Vin colindătorii, Lerui ler!

dec. 23rd, 2020 | By | Category: Postcard

E vremea colindelor, a lui Lerui Ler şi a îngerilor ce coboară spre a vesti Praznicul împărătesc. A lui Ziurel de ziuă şi a lui Bună dimineaţa la Moş Ajun. A săniilor trase Iarna pe uliţă şi a clopoţeilor ce cântă Domnului Doamne. E vremea colindelor. E vremea când ne spunem plini de bucurie Crăciun fericit!, Gëzuar Krishtlindjet! (alb.), Merry Christmas! (engl.), Joyeux Noel! (fr.), Buon Natale! (it.), Feliz Navidad! (sp.), Bożego Narodzenia! (pol.), Boldog karácsonyt (ung.), Fröhliche Weihnachten! (germ.), S Rojdestvom! (rus., transliterat)… Când facem cozonaci, împodobim bradul, aprindem steluţele „Nopţii sfinte” şi cântăm “O, ce veste minunată!”… Mi-aş dori, Moş Crăciun, să ne aduci sănătate şi să ne laşi să putem cânta Lerui Ler, în acest decembrie trist cum n-a fost niciodată, poate doar în 1989, în timpul revoluţiei însângerate a românilor… 

Decembrie. Zăpada şi strigătele copiilor pe derdeluş, mirosul de brad, de sarmale, ţuică fiartă, caltaboşi, cozonacii cu multă cacao, rahat şi nuci, colindele ce vestesc bucuria Crăciunului şi a Noului An sunt culorile fundamentale ale sărbătoririi sfârşitului de an şi începutul unuia nou. Întreaga creştinătate celebrează Naşterea pruncului Iisus într-o atmosferă sacră şi solemnă, amplificată de grupurile de copii şi adulţi care recreează simfonia divină a cetelor îngereşti şi a păstorilor ce au vestit Naşterea Domnului, în urmă cu 2000 de ani. Este cea mai frumoasă sărbătoare a anului, unde sălăşluiesc magia, iubirea, mitul, iar cei care fac posibil acest lucru sunt colindătorii şi muzica lor, zurgălăii pluguşoarelor, brazii înstelaţi, darurile, familia reunită. Din păcate, anul acesta nu se vor mai auzi pe uliţe vocile  cetelor de colindători ce merg din casă în casă pentru a purifica prin cântec familiile şi a le ura belşug şi prosperitate. Restricţiile impuse de pandemia de Covid-19 vor afecta aceste tradiţii milenare ce vor fi închise în capsulele fiecărei gospodării. Steaua, Pluguşorul, Sorcova, cu toată hărmălaia de pe străzi a copiilor cu trăistuţele pline cu covrigi, mere şi nuci, cu râsetele lor zgomotoase iscate de bătaia cu bulgări de zăpadă, vor fi înlocuite de liniştea şi muţenia ce se vor aşterna ca zăpada în pustiu. În satul meu natal, deja patrulează poliţişti pe străduţe pentru a le spune oamenilor să stea în casă. Cred, totuşi, că în unele locuri din ţară obiceiurile sfârşitului de an se vor ţine, tot aşa cum le-a fost permis pelerinilor mersul la sfintele moaşte, în timpul pandemiei.

 

Mari minuni se întâmplară

 

Românii se mândresc cu aceste ritualuri, recunoscute ca fiind cele mai autentice şi spectaculoase tradiţii de Crăciun şi de sfârşit / început de an, din sud-estul Europei, practicate în forma lor spontană şi neregizată, fără programe instituţionale de supravieţuire. Interpretate cu peste două mii de ani în urmă, în vremea Solstiţiului de iarnă, sub forma unor cântece păgâne ce însoţeau dansurile ritualice în timpul Saturnaliilor, în jurul focurilor şi monumentelor de piatră, colindele au trecut în secolul XXI nealterate major de modernitate, supravieţuind în forma lor originară.

Poveştile spuse de cetele de copii sau adulţi despre Viflaim (Betleem; Betlehem), locul unde s-a născut Hristos (Pe când Iosif cu Maria / Săvârșeau călătoria / Într-un mic sălaș / Lângă-acel oraș / S-a născut Mesia), despre magi şi păstori (Hristos se naşte, Domnul coboară, / Îngerii cântă, magii Îl adoară, / Păstori aleargă, ieslea-nconjoară / Mari minuni se întâmplară), despre misterul stelei călăuzitoare (Steaua sus răsare / Ca o taină mare / Steaua strălucește / Și lumii vestește) etc.  reproduc în miniatură o Biblie versificată, amintind creştinilor de miracolul Naşterii lui Mesia „mititel, înfăşăţel, în scutec de bumbăcel“ şi de prezenţa permanentă a lui Hristos printre noi. Prin urmare, frumuseţea tradiţiei i-a inspirat şi pe marii noştri scriitori să creeze ei înşişi colinde laice, printre aceştia aflându-se Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Coşbuc, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic ş.a.

 

Romanii păgâni au devenit creștini, dar Saturnaliile au rămas!

 

Pe lângă Cântecele de stea, Vicleimul, Pluguşorul, Sorcova, Vasilca, jocurile cu măşti (Capra, Turca, Cerbul, Brezaia, Ursul), teatrul popular, dansuri (Căluţii, Căluşerii), repertoriul obiceiurilor şi ritualurilor româneşti cuprinde şi o seamă de datini, practici, superstiţii ce-şi au originile în credinţele şi miturile străvechi precreştine sau creştine. Etnologii afirmă că la originea acestor obiceiuri de iarnă se află Saturnaliile romane – sărbătoare populară anuală ce se desfăşura după terminarea lucrărilor agricole şi dedicată zeului Saturn, zeu al agriculturii, justiției și dreptății, ce avea în mâna stângă o coasă, iar în dreapta, spice de grâu – dar şi că datinile sunt mult mai vechi decât Saturnaliile. Reînnoirea anului era celebrată în Babilonul antic (Mesopotamia, azi, Irak), în urmă cu 4000 de ani, prin oferirea de cadouri, prin aprinderea unui buştean şi a focurilor în cinstea Soarelui învingător, carnavaluri, mascaţi ce mergeau din casă în casă, cântau şi jucau, prin procesiuni religioase etc. Mai târziu, clerul Bisericii creştine a realizat că se confruntă cu o invazie a datinilor păgâne şi a suprapus peste aceste sărbători antice celebrarea naşterii lui Iisus şi a Crăciunului. „Romanii păgâni au devenit creștini, dar Saturnaliile au rămas! “, scrie Earl W. Count, în cartea sa 4000 Years Of Christmas. Acestea sunt sărbători ale vechii religii solare, peste care s-au aşezat  elemente de cult roman şi care au fost îmbrăcate în haina creştinismului.

Şi vechii daci celebrau cu precădere la solstiţii şi echinocţii, întrucât religia lor era de natură solară. Folclorul românesc, arta plastică, muzica, dansurile, ceramica, obiceiurile românești conțin urme ale civilizației tracilor. Practicile ceremoniale se împleteau cu muzică și dansuri, ale căror urme se regăsesc şi astăzi în folclorul românesc, în special la Căluşari. Dansurile războinice ale tracilor, între care unul cu caracter colectiv, unde mai mulți dansatori înarmați simulau înfrângerea unor dușmani, sunt amintite de Xenophon în Anabis, iar etnologii cred că aceste dansuri au existat și la tracii nord-dunăreni și se află la originea Călușului românesc.

 

Timp sacru al porţilor şi luminilor deschise

 

În perioada Solsiţiului de iarnă se celebrau zilele de naştere ale zeilor, 25 decembrie fiind, la romani, ziua naşterii Soarelui (Solis invicti), iar biserica creştină a adoptat această dată drept zi de naștere a lui Iisus pentru a-i converti pe oameni la creştinism, deşi se crede că Hristos s-a născut primăvara, după indiciile din Evanghelia după Luca, unde se arată că atunci era martie, deoarece oile nu se aflau în staule, ci sub cerul liber. Luna martie era considerată, în tradiţia românească, un simbol păgân al morţii şi renaşterii, care marca echinocţiul de primăvară. Pentru ţăranul român de altădată, atunci avea loc intrarea în Noul An agricol, mai precis la 9 martie, când începea aratul de primăvară. Pluguşorul tocmai asta este, o urătură de sezon, adresată gospodarului care se pregăteşte la început de martie de arat şi semănat. Celebrarea Crăciunului la 25 decembrie datează din secolul IV, iar prima dată s-a sărbătorit la Roma, în 354 d.Hr, la Constantinopol, în 375, iar în Antiohia, în 386. Reamintim că, în Imperiul roman, la 25 decembrie, între Saturnalii şi Calendele lui ianuarie era sărbătorit Mithra, ca Soare invincibil.
Astăzi, praznicele Naşterii lui Hristos încep odată cu intrarea în postul Crăciunului (15 noiembrie) şi ţin până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Pentru mine şi, cred, pentru toţi creştinii este cea mai luminoasă şi fastuoasă perioadă a anului, timp sacru al porţilor şi luminilor deschise care-i aşteaptă pe colindătorii ce vor primi colaci şi covrigi, întruchipare a Soarelui învingător şi, în egală măsură, a trupului lui Hristos, cel care Se naşte.

 

„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ție“

 

Diversitatea foarte mare a colindelor româneşti – de fată, de băiat, de negustor, de tineri însurăței, de logodiți, de plecare din casă, de zori, de doliu, cu ursul, capra, cu mască, cosmogonice, mito-religioase etc. – fac ca acest ritual fascinant să fie una dintre cele mai bogate şi mai frumoase tradiţii din sud-estul Europei. Ca dovadă, UNESCO a introdus în lista reprezentativă a Patrimoniului cultural imaterial Colindatul românesc în ceată bărbătească, în anul 2013. Este trist că anul acesta, timpul magic al colindelor se restrânge în spaţiul sacru al vetrei fiecărei gospodării, iar membrii familiei se vor colinda unii pe alţii, copiii nu vor mai străbate uliţele, clopoţeii şi bicele pluguşorului nu vor mai răsuna pentru a trezi duhurile bune şi a le alunga pe cele rele, iar comunitatea se va închide în ea însăşi de teama năprasnicului coronavirus. Poate doar preotul va merge din casă în casă, cu icoana în Ajun, pentru a sfinţi bucatele şi a cânta troparul: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui Dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție“. Colindele care reprezintă puntea între Dumnezeu şi oameni vor coborî în curţile pline de zăpadă, unde copiii vor face îngeraşi pe pământul alb, încărcat de omăt.

 

Maria Dobrescu

 

Număr de vizualizări :820


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro