Galeria de Artă HELIOS și Galeria Park a sediului Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Timișoara găzduiesc în perioada 29 martie – 17 aprilie 2021, Expoziția SIMPOZIONULUI DE ARTĂ CONTEMPORANĂ – GĂRÂNA 2020, Ediția a X-a., organizată de Delia si Andrei Herczeg.
Expun artiștii Dacian Andoni, Aura Bălănescu, Călin Beloescu, Dana Constantin, Incze Mózes, Adriana Lucaciu, Madár Réka, Cosmin Moldovan, Laurian Popa, Petrică Ștefan, Szmrecsányi Bolda, Tamás Attila, Edith Torony, Varga Melinda, Miki Velciov.
Cei care aleg să treacă pragul expoziției găzduite de cele două galerii timișorene vor putea admira și creații ale sculptorului Gheorghe Zărnescu.
Din cauza situației pandemice, vernisajul nu a putut avea loc la deschiderea expoziției, dar se dorește organizarea unui finisaj, in cazul in care se ridica restricțiile impuse.
Programul de funcționare al celor două galerii care găzduiesc creațiile din cadrul SIMPOZIONULUI DE ARTĂ CONTEMPORANĂ GĂRÂNA 2020 este următorul: Galeria de Artă „HELIOS” (Piața Victoriei, nr. 6, Timișoara) – de luni până vineri între orele 10 și 18 și sâmbăta – între orele 10 și 20, iar Galeria Park (str. George Enescu nr. 1, în Parcul Justiției) – de luni până vineri între orele 10 și 16.