”Conștient – Știința și practica prezenței – Practica transformatoare a meditației”, de Daniel J. Siegel

sept. 29th, 2020 | By | Category: Agenda de carte

La editura Herald, în colecția Psihopractica, a apărut volumul ”Conștient – Știința și practica prezenței – Practica transformatoare a meditației”, de Daniel J. Siegel, traducere de George Arion Jr. Renumitul autor Daniel Siegel, cunoscut publicului român prin numeroasele titluri cu care a revoluționat în ultimul deceniu știința minții, ne surprinde și de data această prin capacitatea sa de a reuni știința și spiritualitatea sub aceeași umbrelă, susțînând cu argumente științifice că practicile de meditație au efecte benefice măsurabile asupra minții, a creierului și a stării noastre fundamentale de bine. De departe unul dintre cei mai iubiți autori din domeniul popularizării științei sănătății mintale, Siegel dă o nouă direcție ideilor sale despre minte și conștiință și, folosindu-se de principii de bază ale fizicii cuantice, ne ajută să înțelegem cum reușește meditația – ca practică de antrenare a minții – să ne ofere acces la un plan al posibilităților din care se naște de fapt conștiința, un plan în care percepția noastră asupra propriei identități și a lumii este eliberată de viziunea cotidiană despre viață, limitată și, de multe ori, rigidă. Reiterând conceptele originale de mindsight, mintea ca flux de informație și energie, Roata conștientizării etc., ”Conștient” este cartea „dedicată integrării minții” care realizează integrarea tuturor ideilor lui Daniel Siegel într-un tot coerent, flexibil și viu. Acest ghid practic te invită să meditezi și îți oferă toate instrumentele și cele mai simple instrucțiuni pentru a începe chiar de azi o practică bazată, în egală măsură, pe spiritualitate și știință.

„Cu căldură și omenie, Dr. Siegel ne oferă o trecere în revistă de excepție a noii științe a minții, care este de-a dreptul fascinantă, pe alocuri chiar ne lasă cu gura căscată, și totodată se dovedește extraordinar de utilă, în orice împrejurare. Este un mod remarcabil de a integra concepte inovatoare din domeniul neuroștiinței, teorii profund contemplative și practici experiențiale concrete. Un tur de forță de la un maestru al domeniului.”

Rick Hanson, PhD, autorul Resilient: How to Grow an Unshakable

Core of Calm, Strength, and Happiness

 

Daniel J. Siegel este un renumit specialist în educație și psihiatrie, profesor la Universitatea din California, director al centrului de cercetare Mindful Awareness din cadrul aceleiași universități și director executiv al centrului educațional Mindsight Institute. Este un pionier al domeniului de studiu numit neurobiologie interpersonală (The Developing Mind, 1999), un domeniu multidisciplinar la care contribuie stiințe precum: psihologia, antropologia, biologia, științele cognitive, psihopatologia, psihiatria, neurobiologia, lingvistică, matematică, fizică, teoria sistemelor și altele. Sub umbrela neurobiologiei interpersonale, Daniel Siegel a promovat conceptul de „mindsight” (oglindirea minții), o nouă abordare – bazată pe mindfulness – în sănătatea mintală, care are ca idee centrală „integrarea” atât la nivel intrapsihic, cât și interpersonal, în plan psihologic, dar și al bazei neurobiologice. Este unul dintre puținii psihiatrii care au propus o definiție comprehensivă a minții (Mindsight, 2010).

Este tatăl a doi copii trecuți de adolescență și autor al mai multor lucrări celebre adresate părinților și specialiștilor. Dr. Daniel J. Siegel întâlnește frecvent părinți și profesioniști din toată lumea datorită conferințelor și atelierelor pe care le susține.

 

Editura Herald 

Număr de vizualizări :553


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro