Fragment din volumul ”Viaţă şi teatru pe Scena lumii” de George Banu

mart. 22nd, 2021 | By | Category: Agenda de carte

Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul ”Viaţă şi teatru pe Scena lumii” de George Banu, volum apărut în colecția  Ego-grafii, publicat și în ediție digitală.

***

George Banu

Viaţă şi teatru pe Scena lumii

Editura Polirom

Colecția Ego-grafii

Carte publicată și în ediție digitală

 

Un periplu prin universul spectaculos al scenei contemporane, cartea de față depășește, prin anvergura considerațiilor lui George Banu, frontierele spațiului artistic și devine, în sensurile sale profunde, o meditație necesară asupra condiției adesea neliniștitoare a prezentului. Ea reunește o suită de contribuții relevante ale autorului din presa culturală autohtonă a ultimilor ani, cele mai multe desprinse din rubrica de cronică de cultură din Dilema veche, și, dincolo de varietatea tematică intrinsecă demersului, articulează o viziune asupra lumii de o remarcabilă coeziune și claritate, folosind teatrul ca pretext ideal al reflecției culturale, istorice și sociale. Produse ale unui orizont temporal prin excelență impredictibil, textele descifrează, în fundalul anxietăților cotidianului, valențele revitalizante, constructive, ascendente conferite de actul artistic existenței umane.

 

„Lunar colaborez la revista Dilema veche, încercînd să sesizez secvențe importante din viața culturală europeană și să restitui evenimente biografice legate de întîlniri cu artiști, de călătorii marcante, de spectacole de excepție. Astfel se constituie un mozaic personal ce reunește fragmente disparate, dar asociate prin implicarea acestui spectator ce sînt pe «scena lumii». Shakespeare spunea că «lumea e o scenă» pe care sîntem actori și totodată spectatori – cînd jucăm, cînd privim, permutație nesfîrșită care ne invită să asumăm ca destin conversiunea funcțiilor și vertijul contrastelor. Pe «scena lumii», plăcerea provine din bucuria clipei și din caruselul neobosit al vieții. Este ceea ce vrea să confirme această sumă de eseuri.” (George Banu)

 

George Banu este eseist și profesor universitar de studii teatrale. Stabilit la Paris din 1973. Ales de trei ori președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, este în prezent președinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, președintele Premiului Europa pentru teatru. A primit de trei ori premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franța. A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate. În 2014 a primit Marele Premiu al Academiei Franceze și Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia al revistei Observator cultural. Coordonează colecția „Le Temps du théâtre” la Editura Actes Sud. A primit titlul de doctor honoris causa al mai multor universități românești și europene. Responsabil (alături de Mihaela Tonitza Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului și coordonator al volumelor colective Teatrul de artă, o tradiție modernă, Repetițiile și teatrul reînnoit, De la vorbă la cîntec. În 2020 revista Secolul 21 i-a consacrat două numere în seria „Contemporanul nostru”. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi. De același autor, la Editura Polirom au apărut: Peter Brook. Spre teatrul formelor simple (2005), Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet (2007), Iubire și neiubire de teatru (2013), Monologurile neîmplinirii (2014) și Scena lumii (2017).

 

FRAGMENT din eseul „Cântecul lebedei”

„Actorii supravieţuiesc retrăind ceea ce au trăit scenic, şi nu au simulat doar, cum adesea li se reproşează! Într-o nuvelă de Antonio Tabucchi, Teatrul, naratorul e invitat în casa unui solitar refugiat în Africa, care îi atribuie statutul de spectator în timp ce el urcă pe o scenă minusculă, de unde recită monologurile marilor sale prestaţii scenice de odinioară. Aceasta-i permite supravieţuirea. Actorul face din Hamlet aliatul său în mijlocul Africii, dar – detaliu important – are nevoie şi de un spectator! Amândoi îşi sunt necesari! Cehov a scris un text, adesea jucat, Cântecul lebedei, care, sub forma unei ficţiuni dramatice, evocă o experienţă similară. După o sărbătoare de adio – un „jubileu”, cum se spune în Rusia –, când toţi invitaţii au plecat, nu rămân în teatru decât actorul celebrat şi suflerul care l-a însoţit o viaţă! Actorul se cufundă atunci în propria-i viaţă, de care se simte frustrat, căci ea se reduce la suma rolurilor jucate şi pe care le reia fragmentar şi dezordonat ca episoade autobiografice: alungat de pe scenă, actorul cu mintea pierdută delirează jucând în prag de moarte! L-am văzut demult în interpretarea lui Emil Botta, actorul-poet, pus în scenă de Andrei Şerban: sfâşiere absolută! Apoi, în 2017, jucat de Ilie Gheorghe, sub conducerea lui Alexa Visarion, ca un preludiu ceresc al morţii iminente. Puţin timp după aceea, Ilie Gheorghe, lovit de un accident cardiovascular, a fost redus la imobilitatea patului de spital. În septembrie 2020, Peter Stein a pus în scenă actorul rătăcit printre roluri având ca partener suflerul, care a luat de astă dată chipul alegoric al morţii… Cântecul lebedei sau iminenţa sfârşitului ineluctabil! Tatăl meu a trăit un moment unic a cărui istorie m-a marcat în adolescenţă şi care, în ciuda trecerii timpuluis-a atenuat fără să dispară. Tata se afla într-o sală de teatru la Bucureşti unde juca Mihai Popescu, unul dintre actorii cei mai iubiţi atunci, respectat atât pentru calităţile sale teatrale, cât şi pentru intransigenţa morală exemplară! Popescu interpreta unul din rolurile de protagonist în care strălucea, Hamlet sau Don Carlos, nu-mi mai amintesc, când, la un moment dat, în faţa publicului încremenit, a început să devieze trecând de la un rol la altul, roluri care se iveau din deruta memoriei sale atinse de o tumoare! Roluri de care nu se despărţise, ci le purta cu sine, în sine! Sala a rămas împietrită şi o tăcere absolută a domnit până când s-a lăsat cortina. O tragică reprezentaţie finală a actorului scufundat sub impactul memoriei răvăşite, dar nu dispărute! De obicei, jocul teatral e desconsiderat căci e asimilat unui simulacru, unei experienţe înşelătoare! De aici provine şi îndoiala faţă de teatru şi de actori care se reduc la a prezenta nu viaţa, ci substitute de viaţă… iluzii fără consistenţă! Şi totuşi, aceşti actori, confruntaţi cu finalul, cu „cântecul lebedei”, se arată a nu fi amnezici.”

 

 

Număr de vizualizări :370


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro