spot_img

Noutăți editoriale: „Cruciada copiilor”, „Cartea lui Monelle” și „Steaua din lemn”, de Marcel Schwob, editura Tracus Arte

La editura Tracus Arte vor apărea cele trei capodopere de mici dimensiuni Cruciada copiilorCartea lui Monelle și Steaua din lemn, de Marcel Schwob, în traducerea Mădălinei Ghiu.

„Gânditor al alterității, maestru al intertextualității, Schwob a scris o operă a cărei capacitate seminală continuă să acționeze în domeniul literaturii contemporane. Donator de teme și mecanisme de lucru, Schwob supraviețuiește naufragiului estetic al simbolismului negru fiind unul dintre singurii autori republicați. Consider că o asemenea autoritate se datorează conceperii literaturii atât ca proiect, cât și ca spațiu, în aceeași măsură teoretizată, cât și narativizată, și documentată sau influențată de competențe istorice și de opțiuni teoretice originale, unde influențele germane ale lui Nietzsche și Schopenhauer le întâlnesc pe cele ale școlii filosofice și filologice franceze.” Alexandre Gefen

Cele trei capodopere de mici dimensiuni, Cruciada copiilorCartea lui Monelle și Steaua din lemn, apar pentru prima oară în limba română. Autorul lor, Marcel Schwob, catalogat uneori drept simbolist sau decadent, dar de fapt imposibil de etichetat, intelectual de o mare erudiție și sensibilitate, a exercitat o imensă fascinație asupra contemporanilor săi și a influențat scriitori ca Alfred Jarry, André Gide, Stéphane Mallarmé, Jorge Luis Borges sau Roberto Bolaño. Inamic al realismului și al naturalismului, considerând că „adevăratul realism” este impresionismul, Schwob renunță la descrierea liniară, la conceptele consacrate de intrigă și cronologie, militând pentru o altfel de narațiune, romanul „impresionist”, un antiroman, pe care îl consideră romanul viitorului.

„Tocmai am citit de două ori Cruciada copiilor de Marcel Schwob, cu adâncă admirație și venerație. Sunt profund mișcat. Ce operă!” Rainer Maria Rilke

Cartea lui Monelle este unul dintre acele texte rare care îl solicită pe cititor să contribuie la desăvârșirea lui. Depinde de acesta să-i dea semnificația pe care o dorește și să-i decidă soarta. Nu există chei de lectură. Sau dacă există, se află în actul creator al lecturii. Un mare text merită și pretinde să fie descifrat, ca și cum cel care îl citește s-ar afla în căutarea unei comori ascunse.” Denis Gombert

„Steaua din lemn, sinteză laborioasă a temelor anterioare, în special căutarea identității și a gloriei cu riscul distrugerii și a tăcerii, desăvârșește demonstrația în jurul simbolului iudaic ambiguu al dublei stele a lui David.” Agnès Lhermitte

Marcel Schwob s-a născut pe 25 august 1867 în Seine-et-Oise, Franța. Ambii săi bunici au fost rabini. Citea de la vârsta de trei ani și a debutat la 11 ani cu o recenzie a romanului lui Jules Verne, Căpitan la cincisprezece ani. Debutează în 1888, cu povestirea Les Trois Œufs (Cele trei ouă). În 1891, îi apare culegerea, foarte apreciată de critică, Cœur double (Inimă dublă), dedicată lui Robert Louis Stevenson, căruia îi tradusese romanul Săgeata neagră: Povestea celor două roze. În anul 1892, publică antologia de povestiri Roi au masque d’or (Regele cu mască de aur)În 1894, apar volumul Cartea lui Monelle și traducerea romanului Moll Flanders de Daniel Defoe. Începând cu anul 1895, sănătatea lui Schwob începe să se degradeze. Din februarie până în aprilie, publică Cruciada copiilor în Le Journal. În 1896, apare Vies imaginaires (Vieți imaginare). Steaua din lemn, 1897, este ultima sa povestire. În 1899, publică traducerea Ultimele zile ale lui Immanuel Kant de Thomas de Quincey. În luna mai, piesa Hamlet, tradusă în colaborare cu Eugène Morand, este pusă în scenă la Théâtre de la Renaissance, cu Sarah Bernhardt în rolul lui Hamlet. În vara anului 1904, Marcel Schwob călătorește din motive de sănătate în Portugalia, Italia, sudul Franței. În decembrie susține o conferință despre François Villon la Sorbona. Moare pe 26 februarie 1905, la numai 37 de ani. Este înhumat în cimitirul Montparnasse.

 

  https://edituratracusarte.ro/2021/04/16/noutati-editoriale-cruciada-copiilor-cartea-lui-monelle-si-steaua-din-lemn-de-marcel-schwob/

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508