Mireille Rădoi, Dan Mircea Cipariu, Tudor Voicu, recital la Strada de C`Arte

sept. 25th, 2020 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 26 septembrie 2020, ora 18:00, în Aula Bibliotecii Universitare ”Carol I” din București, în cadrul ediției a IX-a  a Festivalului Strada de C`Arte, va avea loc aniversarea AgențiadeCarte.ro –  Lansarea antologiei ”10.AgențiadeCarte.ro”, apărută la editura Tracus Arte. În cadrul evenimentului vor susține un recital de poezie: Mireille Rădoi, Dan Mircea Cipariu și Tudor Voicu. Amfitrion: Dan Mircea Cipariu, fondatorul AgențiadeCarte.ro.

 

 

 

 

 

Antologia  ”10.AgențiadeCarte.ro” are 404 de pagini, redactate de scriitorii Andra Rotaru și Teodor Dună, cu o copertă semnată de artistul vizual Mihai Zgondoiu și un cuvânt înainte scris de criticul de teatru și universitarul Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București. Antologia ”10.AgențiadeCarte.ro” cuprinde cele mai importante texte editoriale publicate în cei 10 ani de activitate (interviuri, editoriale, comentarii etc).

 

 

 

 

 

Mireille Rădoi s-a născut la 9 mai 1974. Are experienţă în diverse domenii de activitate, fiind specialist în ştiinţele comunicării şi studii de securitate. A absolvit Academia Naţională de Informaţii ca şef de promoţie, a obţinut masteratul şi doctoratul în ştiinţe politice. Este conferenţiar universitar şi, din 2010, este director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (http://www.bcub.ro/). Este iniţiatoarea celui mai mare festival cultural în aer liber din Bucureşti: Strada de C’Arte (www.stradadecarte.ro). A reînfiinţat după 65 de ani de inexistenţă,„Fundaţia Universitarã Carol I” (www.fundatiacarol.ro). Cel mai recent volum literar publicat: “ieşireadinbazadedate”, Editura Brumar, 2013 (poezie).

 

 

Dan Mircea Cipariu (născut la 7 septembrie 1972, București), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara (editura Libra). În 2007, volumul său de poeme Tsunami (editura Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul ”Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2019, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro Culturart, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul www.agențiadecarte.ro, spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său singurătatea vine pe facebook, publicat în anul 2012 la Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța „unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”. În prezent, finalizează tema doctorală de cercetare „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București.

 

 

Tudor Voicu s-a născut în data de 29 aprilie 1988, la București. A publicat poezii și cronici de carte în revistele ”Tribuna”, ”Sintagme Literare”, ”Antares”, ”Actualitatea literară”, ”Urmuz”, „New York Times Magazine”, „Cenaclul de la Păltiniș” și în antologiile ”Poemia”, ”Soldați în Piața Soarelui”, ”5X5+5 Poeți vii”, ”PoetArt 100”. I s-au tradus texte în limbile engleză, franceză și arabă. În 2016, la editura Tracus Arte, în Colecția Coșovei, i-a apărut volumul de debut ”sticle goale fiare vechi” (imagine copertă: Traian T. Coșovei, ”Mic animal marin lipsit de afecțiune”), volum câștigător al Premiului Național pentru debut în poezie ”Traian T. Coșovei”, premiu acordat de către editura Tracus Arte în colaborare cu Asociația Culturală Direcția 9 și AgențiadeCarte.ro, în anul 2015. Este organizator și moderator al cenaclurilor Cenaclul 9 și Boema 9, care se desfășoară sub egida Asociației culturale Direcția 9. În prezent este redactor AgențiadeCarte.ro și student în anul II la Facultatea de Litere- Specializarea Comunicare și Relații Publice, Universitatea din București. Din 2019 este membru al Societăţii de Gestiune a Drepturilor de Autor www.operascrisa.ro, iar din 2020 membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

 

 

Număr de vizualizări :679


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro