Scrisoteca 13, invitat Luminița Amarie

ian. 19th, 2021 | By | Category: Postcard

Când baţi palma cu intimitatea ta şi a lucrurilor tale, când te aşezi comod în tine însuţi şi îţi îngădui condiţia şi fiinţa de scris, doar atunci, numai atunci poţi să laşi lumii un semn. Semnul tău. Derulăm, în câteva minute şi cuvinte fără timp, filmul scrisului tău ca personaj principal.

 

Născută la 20/01/1987 Comuna Ibănești, Județul Botoșani.

Școala din sat. Facultățile doar le-am început și bănuiesc că nu le voi termina prea curând.

Am publicat câteva volume care s-au vrut uitate ba chiar mai mult decât atât (ultimul volum o spune din titlu). Ca viața. Dar asta acum contează prea puțin.

Amintesc ultimele două:

Cărbune de fum 2015, Editura Brumar

Ascunde amintirile și distruge tot ce-am atins, Casa de Editură Max Blecher 2019.

Trăiesc la Londra din 2011 dar am un loc ascuns pe Măgura din Ibănești.

 

scriu când e prea târziu. 

evit stările de scris până la epuizare.

De ce scrii? Ce reprezintă scrisul pentru tine?

Scrisul reprezintă pentru mine una dintre puținele modalități de a distila ceea ce trăiesc o anumită perioadă. Un fel de a extrage și păstra esența din cotidian. O fabrică de amintiri în miniatură.

Unde scrii? Ce semnifică pentru tine locul unde scrii?

Nu am un loc în care scriu. Niciodată nu am avut. Se întâmplă. Poate fi dimineața, pe întuneric la cafea, la fereastra ce dă spre copacii de sute de ani aici unde locuiesc sau acasă, pe Măgură când cade ceața iar lumina se amestecă într-un mod neobișnuit cu aburul unui corp proaspăt ieșit din somn. Se întâmplă banal, în parc sau în autobuz, într-o cafenea. Aș putea să scriu oriunde doar că singurătatea momentului este imperativă.

Ce te inspiră oricând, în orice moment?

Ce-am trăit și n-aș putea să scriu detaliat. Cuvintele sunt prea multe atunci când vine viața peste tine. De aceea am învățat să aștept. Îmi imaginez frigul ca pe un obiect care levitează în mijlocul încăperii iar singura modalitate de a-l îmblânzi e să scriu despre asta.

Ce te liniștește și te aduce în starea de scris?

 

Nimic. Scriu când e prea târziu. Evit stările de scris până la epuizare. Am învățat asta cu greu și știu acum că e ce trebuie.

Ai făcut vreodată terapie ca să te întorci la tine / la scris?

Da. La mine. La scris nu și nici nu aș face asta vreodată. Consider că scrisul e un mecanism independent, nu depinde de “veșnica revenire” sau de magica inspirație ci e de fapt multă muncă și apoi, că tot suntem în plină pandemie, scrisul e ca un virus mișto însă nu pentru oricine. Și da, există tratament. 😃

Care sunt tabieturile tale poetice, cuvintele compatibile cu scrisul tău?

Nu sunt. Nu am. Știu că-mi place să scriu când îmi beau cafeaua dimineața iar restul casei plutește în liniște, când întunericul mai rămâne prin colțurile încăperii. Dar trebuie să fiu singură ca să scriu. Ca orice om care scrie bănuiesc. Deci nu, fără tabieturi sau cuvinte “declanșatoare”.

Dacă nu ai fi scris, ce ai fi făcut?

Ceea ce fac și acum. Nu cred că scrisul mi-a schimbat decisiv cursul vieții. Eu am avut (și am) o viață neobișnuită oricum, era evident că voi scrie încă din copilăria mică. Poate că scrisul mi-a afectat cumva viața socială, tendința spre autoizolare ca să folosim termenii vremurilor prin care trecem. Vremuri de scris de altfel.

 

 

Proiect inițiat de Florina Zaharia

 

Număr de vizualizări :749


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro