Brâncuși atotcuprinzător

mart. 13th, 2021 | By | Category: Postcard

Odată cu apariția în 2005 a revistei Portal Măiastra,  sub direcția istoricului literar, poetului, eseistului, criticului, Zenovie Cârlugea, s-a dat un impuls aparte cunoașterii marilor personalități ale culturii românești. Aceasta, prin publicarea unor eseuri și studii inedite, cu precădere despre Eminescu, Arghezi, Blaga și Brâncuși în paginile publicației amintite.

În cele peste 60 de numere ale trimestrialului, bine și riguros alcătuite, apărut la Târgu-Jiu, în condiții editoriale de excepție, găsim începuturile apariției acestei cărți atotcuprinzătoare, aparținând sârguinciosului cărturar și editor gorjean.  Zenovie Cârlugea a devenit prin revista amintită – publicație a Uniunii Scriitorilor – dar și prin cele 40 de cărți apărute o instituție de forță în propagarea și cunoașterea temeinică a valorilor culturale românești. De 30 de ani factorii politici și guvernamentali români aduc un mare deserviciu culturii românești, prin publicarea în tiraje minuscule a operei mai tuturor autorilor, neglijând totalmente dotarea bibliotecilor și unitățile culturale și de peste graniță cu aceste opere. Nu prima dată scriu despre acest subiect neglijat.  

 

De data aceasta, într-o formă/format originale pentru producția de carte românească, prestigioasa editură ieșeană, Tipo Moldova, ne-a prezentat, în colecția, Opera Omnia, seria: Dicționare esențiale Oameni din viața lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, ultimul volum fiind intitulat: Constantin Brâncuși Dicționar monografic. Cele patru opusuri – cca 3000 de pagini, frumos și ingenios ilustrate, cu siguranță vor deveni cărți indispensabile pentru biblioteca fiecărui intelectual român care se respectă. Mai bine de 1000 de persoane, care au făcut parte din viața protagoniștilor, cunoscându-i nemijlocit pe autori, vorbesc despre personalitatea, creația și manifestarea corifeilor literaturii și artei românești. O mină de aur peste care posteritatea nu va putea trece cu ușurință. De aici și titlurile fericite: Dicționar esențial, respectiv Dicționar monografic. Citind cu atenție opusul consacrat lui Arghezi l-am denumit în 2019 – Cartea anului.

 

În opusul la care mă voi referi, Zenovie Cârlugea prezintă personalitatea lui Constantin Brâncuși, în datele „identitare și socio-caracteriale”, remarcând că un loc de seamă în formarea sculptorului l-a ocupat mama: Maria, născută Diaconescu, la Hobița, în 1851, icoană a țărăncii române, preocupată de educația fiului ei, purtându-l, lucru mai rar în acele vremuri, la „școli înalte” pentru a-i pune în valoare talentul. A fost o dragoste reciprocă, după cum rezultă din epistola pe care i-a adresat- o fiul de la Paris, reprodusă în lucrare. „ Mă întrebi dacă mai vin pe acasă? /…/ Așa e /am/în gând, dar cu tot dorul ce duc de a veni, nu pot să mă mișc de aici până nu voi termina tot ceea ce am de făcut /…/ iar dumneata primește dulci îmbrățișări de la un fiu ce te dorește.” (p.80).

Aflăm, totodată, cum Brâncuși s-a preocupat de educația nepoatei sale, Ioana, pe care a sprijinit-o financiar pentru a absolvi studiile superioare în domeniul chimiei la București, temperându-i elanul de a veni la Paris, mărturisindu-i că nu vede cum i-ar fi putut aranja soarta în Franța, personal, „ciumărându-se toată viața singur”. O îndeamnă să studieze temeinic în țară, pentru că viața la Paris e cu mult mai grea decât acasă. Reținem, de asemenea, că nepoata (Jeana Brâncuși) a fost singura din familie care a participat la înmormântare sculptorului, iar încercarea ei de a se constitui moștenitoare în parte civilă asupra bunurilor sale a fost imposibilă, fiind mai ales tardivă, cărțile fiind „jucate” de legatarii testamentari menționați în volum: Constantin Istrati & Natalia Dumitrescu și Muzeul de Artă Modernă din Paris.

 

 

În cele 904 pagini ale monografie /format A-4/ sunt scoase în evidență contactele avute de artistul român de-a lungul vieții cu o pleiadă importantă de artiști români, francezi, englezi, americani, germani, elvețieni și de alte naționalități, personalități  cu care s-a cunoscut sau s-a împrietenit la Paris de-a lungul celor peste 50 de ani petrecuți în hexagon. Unele din ele au avut o importanță deosebită în formarea și dezvoltarea sa, ulterior în răspândirea gloriei operei sale în lume. Zenovie Cârlugea surprinde aprecierile antologice ale unora din ei, majoritatea risipite prin diferite publicații. Adunate însă în Dicționarul monografic la care ne referim dau substanță aparte și inedită lucrării. Iată unele dintre numele fabuloase ale avangardei mondiale cu care sculptorul a intrat în contact în orașul luminilor: Marcel Duchamp, Fernand Legér, Francis Picabia, Amadeo Modigliani, Henri Gaudier-Brzeska. Alexandre Morcereau, Sigfried&Carola Giedion-Welcker, Henry Moore, David Lewis, Moise Kisling, Blaise-Cendrars, Erik Satie, Henri-Pierre Roche, Jean Cocteau, Pablo Picasso, H. Matisse, Henri Rousseau-Vameșul, G. Apollinaire, Jaques Doucet, Ezra Pound, Raymond Radiguet, August Rodin, Antonin Mercier, Oskar Kokoschka, Jean Metzinger, Paul Morand, Vera Moore, Jean Cassou, Marthe Lebhertz, Mina Loy, Marina Diaghilev, Isamu Noghuchi și alții.

La fel de lungă este lista artiștilor și personalităților marcante românești cu care Constantin Brâncuși a stabilit și păstrat relații cordiale, pe care le-au ajutat sau de prietenia cărora s-a bucurat, fără să lipsească nici cei care i-au făcut viața amară, principalii iresponsabili care au încercat la propriu să îi distrugă opera. Nici un actor important cu care a avut unele tangențe ori s-au aflat în preajma lui de-a lungul vieții nu i-a scăpat autorului prețioasei monografii, încât cei care se vor apleca asupra vieții și creației brâncușiene vor găsi un instrumentar prețios, indispensabil.

Printre zeci de actori enumerați îl amintesc în primul rând, pentru analiza succintă făcută operei brâncușiene, pe marele dramaturg român, Eugen Ionescu. Viziunea și aprecierea ionesciană este surprinzător de pertinentă la fel ca și cea exprimată de gorjeanul George Uscătescu: Brâncuși și arta secolului /1985/; mișcătoare sunt și ultimele imagini din viața sculptorului, descrise de Eugen Jebeleanu.

Scrie marele dramaturg despre opera brâncușiană: „N-au existat imprecizii și nici tatonări la Brâncuși: înaintarea operei sale este de o siguranță perfectă. În sine însuși și singur și-a găsit el propriile modele, arhetipurile sculpturale. A fost vorba la el de o concentrare, de o purificare lăuntrică. El a privit și în afară: nu tablouri, nu statui, ci arbori, copii, păsări în zbor, cerul sau apa. El a știut să surprindă ideea mișcării îndepărtând orice realism particular în favoarea unui real universal. Arta lui e adevărată; realismul poate să nu fie; cu siguranță el este mai puțin adevărat. Nu atelierele maeștrilor, ci propria sa gândire, experiența sa personală a fost școala lui Brâncuși: ceilalți nu l-au ajutat. Cred că i-a privit pe ceilalți cu o foarte mare neîncredere”. Surprinzător cât de profundă este analiza confratelui artist, novator și el de primă mărime în dramaturgia universală. În două fraze autorul teatrului absurdului a redat ceea ce alți exegeți au exprimat în monografii întregi: siguranța exprimării, care vine din modele arhetipale românești; căutarea unui real universal, în nici un caz cotidian; nu s-a lăsat impresionat de maeștri /apropo cele trei luni petrecute în atelierul lui Rodin/, ci a apelat la propria gândire, la experiența personală.

Mai departe Eugen Ionescu consideră arta lui Brâncuși ca fiind antipsihologică. Ea „este de o obiectivitate absolută: ea exprimă niște evidențe pe care nu poți să nu le admiți, niște evidențe sculpturale dincolo de alegorie. Voința de a nu ceda ispitei sentimentalismului a apărut foarte repede la Brâncuși, ca și dezgustul său față de anecdotă sau de interpretare.  Înțeleg de ce nu putea să îi placă teatrul”. Din nou Eugen Ionescu, autorul eseurilor critice din volumul NU, propagatorul culturii românești în Franța, ca diplomat, în perioada celui de al Doilea Război Mondial, literatul care a căutat să arate francezilor obârșiile și esența culturii românești, găsește la Brâncuși unele din exprimările lui Blaga: fuga de sentimentalism și de anecdotă, stilizând după tipare și gândire proprii esențe. Arată vizionarul Eugen Ionescu, pentru că și el a fost un descoperitor de forme noi, că Brâncuși, „începând din 1907 (în Rugăciunea sa), ceea ce rămâne din afectivitate dispare datorită stilizării, oarecum bizantine, /nu cunoaștem alt exeget al operei brâncușiene care să fi folosit această categorie estetică înaintea lui Eugen Ionescu/, care transpune, integrează sentimentalitatea. La prima vedere, „Oul” semănă destul de mult cu „nou-născutul” în scutecele sale. Din 1910, „Pasărea măiastră” a depășit de mult, în miraculos, pasărea realistă, nemiraculoasă; ne mai putem da seama, poate urmând etapele simplificării sale, că Oul are ca punct de plecare pe noul-născut; putem urmări și stilizările diferitelor „Domnișoare Pogany”, pentru a ajunge la etapa ultimă, care este o îndrăzneață, feerică transfigurare, însă curând, în măsura în care stilul este, oricum, anecdotă. Brâncuși va depăși stilizarea pentru a ajunge la un limbaj de dincolo de limbaj, de dincolo de stilul însuși”./p. 336-337/.

 

Am spune – după lectura acestor rânduri – că Brâncuși și Eugen Ionescu sunt doi frați viguroși plămădiți din același aluat românesc ce depășește vremurile. Am ținut să subliniez remarcile de mai sus ale lui Eugen Ionescu nu doar pentru justețea lor, ci pentru că ele dau un farmec deosebit prieteniei dintre doi din marii creatori ai modernismului european și universal.

Spațiul nu îmi permite să mă aplec asupra relațiilor avute cu Tristan Tzara, Victor Brauner, Marcel Iancu, Iosif Iser, Teodor Pallady, Constantin Antonovici, Camil Ressu, Ion Alexandrescu Peter Neagoe, Maria Tănase, Nicolae Titulescu, cu șefii misiunii diplomatice de la Paris: Diamandy și Bălănescu. Găsim în paginile acestei monografii relatări insolite despre „iubirile /muzele/ lui Brâncuși”, despre creștinul ortodox Constantin Brâncuși, practicant din tinerețe până la moarte, descrieri ale operelor sale, viziunea sa asupra artei etc.

Închei prezentarea cu descrierea chipului demiurgului ce întindea mâna veșniciei, locuind de 50 de ani în același ”atelier de alchimist într-o hală de vechituri zburate și agățate de pe pereți de toate vânturile lumii”. Încărcat de mare tristețe și de o durere jalnică este medalionul scris de poetul Eugen Jebeleanu, care îl înfățișează așa cum l-a surprins pe Artist, pe înstrăinatul oropsit de mai marii vremii și de patria nerecunoscătoare decenii de-a rândul față de geniile risipite prin lume, ca și în cazul lui Enescu. Această descriere sobră nu se poate să nu rămână în memoria cititorilor. „E îmbrăcat într-o cămașă largă, foarte modestă. Peste cămașă, un fel de vestă. Pantalonii largi, din același material ca și cămașa. Pântecul și picioarele sunt foarte umflate. Papucii, pudrați de var, anină de vârful picioarelor. Brâncuși stă nemișcat. Ochii vii încă, malițioși, inteligenți. Fața îmbujorată, barba zvâcnind în sus albă, cu reflexe roșcovane. Pe cap, un fel de tichie, asemănătoare bonetelor frigiene. La mâna stângă, o verighetă (cu toate că  n-a fost niciodată însurat). E indiferent? Așa ar părea, și totuși…. Stă nemișcat, dar ochii îi umblă de colo-colo. Deși grav bolnav, nu s-a abstractizat, nu s-a detașat de viață. Dimpotrivă. Ochii săi, foarte mobili, nu te privesc, ci te pipăie … A trecut mai bine de o oră și de abia acum îmi dau seama, în această magazie sanctuar, Brâncuși stă întins de-a dreptul pe saltea; lavița pat nu are cearceaf. Două pături (una roșie în pătrate, ecossaise, cealaltă albă) stau vraiște, aruncate de-o parte. Într-o nișă, în dosul laviței: un glob pământesc albastru, atârnat de o sârmă. Pe un perete, o mandolină. Deasupra patului, într-o teacă de piele, – niște bețe de golf, prăfuite. Din tavanul ungherului în care e lavița, – o lampă electrică își proiectează lumina pe bătrân”. (pp. 362-363).

În această tristețe copleșitoare s-au despărțit contemporanii de marele geniu carpatin. Opera răspândită în lume și cea de pe meleagurile natale l-a făcut nemuritor; monografia lui Zenovie Cârlugea ni l-a reînviat în toată splendoarea sa ca O m și C r e a t o r de frumos esențializat, așa cum l-a văzut românii și străinii.

 

Nicolae Mareș

 

 

Număr de vizualizări :368


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro