spot_img

Raffaello 500 şi Ungaretti 50 în revista „Orizonturi culturale italo-române”

Afrodita Cionchin, directorul revistei culturale bilingve ”Orizonturi culturale italo-române”, a trimis, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro, detalii despre cel mai recent număr al publicației.

”Numărul din noiembrie al revistei bilingve „Orizonturi culturale italo-române” stă sub semnul unei duble aniversări: o jumătate de mileniu de la moartea marelui artist şi arhitect Raffaello Sanzio şi 50 de ani de la dispariţia unuia dintre cei mai importanţi şi influenţi poeţi italieni din secolul XX, Giuseppe Ungaretti.

2020 este anul Raffaello Sanzio (1483-1520) în Italia. Faima și arta de pictor a lui Rafael sunt prea bine cunoscute, stilul lui de a picta a devenit un model care a dominat pictura europeană timp de patru secole, influențând până și picturile bisericești ale lui Nicolae Grigorescu. Ca arhitect însă, posteritatea l-a omagiat mult mai târziu. Iar tardivul omagiu a venit și din pricina scrisorii către Papa Leon X pe care o oferim pentru prima dată în traducere românească (de Smaranda Bratu Elian). Rezultatul acesteia va fi întemeierea unui nou domeniu al artelor și al civilizației, anume prezervarea și protejarea patrimoniului artistic, în cazul lui, cel arhitectural. Raffaello stă, aşadar, la temelia a ceea ce în secolul nostru întreprinde UNESCO.

Aniversări precum aceasta, Ungaretti 50, au meritul de a stimula noi cercetări sau recuperări oportune și de a oferi bilanțuri și sinteze. Italienista Eleonora Cărcăleanu urmăreşte prezența „marelui Bătrân” în cultura noastră, atât la nivelul traducerilor cât și al studiilor, relevând când, cât și cum a fost cunoscut poetul italian de cititorii români interesați. Lirica lui Ungaretti (1888-1970), de certă descendență leopardiană, este o confesiune dintre cele mai umane și dramatice, este poezia eroică a secolului al XX-lea trecută prin două războaie mondiale.

Numărul stă deopotrivă sub semnul inegalabilului Premiu Nobel Dario Fo (1926-2016) – dramaturg, regizor, director de companii teatrale, scenograf, cântăreţ, povestitor, pictor, colecţionar de artă şi actor. Alături de cunoscuta actriţă de teatru Franca Rame (1929-2013), cu care s-a căsătorit în 1954, a fondat în 1958 Compania Dario Fo-Franca Rame, companie care, în anii următori, va avea un mare succes de public în circuitul teatrelor instituționale din Italia. Prezentăm, în traducerea lui George Popescu, Lumea văzută de Fo. Convorbire cu Giuseppina ManinI (Guanda Editore, 2007).

Invitatul special al rubricii Orizonturi de Artă este, în acest număr, maestrul Ciprian Radovan, unul dintre exponenţii reprezentativi ai artei româneşti contemporane. Născut în 13 mai 1939 în Sânmihaiul Român, Timiş, este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAP), secţia pictură,  din anul 1966, şi membru AIAP/IAA (International Association of Art) din 1997. În paralel  cu activitatea artistică profesională, a lucrat în cercetarea ştiinţifică şi în învăţământul superior, fiind profesor de electrochimie la Universitatea de Vest din Timişoara. Pagina este realizată de Afrodita Carmen Cionchin, pornind de la propria mărturisire a maestrului Radovan, un crez artistic ilustrat prin cea mai bogată galerie de până acum, 44 de lucrări din 1960 până în 2020, alături de fotografii din arhiva sa personală.

 

Numărul 11/noiembrie 2020 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni” îl puteți accesa de la: www.orizonturiculturale.ro şi www.orizzonticulturali.it.

 

Tuturor, lectură plăcută!”

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508