spot_img

Cele mai vândute titluri ale Grupului Editorial ALL în 2020

Cele mai populare titluri ale Grupului Editorial ALL în anul 2020 fac parte din principalele domenii de publicare (ficțiune, non-ficțiune, medicină și carte pentru copii) și creionează profilurile cititorilor ALL.

Cărți pentru publicul larg

  1. Istoria românilor, semnată de istoricul român Constantin C. Giurescu (1901-1977), este cel mai bine vândut titlu în 2020. Cartea adună, în cele aproape 1800 de pagini, istoria poporului român din cele mai vechi timpuri până la sfârșitul epocii fanariote.
  2. Tehomir este o carte prin intermediul căreia maestrul Horaţiu Mălăele îşi invită cititorii să descopere frânturi din vremea copilăriei sale miraculoase.
  3. Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, de Stephen R. Covey, este considerată cea mai importantă carte a secolului XXI în domeniul afacerilor. Volumul e un instrument practic, care poate fi folosit cu rezultate excelente în viața de familie, în afaceri și în societate.
  4. Arme, virusuri şi oţel. Soarta societăţilor umane, de Jared Diamond, culege cele mai puţin vizibile părţi ale istoriei umanităţii, expunându-le cititorului care are curiozitatea de a-şi pune întrebări la care istoria tradiţională nu oferă decât rareori şi doar întâmplător răspunsuri.
  5. Ce-aș fi eu fără tine?,de Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă o poveste în care prima iubire influențează cursul întregii vieți, aventurându-se de pe acoperișurile din Paris până în însoritul San Francisco.

 

Cărți medicale

  1. Tratatul de pediatrie, coordonat de prof. univ. dr. Florea Iordăchescu, este o lucrare de ȋnaltă ținută științifică dedicată sănătății copilului. La elaborarea sa au participat specialiști ȋn domeniu din generațiile mai vechi, ȋncă active și deosebit de implicate, cărora li s-au alăturat colegi din generațiile mai tinere, aflați la deplină maturitate profesională și științifică.
  2. Boli infecțioase este o carte esențială în domeniul bolilor  infecțioase, care se adresează studenților și medicilor deopotrivă și care are scopul de a oferi o resursă convenabilă de informații precise, convenabile și de ultimă oră.
  3. Manual de medicină, având la bază renumitul „Harrison’s Principles of Internal Medicine”, este uşor de consultat și se bucură de o extraordinară popularitate, datorită formatului său color și informațiilor bine organizate în scheme, grafice, algoritmi şi tabele.
  4. Pachetul MAXI pentru cadre mediireunește 10 lucrări esențiale pentru cadrele medii în pregătire, pentru asistenții medicali din sistemul sanitar sau pentru alți profesioniști din domeniul medical.
  5. Atlas de anatomie, un volum riguros și detaliat pentru studiul anatomiei umane, satisface de mai bine de 70 de ani nevoile noilor  generații de studenți.

 

Cărți pentru copii

  1. Prima serie din Pisicile războinice (volumele I-VI) s-a aflat în topul preferințelor tinerilor cititori, semn că lumea fascinantă a acestor feline atrage constant noi fani. Până acum, au fost publicate în limba română 22 de volume, urmând ca anul viitor să vadă lumina tiparului alte șase cărți.
  2. Cei mai mici dintre cititori au preferat titlurile din universul spiridușului Pixi, reunite într-un pachet XXL. Cele 34 de cărți au fost selectate din toate seriile care îi poartă numele: poveștile PIXI, PIXI Știe-Tot, MAXI PIXI și PIXI Creativ.
  3. Marea carte a corpului uman, o enciclopedie care pune întregul mecanism anatomic într-o lumină extrem de atractivă pentru copii, îi ajută pe micii cititori să dezlege tainele corpului omenesc. Textele sunt redactate într-un mod simplu și precis, pe un ton prietenos, pe alocuri chiar ghiduș, iar ilustrațiile sunt extrem de sugestive. Cele patru postere uriașe incluse reprezintă o surpriză minunată pentru copii.
  4. Pachetul Biblioteca din ghiozdan cuprinde toate cărțile din colecția cu același nume și  reunește cele mai îndrăgite povești din programa școlară sau de pe lista de lecturi suplimentare pentru învățământul primar.
  5. Carte de colorat. Activități la grădiniță. Micuții de 3-6 ani sunt invitați să desenze, să coloreze, să rezolve ghicitori amuzante și să participe la jocuri palpitante, ghidați de ratonul Ricky, cel mai bun prieten al lui Pixi.

 

Grupul Editorial ALL este format din editurile ALL, ALL Educaţional, ALLFA, Galaxia Copiilor, Sian Books şi Helen-Exley România. A fost fondat în 1991 şi reprezintă unul dintre editorii de top din România.

 

Număr de vizualizări :653

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508