Romanul ”Bumerang”, de Lilia Bicec-Zanardelli, a apărut în a doua ediție la Editura Another Coffee Stories din Italia. Este o ediție revăzută, apărută într-un tiraj de 3000 exemplare. Volumul a intrat din 22 februarie în toate librăriile Feltrinelli la prețul de 14,99 euro și 6,99 ebook. Cartea va ajunge și în peste o sută de biblioteci din Italia. Prima ediție în italiană a romanului ”Bumerang”, tradus în italiană de Liliei Bicec-Zanardelli, a apărut la Editura Europa, în 2018, într-un tiraj de 3000 de exemplare. Ediția a fost epuizată. Ediția română a ”Bumerangului” a apărut în 2016, la Editura Cartier.
„Am avut însă o satisfacție incredibilă de a fi primul lector/cititor al unei recente creații a Liliei Bicec-Zanardelli, cartea intitulată metaforic Bumerang. Recunosc, nici acest nou salt nu m-a surprins! Mă așteptam la o continuitate a mesajului relatat în Testamentul necitit. Surpriza fiind alta: felul cum deapănă autoarea ideea migrației, dezvăluind într-un mod dramatic impactul care-l are acest fenomen asupra celor rămași acasă. Copiii… Ei sunt cei marcați irecuperabil. Plecarea femeilor-mame la muncă în străinătate le determină soarta. Frustrarea, lipsa căldurii și a sfatului matern le pecetluiește viitorul. Marea majoritate a acestor copii, deși au aparent de toate, vor fi marcați pentru totdeauna, fapt care se va reflecta, mai târziu, nu doar în destinul lor.
Cartea Liliei Bicec-Zanardelli este ca un avertisment, un P.S. al Testamentului… Prin trăirile zbuciumate ale eroinei sale, prin meditațiile din jurnalul acesteia, care sunt un manifest al unei copilării mutilate, autoarea atenționează nu doar mamele și tații, nu doar părinții care au dat naștere unor suflete și poartă răspundere pentru soarta și viitorul lor, dar și societatea – țara unde s-au născut aceștia, căci un stat, un guvern are aceeași misiune și menire părintească față de copiii-cetățeni ai săi, de a-i proteja, a le asigura un trai decent acasă.” (Claudia Partole)
Lilia BICEC-ZANARDELLI s-a născut la 2 martie 1965, în satul Viișoara, raionul Glodeni, din Republica Moldova, în familia unor foști deportaţi în Siberia. Licenţiată a Facultăţii de Jurnalistică a Universităţii de Stat din Chișinău. A lucrat la redacţiile gazetelor raionale din Căinari și Glodeni, apoi la publicaţia liberă Accent provincial din judeţul Bălţi. Fondatoarea revistei Moldbrixia news (în română şi italiană); din 2013, corespondent al cotidianului Giornale di Brescia.
Cărți publicate: Testamentul necitit, roman epistolar, Editura Cartier, 2009, reeditat în 2018; Miei cari figli, vi scrivo, Editura Einaudi, Torino, 2013; Donna e…, antologie de proză scurtă a femeilor din Italia, Editura Rai Com Spa, Roma, 2014; Moldova, istorie orală (antologie de istorii ale femeilor din lume: Franţa, Albania, Argentina, Marocco, Siria, etc. – „La tela di Penelope”), Editura Moica, Brescia, 2014; Bumerang, Editura Cartier, 2016; Boomerang, Editura Europa, Roma, 2018; Lagărul 33, Editura Cartier, 2019; Lager 33, Editura Albatros, Roma, 2019.
Prezentă în antologia Novel of the World, Editura Mondadori, Milano cu nuvela Mămăligă cu dor de casă, antologie lansată la EXPO, Milano 2015.
În 2016 în baza cărții Testamentul necitit, varianta italiană, a fost turnat documentarul „Am și eu un loc în lume” pentru televiziunea RAI 3.
https://twitter.com/EdituraCartier
https://www.facebook.com/librariilecartier