spot_img

„Expoziție de Artă cu Lucrări din Pinacoteca Accademia di Romania in Roma”

Ziua Mondială a Artei este sărbătorită pe data de 15 aprilie a fiecărui an, ca urmare a deciziei Asociației Internaționale a Artei, această dată fiind aleasă pentru a aduce un omagiu artistului poliedric care a fost Leonardo Da Vinci. Arta se naște sub diferite forme, dar principalele categorii (decelate pentru prima dată în Grecia antică) erau pictura, arhitectura, muzica, sculptura, dansul și literatura. În 1911, cinematografia a fost adăugată ca a șaptea artă de către criticul cinematografic Ricciotto Canudo.

 

 

Cu ocazia Zilei Mondiale a Artei, la data de 15 aprilie, Accademia di Romania in Roma lansează, într-un spațiu virtual, proiectul expozițional „Expoziție de Artă cu Lucrări din Pinacoteca Accademia di Romania in Roma”. Pinacoteca Școlii de la Roma dispune de o arhivă cu lucrări de artă care au o puternică încărcătură istorică și emoțională și o valoare artistică semnificativă, fiind vorba de o colecție care s-a construit și s-a consolidat în timp, în ultimii 50 de ani. Operele care vor fi expuse, 23 de lucrări de pictură, grafică și litografie sunt realizate de artiști români și italieni: Alexandru Țipoia, George Țipoia, Horia Bernea, Ion Sălișteanu, Ion Grigore, George Mircea, Sorin Scurtulescu, Ion Sima, Tatiana Moscu, Cornelia Brăiescu Broască, Ion Mushceleanu, Ana-Maria Smighelski, Ligia Macovei, Ion Anghel, Ervent Nicogosian, Santha Iosif, Pina Molinari, Bruno de Angelis, Giancarlo Benelli, Vincenzo Maugeri.

 

Ziua Internațională a Artiștilor onorează acele personalități creative care lasă întotdeauna o evidență a contemporaneității pentru posteritate, a prezentului pentru viitor, care nu poate fi surprinsă în cărțile de istorie. Arta înflorește sufletul, bucură spiritul și contribuie la înfrumusețarea lumii în care trăim. Un proverb latin de acum 2000 de ani spune că: „Inter arma, silent Musae”, ceea ce înseamnă în perioadele de conflict sau de criză, Muzele amuțesc, creativitatea este redusă la tăcere. Dar, ca un corolar al acestui proverb, istoria a dovedit că arta poate contribui la reducerea la tăcere a armelor.Arta a fost mult timp o modalitate prin care societatea umană a reușit să facă față tragediei și a incertitudinii. Arta nu a încetat niciodată să existe și să servească umanității. În 2020 omenirea a intrat în carantină pentru a combate răspândirea virusului COVID-19, iar acest sector important al vieții și activități umane a fost, se știe, printre cele mai afectate. Acum, când cercetători din cele mai diferite domenii caută inclusiv în epocile trecute modele de inspirație pentru gestionarea epidemiilor și a izolării, rezultă tot mai limpede că arta este unul dintre pilaștrii fundamentali ai structurii sociale și ai echilibrului emoțional și mental, deci al sănătății individului și a societății.

Evenimentul va fi prezentat publicului pe data de 15 aprilie, pe pagina de Facebook ARR, unde vom încărca o scurtă descriere și link-ul către spațiul virtual care va găzdui reproducerile tablourilor. Expoziția va rămâne deschisă publicului pentru o perioadă de două săptămâni.

Expoziția nu prevede: program de deschidere pentru public și limită de durată a vizitei, tarife de acces, rezervări. Expoziția prevede, în schimb: independența și siguranța vizitatorilor, număr nelimitat de vizite, originalitatea abordării. Vă dorim vizionare plăcută!

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508