Scrisoteca 5, invitat Alina Simona Dragomir

nov. 17th, 2020 | By | Category: Postcard

Când bați palma cu intimitatea ta și a lucrurilor tale, când te așezi comod în tine însuți și îți îngădui condiția și ființa de scris, doar atunci, numai atunci poți să lași lumii un semn. Semnul tău. 

Derulăm, în câteva minute și cuvinte fără timp, filmul scrisului tău ca personaj principal.

Născută la data de 18 septembrie 1994 în Galați, România (pseudonim Ava Igor)

A absolvit Facultatea de Litere, secția Franceză – Română în cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați în anul 2017. Este absolventă a programului de masterat “Identitate, interculturalitate și multiculturalism în literatura română și europeană” din cadrul Facultății de Litere, Universitatea “Dunărea de Jos” Galați în anul 2019. Publică în anul 2013 un caiet-plachetă de versuri „Cuvinte pentru un străin” (Editura “Sinteze” Galați)

În 2017 debutează editorial cu volumul “Ochi de culoare bacoviană” (Editura “Junimea” Iași).

Premii: 2018: Premiul Național de Literatură OPERA PRIMA pentru volum de debut – „Ochi de culoare bacoviană”, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”, ediția XXXVIII-a, Târgu Cărburești, 17- 20 mai 2018.

Premiul pentru debut “Traian Olteanu” pentru volum de debut – “Ochi de culoare bacoviană” – Ed. Junimea 2017 din partea Uniunii Scriitorilor, Filiala Iași, în cadrul  manifestării dedicate celor mai bune creații din zona literară și poetică.

În pregătire: un nou volum de poezie.

 

Scrisul ți se oferă sub forma spaimei

  1. De ce scrii? Ce reprezintă scrisul pentru tine?… 

Nu știu de ce scriu, dar știu că fără, m-aș așeza într-un loc alb și gol care nu seamănă deloc cu interiorul meu. Mâinile mi se albesc când scriu, se desprind din ele însele și nu mă mai dor. Fără scris aș deveni un suav anapoda, cum bine zicea Gheorghe Tomozei.

Scrisul ți se oferă sub forma spaimei, iar tu trebuie să-l domini, să-l controlezi.

 

Colțul meu e liniște. Colțul meu sunt eu

  1. Unde scrii? Ce semnifică pentru tine locul în care scrii?

Scriu și citesc într-un colțișor. La propriu. Colțișorul meu are ferestre lungi ca iernile de altădată. Dincolo de ele sunt niște plopi. Acolo vântul pare că se desfată fără habar. Colțișorul meu nu este gol. L-am umplut cu-n avocado de ratan. Așa-mi place mie să-mi numesc scăunelul suspendat: avocado de ratan. Sub el stau pitite unele peste altele mai multe lumi. Mai mulți oameni. Alți ani. Colțul meu e liniște. Colțul meu sunt eu.

 

Durerile cele mai ascuțite

  1. Ce te inspiră oricând?

Cred că amintirile cele mai adânci, durerile cele mai ascuțite. Nu pot să scriu dacă sunt fericită. Trebuie să cobor pe treptele cele mai alunecoase ale creierului meu ca să pot lupta la hotarele imposibilului. Poetul nu trebuie să fie invidiat. A scrie înseamnă a lupta. A scrie înseamnă a pătrunde pe tărâmuri nepătrunse, a forța orice intrare, a poposi acolo unde nimic nu-i omenesc.

 

Mirosul de carte veche

  1. Ce te liniștește și te aduce în starea de scris?

Camerele semi-obscure, draperiile groase, cerul cenușă, ploaia care curge înainte și înapoi, copacii biciuiți de vânt de-a lungul și de-a latul, marea mânioasă, cărările înguste, băncile goale din parc, mirosul de carte veche, munții etc.

 

  1. Ai făcut vreodată terapie ca să te întorci la tine / la scris?

Nu, niciodată.

De ce să forțez ceva atât de frumos să vină la mine?

 

  1. Care sunt tabieturile tale poetice / cuvintele compatibile cu scrisul tău?

Nu-mi place termenul „tabiet”. Nu pot respecta un program când vine vorba de scris. Scriu când simt.

Două poeme semnate de poeta Ana Blandiana rezonează puternic cu scrisul meu:

 

Fără tine

Fără tine
Lumea îmi pare deodată mai mare,
Mai mare și mai fără rost
Ca o cameră nemobilată,
Ca și cum ar fi căzut
Câțiva pereți fără de care
Nu mai știu să spun
Cum a fost.
Știu doar că nu se vede nimic
Până în zare,
Fără să înțeleg zarea ce e, de fapt.
La fel de străin de trecutu-n zadar,
De viitorul sumar,
Prezentul nu mi-e un dar,
Ci un rapt.

 

„Unde e Domnul?” mă întrebau în piață băbuțele

 

„Unde e Domnul?”, mă întrebau la piață băbuțele
când eram fără tine, băbuțele de la care cumpărai
frunze de mărar, pătrunjel și, când aveau, leuștean.
„N-ar trebui să vă lase singură”.
„Au întrebat băbuțele din piață de tine: Unde e
Domnul?”, îți spuneam la întoarcere și erai atât de
mândru și de amuzat, încât uitam să adaug c-au mai
spus că n-ar trebui să mă lași singură.

 

Mi-ar fi mocnit sub piele SOS-uri

  1. Dacă nu ai fi scris, ce ai fi făcut?

Am încercat în fel și chip să îmbrac cât mai frumos răspunsul acesta, dar nu pot masca tentele străvezii. Nu știu ce aș fi făcut. Probabil nimic, și atunci mi-ar fi mocnit sub piele SOS-uri.

 

Proiect inițiat de Florina Zaharia

 

Număr de vizualizări :1237


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro