Celebrul scriitor albanez Ismail Kadare a fost distins în luna octombrie, anul acesta, cu Premiul Internațional pentru Literatură Neustadt, acordat de Universitatea din Oklahoma și World Literature Today din Statele Unite ale Americii. Premiul şi Festivalul Neustadt, înființate în 1969, prevăd ca, anual, să fie recompensate, în semn de recunoaştere internaţională, realizările remarcabile în poezie, ficțiune sau dramă ale scriitorilor din lumea întreagă.
Acesta este primul premiu literar internațional ce-şi are originile în Statele Unite şi printre puţinele pentru care poeții, romancierii și dramaturgii sunt la fel de eligibili. Până în 1976, când şi-a luat actuala denumire, el a fost cunoscut ca Premiul internațional pentru literatură Books Abroad şi, mai apoi, Neustadt Prize. Laureatul primeşte un premiu în valoare de 50.000 de dolari, o replică a unei pene de vultur, turnată în argint, și un certificat, toate acestea fiind susţinute financiar de către familia Neustdat din Ardmore, Oklahoma, și Dallas, Texas, încă de la înfiinţare, asemenea, într-un fel, Premiului Nobel, care este asigurat din veniturile imensei averi ale lui Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.
În cei 50 de ani, de când Universitatea din Oklahoma şi World Literature Today acordă Premiul Internațional pentru Literatură Neustadt, au fost recompensaţi cu această înaltă distincţie Giuseppe Ungaretti, Gabriel Garcia Marquez, Octavio Paz, Max Frisch, Czeslaw Milosz, Mia Couto, Adam Zagajewski ş.a.
Alături de Kadare, juriul Neustadt Prize a nominalizat încă opt scriitori, printre care Emmanuel Carrère (Franţa), autor şi scenarist de film, poeta Jorie Graham (SUA), Jessica Hagedorn, poetă şi autoare de opere dramatice (SUA, originară din Filipine), Eduardo Halfon, scriitor de limbă spaniolă şi engleză (SUA, originar din Guatemala), romanciera Sahar Khalifeh din Palestina, Abdellatif Laâbi, romancier, poet, dramaturg și traducător (Maroc), Lee Maracle, romancieră şi poetă (Cananda) şi poeta Hoa Nguyen din Canada, originară din Delta Mekong, Vietnam, crescută și educată în Statele Unite. Laureatul ediţiei 2020, Ismail Kadare, este una dintre cele mai semnificative voci din literatura mondială de astăzi.
„Generalul armatei moarte”
Ismail Kadare s-a născut la 28 ianuarie 1936 în Gjirokastër, Albania –până în 1991, unul dintre cele mai crude şi ermetice state comuniste – şi locuieşte din 1990, la Paris. Lucrările sale au fost traduse în zeci de limbi din întreaga lume, devenind cel mai cunoscut poet și romancier din Albania, multipremiat (Prix Mondial Cino Del Duca -1992, Man Booker International Prize – 2005, Jerusalem Prize -2015) şi deseori nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Opera sa este tradusă în peste 40 de ţări, ca urmare, statul francez i-a conferit în anul 2016 Legiunea de Onoare, în grad de Comandor.
În România, editurile Univers, Polirom şi, cu precădere, Humanitas, au publicat, de-a lungul vremii, cea mai mare parte a operelor lui Ismail Kadare, în traducerea lui Marius Dobrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Printre acestea se află: Mesagerii ploii, Cronică în piatră, Amurgul zeilor stepei, Podul cu trei arce, Firida ruşinii, Piramida, Umbra, Spiritus, Florile înghețate din martie, Fiica lui Agamemnon, Succesorul, Vremea nebuniei, Cina blestemată, Păpușa, Firmanul orb etc. În acest an, Editura Humanitas a publicat Călărețul cu șoim şi a reeditat capodopera lui Kadare, Generalul armatei moarte, o cutremurătoare poveste despre moarte, război, destin, vinovăţie personală şi colectivă. Într-o atmosferă sumbră, deseori onirică, Generalul (nu are nume şi prenume, decât acest substantiv comun generic, devenit substantiv propriu, prin care se identifică nu ca persoană, ci ca un comandant ce-şi caută armata îngropată în pământ străin) primeşte misiunea din partea statului italian de a recupera şi repatria, după 20 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, rămăşiţele soldaţilor săi căzuţi în luptă, în Albania. Drumurile şi căutările generalului italian se intersectează cu ale altui general german, sosit într-o misiune similară. Investigaţiile, prezenţa permanentă a morţii, a trupurilor celor deshumaţi pentru a fi identificate şi aduse acasă, la familie, fac ca această călătorie să devină o necontenită interogaţie şi introspecţie, o vină. În 1983, romanul Generalul armatei moarte a fost ecranizat în regia lui Luciano Tovoli, avându-i în distribuţie pe Marcello Mastroianni, Michel Piccoli şi Anouk Aimee.
În majoritatea romanelor lui Kadare se resimte critica simbolică, metaforică, împotriva tiraniei, a dictaturii. „În proza lui Kadare scânteiază realismul magic al lui Gabriel Garcia Marquez”, afirmă Jean-Paul Champseix, profesor emerit de literatură comparată, specialist în literatura balcanică și în special a lui Ismail Kadare. De asemenea, scriitoarea britanică Shusha Guppy scria cândva în ziarul Independent on Sunday: „L-au comparat cu Gogol, cu Kafka, cu Orwell. Dar vocea lui Kadare este una originală, universală, cu rădăcini adânci în pământul natal.”
„Aprilie spulberat”
În justificarea sa, Kapka Kassabova, juratul nominalizator al lui Kadare la Neustdat Prize, şi exprimă opţiunea pentru scriitorul albanez: „Kadare este succesorul lui Franz Kafka. Nimeni, de la Kafka încoace, nu s-a adâncit în mecanismul infernal al puterii totalitare ca scriitorul Kadare, iar impactul său asupra sufletului uman are o profunzime la fel de hipnotică”. Juriul Neustadt Prize a optat pentru volumul Aprilie spulberat (Broken April) ca text reprezentativ al operei lui Kadare. Pe lângă nuvela care dă titlul volumului, ediţia în limba română reunește patru dintre prozele anilor ’70-’80: Aprilie spulberat, Cine a adus-o pe Doruntina, Mesagerul tristeții și Comisia serbării, proze ce valorifică şi ilustrează cu măiestrie Kanun-ul – codul de legi comunitar ce funcţionează ca o justiţie paralelă, independentă de cea oficială – străvechile tradiţii, mituri şi legende. Astfel, Aprilie spulberat reflectă spectaculos aplicarea Gjakmarrjei (răzbunarea sângelui; vendetta) într-un caz de omor, ce obligă familia victimei să ucidă la rândul ei pe cineva, pe linie bărbătească, din clanul ucigaşului. Iar şirul acesta de omoruri se sfârşeşte doar atunci când ultimul bărbat din ambele familii este anihilat, redobândindu-se în acest fel onoarea clanurilor. Este un fel de lanţ al crimei şi pedepsei, al răzbunării sângelui, nesfârşit. Această cutumă este încă practicată sporadic, în nordul Albaniei, legile Kanun-ului, vechi de peste cinci secole, fiind prezente şi acum, în comunităţile izolate din munţi. În acest context, Ismail Kadare îl prezintă pe Ghiorgu Berisha, personajul principal, măcinat de îndoieli şi nelinişti, nevoit de Kanun şi gjakmarrje să comită o crimă, pecetluindu-şi astfel propria soartă. Nu are nimic cu vecinul său, Zef Kryeqyqe, bărbatul care trebuie ucis, şi nu se simte deloc pregătit să omoare un om cu care nu are nimic de împărţit. Obligat de familie şi comunitate să răzbune moartea fratelui său, omorât în urmă cu an de Zef, Ghiorgu reuşeşte să ducă la bun sfârşit tradiţia gjakmarrjei, conştient fiind că el va fi următoarea victimă în seria asasinatelor, a vrajbei de sânge.
În majoritatea operelor lui Ismail Kadare, sunt înfăţişate într-o stilistică originală, surprinzătoare, viaţa şi moartea, împletite cu tradiţia şi istoria, cu legenda şi mitul, în poveşti fabuloase, ca Firmanul orb, Palatul viselor, Generalul armatei moarte etc. „Faimoasa afirmaţie că cei vii nu sunt decât nişte morţi sosiţi în permisie pe lume capătă în munţii noştri o semnificaţie reală”, spune unul dintre personaje. Toate aceste parabole prezente în scrierile sale sunt simboluri şi transfigurări ale mecanismului infernal al puterii totalitare şi al statului comunist care au ţinut libertatea captivă timp de 50 de ani.
„M-am familiarizat cu literatura înainte să cunosc libertatea, astfel încât literatura a fost cea care m-a condus la libertate, nu invers” (Ismail Kadare)
Maria Dobrescu
