HISTORY difuzează, în exclusivitate, cele mai bune momente din seria documentară „În căutarea monștrilor”

nov. 9th, 2020 | By | Category: Postcard

HISTORY difuzează, în exclusivitate, începând din 13 noiembrie 2020, în fiecare vineri, de la ora 20:00, cele mai bune momente din seria documentară „În căutarea monștrilor”, care aduce o perspectivă nouă asupra existenței unora dintre cele mai misterioase creaturi din lume.

De la mitul lui Bigfoot la misterul lui Chupacabra, cele zece episoade din serie explorează povești legendare despre creaturi mitice, care au stârnit imaginația a generații întregi și a căror existență a fost fie contestată, fie susținută cu dovezi mai mult sau mai puțin concludente.

 

Numărul celor care au pretins că au avut o interacțiune cu astfel de creaturi este foarte mare, însă, până în prezent, s-au efectuat puține cercetări științifice care să aducă lumină asupra relatărilor acestor martori oculari și să delimiteze adevărul de ficțiune.

Așadar, seria „În căutarea monștrilor” reunește experți din diverse domenii care prin intermediul unor metode științifice elaborate și a unor echipamente de ultimă generație vor realiza o serie de expediții și cercetări pentru a afla în ce măsură legendele conțin și elemente reale sau dacă sunt doar rodul imaginației. Fiecare episod examinează cele mai relevante dovezi disponibile, de la fotografii și înregistrări video, până la mostre de păr și os, precum și relatări ale martorilor, pentru a putea proba sau infirma existența acestor creaturi.

Trailerul oficial al producției poate fi urmărit aici.

 

Despre HISTORY® 

HISTORY® este unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri TV internaționale. HISTORY® reprezintă o sursă de divertisment și informare pentru milioane de oameni de pe tot globul prin poveștile inspiraționale, uneori extravagante ale unor personaje extraordinare din viața reală, ale căror experiențe sunt adesea mult mai spectaculoase decât ficțiunea.

HISTORY® provoacă și duce mai departe noțiunea tradițională de „istorie”, oferind spectatorilor o perspectivă alternativă. Gama variată de emisiuni difuzate dezvăluie modul în care poveștile umane sunt modelate de fapte fascinante și adesea surprinzătoare.

HISTORY® a fost lansată în 1995 și ajunge la peste 300 de milioane de locuințe din întreaga lume, în peste 150 de teritorii, fiind tradusă în 37 de limbi. HISTORY® reprezintă principalul canal din portofoliul A + E Networks.

Televiziunea HISTORY® este disponibilă în România de peste 10 ani pe toate platformele majore de cablu, IPTV și DTH din țară, inclusiv: Akta-DCS, Digi, Orange TV, Telekom și Vodafone.

Pentru mai multe detalii, puteţi accesa site-ul oficial HISTORY România, pagina de Facebook HISTORY România sau canalul local de YouTube.

 

Număr de vizualizări :441


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro