Avanpremieră: „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?”

iun. 12th, 2020 | By | Category: Eveniment

Șase muzicieni și actori sunt în căutarea răspunsului la o întrebare de actualitate însă la care puțini se gândesc. „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?”  Prima formulă de răspuns va fi oferită la Avanpremiera spectacolului de luni, 15 iunie 2020, de la ora 17:00, în transmisiune directă de la Biblioteca Națională a României, pe platforma www.EnjoyTV.ro și pe pagina de Facebook EnjoyTV Romania. Evenimentul va avea loc fără public. Spectacolul și-a propus să urmeze un itinerariu prin imaginarul colectiv și personal al fiecăruia, în căutarea celor mai autentice forme de expresie. Pe cuprinsul mai multor reprezentații, și în urma unui laborator de cercetare care va funcționa în paralel, piesele de puzzle întâlnite pe acest drum vor duce proiectul către un discurs finalist în toamna acestui an.

Regia: Adrian Sitaru

Mentori: Ioana Flora, Luiza Zan

 

Cu:

Ana Turoș

Andrei Mărcuță

Alexandru Arcuș – saxofon

Iulian Ochescu – pian

José Almar – chitară

Laura Benedek – chitară bas

 

„În momentul de față, suntem la stadiul cel mai interesant, în care punem cap la cap acest puzzle. Mă duce cu gândul la un rollercoaster emoțional, în care fiecare spectator se va regăsi, atunci când se gândeste la ideea de iubire.” – Ioana Flora

 

 

„Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?” este un proiect cultural organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și este co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.

 

Parteneri culturali: Biblioteca Națională a României, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Exces Music, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, TAMTAM Festival

 

Parteneri media: EnjoyTV.ro, Radio România Cultural, Cronica Română, Agenția de Carte, Zile și Nopți

 

Notă: Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

 

Despre UCIMR

 

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este un ONG de utilitate publică ce activează de 25 de ani în sprijinul interpreților români din domeniul muzicii și al coregrafiei, reunind în prezent peste 10.000 de membri la nivel național. În cei 25 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale posibile prin capacitatea de a accesa fonduri din surse dintre cele mai diverse și prin sponsorizări atrase din mediul privat și de afaceri.

Pe lângă propriile proiecte și programe culturale de interes național și internațional, ce includ burse de studiu, concerte, festivaluri, workshop-uri, emisiuni-spectacol, concursuri, sprijinirea artiștilor seniori și susținerea materială a unor reviste de specialitate, UCIMR organizează la rândul său un proces transparent de finanțare din propriile fonduri, pentru proiectele altor organizații culturale sau artiști din România.

Din anul 2009 UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat. Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 1.000.000 de vizualizări în mediul online.

Număr de vizualizări :786


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro