Într-o perioadă dominată în continuare de incertitudini și în care întâlnirile fizice se lasă încă așteptate, Institutul Francez din România la Timișoara vă propune o serie de conversații online cu scopul de a reflecta la schimbările în curs în societățile noastre, împreună cu cei care au contribuit, contribuie sau vor contribui la ceea ce înseamnă Europa.
Începând cu 10 februarie, vă dăm întâlnire pe pagina de Facebook a Institutului, în fiecare miercuri, de la ora 18, ca „să vorbim despre Europa”. Jurnalista culturală Mihaela Dedeoglu va fi în dialog cu artiști, scriitori, filosofi, sociologi și creatori din toate domeniile, pentru a vedea cum se prezintă astăzi societățile din care facem parte, care sunt angajamentele noastre pentru comunitate, care este starea culturii, a artei și a creației în Europa în centrul căreia ne situăm aici, la Timișoara, viitoare Capitală Europeană a Culturii în 2023. Conversațiile propuse depășesc frontierele atât prin subiectele abordate, cât și prin limbile de difuzare, care vor fi româna și franceza.
Primul invitat al acestei serii este bine-cunoscutul critic de teatru franco-român, George Banu. Născut în România, în 1943 și mutat la Paris în 1973, George Banu este autorul unor opere fundamentale despre teatrul european. Profesor emerit la Sorbona, acesta a primit recent din partea Bibliotecii Naționale a Franței, invitația de a anima, alături de istoricul de teatru Joël Huthwohl, o serie de întâlniri cu titlul „Teatrul, o invenție a Europei”.
Conversațiile își vor urma cursul alături de filosoafa Monique Canto-Sperber, poeta Ana Blandiana, istoricul Elie Barnavi, profesoara de literatură Adriana Babeți, scriitoarea Ioana Pârvulescu; filosoful Cornel Moraru și mulți alții, în săptămânile și lunile următoare.
Seria « Să vorbim despre Europa » este produsă de Institutul Francez din România la Timișoara
Parteneri : Akwel, Everience, Elba