, pitorești, erotice, luxuriante ale Fridei cred că ai putea să faci automat legătura cu versurile: cum se împerechează urangutanii? dar peștele lună mola-mola? avea sâni voluptuoși țiganca cu pepeni de vânzare îi plăceau bărbații avea draci în ea o mie. de astăzi strada tecuci e luminată n-o să mai orbecăi. Ceea ce mă face să revin mereu la cărțile de poezie ale Angelei Baciu, menționând aici și volumul Hotel Camberi (2017), despre care am avut bucuria să scriu, este extraordinara capacitate a autoarei de a crea o atmosferă, de a readuce figuri în prim-plan. Foloseam atunci cuvântul “medium” așa e și aici, conceptul de joc, deși duce cu gândul la copilărie, este unul care stă la baza oricărui act artistic, așa cum spiritismul practicat ca un joc face legătura cu lumea cealaltă. Desigur că locul cald din “coșul pieptului” alimentează toată această istorie, așa cum un balerin cu un “coup de pied-ul rănit” este în deplină armonie cu o femeie stângace. Și aici iarăși mă întorc oare o femeie stângace nu ar trebui să fie normal – pe partea cealaltă a lumii?
Irina Lazăr
