spot_img

Capodopere de Mozart și Schubert, în noi concerte cu public dirijate de Christian Badea

Filarmonica „George Enescu” continuă concertele cu public, în care capacitatea sălii Ateneului Român este ocupată în proporție de 50%.  Dirijorul principal al instituţiei, Christian Badea, va conduce în această săptămână și săptămâna viitoare concerte simfonice, care au în program capodopere de Mozart şi Schubert, avându-i ca solişti pe reputatul pianist spaniol Josu de Solaun şi, respectiv, pe tânărul pianist român Cristian Sandrin.  Biletele pentru concertele simfonice cu public din această săptămână, de joi, 27 şi vineri, 28 mai 2021, și, respectiv, de saptămâna viitoare, 3 şi 4 iunie, sunt puse în vânzare online pe site-ul instituţiei.

 

Dirijorul principal, maestrul Christian Badea, conduce, în această săptămână, un program integral Mozart, avându-l ca solist pe pianistul Josu de Solaun.  Programul concertului este alcătuit integral din compoziții de Wolfgang Amadeus Mozart: Uvertura operei Flautul fermecat, Concertul nr. 21, în do major, pentru pian şi orchestră, KV 467, Simfonia nr. 41, în do major, KV 551, Jupiter. 

Săptămâna viitoare vor fi interpretate compoziții de Mozart și Schubert, apreciate de publicul larg, cu care Filarmonica „George Enescu” doreşte să întâmpine această îndelung aşteptată revenire în etape la normalitate.  Programul concertului din 3 și 4 iunie este alcătuit, în prima parte, din Uvertura operei Don Giovanni și Concertul nr. 25, în do major, pentru pian și orchestră, KV503 de Wolfgang Amadeus Mozart. Cristian Sandrin debutează, pe 3 și 4 iunie, în calitate de solist al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”.  În partea a doua a serii va fi interpretată Simfonia nr. 5, în si bemol major, D 485 de Franz Schubert. 

„Aşteptăm cu drag şi nerăbdare reîntâlnirea cu publicul Ateneului, după o perioadă mult prea lungă. Odată cu primavara, atât de frumoasă în Bucuresti, reînnoim şi bucuria de a reveni la muzica, la cultură, la viaţa normală. Vom incepe cu Mozart şi Schubert, luminoşi şi întotdeauna tineri, şi vom continua cu alţi compozitori, pe măsură ce restricţiile sanitare se vor ridica şi vom putea augmenta componenţa personalului orchestrei. Avem alături de noi pianişti de mare talent, Josu de Solaun, câștigător al Concursului George Enescu şi binecunoscut de publicul românesc, şi tânărul Cristian Sandrin, aflat la debutul său cu Orchestra Filarmonicii George Enescu. Vă aşteptăm în număr din ce în ce mai mare  în sala Ateneului Român”, a declarat  maestrul Christian Badea.

„La primul meu concert cu public în carne și oase din acest an, sunt cuprins de un sentiment profund de bucurie, pentru că voi cânta unul dintre concertele mele favorite de Mozart, în debut cu Filarmonica George Enescu, sub bagheta maestrului Badea. Este un adevărat privilegiu să fiu invitat ca solist în această perioadă dificilă pentru toți muzicienii, mai ales pentru cei tineri. În ultimul an, am cântat numeroase recitaluri virtuale în fața camerelor de filmat, a cameramanilor și a inginerilor de sunet. Mi-au lipsit foșnetul sălii, bucuria aplauzelor – chiar și telefonul mobil care sună în mijlocul concertului! -, dar mai ales sentimentul că împărtășesc o experiență unică cu alte persoane în spațiu și timp. Sunt încântat că lucrurile încep să revină la normalitate!”, a subliniat pianistul Cristian Sandrin.

 

CONCERTE SIMFONICE CU PUBLIC

Joi, 27 și vineri, 28 mai 2021, ora 19.00

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor
CHRISTIAN BADEA

Solist
JOSU DE SOLAUN

Program

Wolfgang Amadeus Mozart
Uvertura operei Flautul fermecat
Concertul nr. 21, în do major, pentru pian şi orchestră, KV 467
Simfonia nr. 41, în do major, KV 551, Jupiter

Joi, 3 și vineri, 4 iunie 2021, ora 19.00
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor
CHRISTIAN BADEA
Solist
CRISTIAN SANDRIN

Program

Wolfgang Amadeus Mozart

Uvertura operei Don Giovanni

Concertul nr. 25, în do major, pentru pian și orchestră, KV503

Franz Schubert

Simfonia nr. 5, în si bemol major, D485

 

Prețurile biletelor sunt:

Categoria I: 110
Categoria II: 100 lei

Biletele pentru cele patru concerte sunt puse în vânzare pe site-ul instituției.

Din cauza restricțiilor impuse de pandemia cu COVID-19,  sunt puse în puse în vânzare, pentru fiecare concert, aproximativ 350 de bilete, Sala mare a Ateneului Român fiind ocupată în proporție de 50 la sută din capacitate.

***

Biletele se pot procura astfel:

– De la Casa de Bilete a Ateneului Român

Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75

– Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – sectiunea „Calendar“. Vă rugăm să luați în considerare că, odată început procesul de rezervare online, locurile vor fi blocate timp de 30 minute. Numarul maxim de bilete ce pot fi achiziționate într-o sesiune online este de șase bilete. Pentru a susține activitatea Filarmonicii „George Enescu”, procesatorul de plăți nu percepe la acest concert comisionul de 5% din valoarea biletului.
Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.
Concertele programate în stagiunea 2020-2021 implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
Intrarea la concertele organizate în Sala mare a Ateneului Român este permisă până la ora 18.50 și publicul este rugat să respecte cu strictețe regulile impuse de protecție și distanțare.

CHRISTIAN BADEA


Dedicat în egală măsură muzicii simfonice și operei, Christian Badea, consilier artistic şi prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, a concertat pe toate continentele și în cele mai importante săli și teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena), Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokio), Concertgebouw (Amsterdam).
Cariera sa este marcată de colaborări importante cu artiști de referință ai timpului nostru – Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, Renée Fleming, Natalie Dessay, Thomas Hampson. Sub semnul Leonard Bernstein 100, centenarul nașterii artistului a fost sărbătorit la Filarmonica „George Enescu”, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii trecute fiindu-i dedicate de maestrul Christian Badea – unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog american.
Christian Badea a condus orchestre de prim rang ale lumii, printre care se numără Royal Philharmonic și BBC Symphony (Londra), Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Amsterdam Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Radio France, Accademia di Santa Cecilia Orchestra (Roma), RAI Orchestra Montreal Symphony, Filarmonica din Tokio, Pittsburg Symphony (Torino). La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast și variat. În mai 2015, Christian Badea a dirijat la Ateneul Român actul al III-lea din „Parsifal“, după care, în deschiderea următoarei stagiuni a pus în scenă, în dublă calitate, de dirijor și regizor, actul I din opera lui Richard Wagner. În decembrie 2017, Christian Badea a obţinut un succes extraordinar cu „Andrea Chénier“ de Umberto Giordano la faimosul Teatro Colón din Buenos Aires, fiind invitat să revină în 2019. A inițiat ciclul „Mari Concerte al Centenarului României“, în colaborare cu Filarmonica „George Enescu“, în toamna anului 2018. A dirijat la Opera din Sydney, „Turandot“ (noiembrie-decembrie 2019, Melbourne) și „Carmen“ (ianuarie-martie 2020, Sydney). În Festivalul „George Enescu” 2019 din București, a condus Filarmonica din Sankt Petersburg cu Vadim Repin solist.

JOSU DE SOLAUN – solist în 27 și 28 mai 2021

 Deţinător al Premiului I la Concursul Internaţional „George Enescu”, ediţia a XIII-a, la Concursul Internaţional „José Iturbi”, ediţia a XV-a şi la prima ediţie a European Union Piano Competition (Praga), pianistul spaniol Josu De Solaun este invitat frecvent să concerteze în săli de prestigiu din Bucureşti (Ateneul Român), Skt. Petersburg (Teatrul Mariinski), Washington D.C. (Kennedy Center), New York (Carnegie Hall, Metropolitan Opera), Princeton (Taplin Hall), Londra (Southbank Centre), Paris (Salle Cortot. Este singurul pianist spaniol care a câştigat concursurile Enescu şi Iturbi. Pianistul a realizat înregistrări cu integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu şi Les Noces de Stravinski pentru casa de discuri NAXOS Grand Piano. Este membru al Athenaeum Trio, alături de alţi doi laureaţi ai concursului Enescu, Stefan Tarara şi Eun-Sun Hong. Josu De Solaun este absolvent al Manhattan School of Music, unde s-a bucurat de îndrumarea pianiştilor Nina Svetlanova şi Horacio Gutierrez. Stabilit la Houston, SUA, Josu De Solaun desfăşoară, alături de cariera concertistică susţinută, şi o activitate pedagogică la S. Houston State University.

 

CRISTIAN SANDRIN – solist în 3 și 4 iunie 2021

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Crescut într-o familie cu tradiție muzicală – tatăl său fiind pianistul și profesorul Sandu Sandrin – Cristian Sandrin a început studiul pianului cu Marina Dragomirescu și mai târziu cu Cristian Dumitrescu, absolvind Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București. La Londra a urmat Royal Academy of Music cu First Class Honours, finalizând studiile cu Advanced Diploma la prestigioasa instituție britanică, la clasele profesorilor Diana Ketler și Christopher Elton. În 2017, a primit o bursă fellowship de la Philharmonia Orchestra. În septembrie 2017, a susținut recitalul său de debut la Wigmore Hall, în trecut apărând în concerte pe alte scene londoneze, cum ar fi: St-Martin-in-the-Fields, St James Piccadily, Templul Masonic din Londra și Queen Elisabeth Hall. Între 2018 si 2020, a fost invitat să susțină recitaluri și concerte cu orchestra în turnee de concerte în toate colțurile insulelor britanice, în cadrul programului artistic oferit de Countess of Munster Recital Scheme. Printre alte scene importante europene pe care a fost invitat, se numără Salle Cortot din Paris, Teatrul La Fenice din Venetia, Palazzo Montepulciano din Italia, Leipzig Hochschule, Salla Manuel de Falla din Madrid, Sala Filarmonicii din Sofia și nu în ultimul rând scena prestigiosului Ateneu Român. Recent, a fost invitat să participe la Festivalul Internațional de Pian din Naarden, Olanda, festivalul Eifel Musicale din Germania și Festivalul KamerArt din România. Muzica de cameră ocupă un loc foarte important în cariera tânărului pianist, recent lansându-și propriul ansamblu cameral Æon Ensemble. Cristian Sandrin a fost bursier al Festivalului SoNoRo în repetate rânduri, colaborând de-a lungul timpului cu Andrei Ioniță, Lydia Hillerudh, Margarita și Kristine Balanas, Răzvan Popovici, Răzvan Suma, Diana Ketler, Marisol Lee, Moriarty Winds Ensemble și cvartetul Fitzroy. Numeroase premii naționale și internaționale figurează în palmaresul tânărului pianist. În prezent, pregătește lansarea CD-ului său de debut cu piese pentru pian compuse de George Enescu, Maurice Ravel și Cyril Scott.

 

Siteul Filarmonicii „George Enescu“
Pagina YouTube a Filarmoncii „George Enescu“
Pagina de Facebook a Filarmonicii „George Enescu“

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508