Ediția a VI-a SAD, în format online

mai 1st, 2020 | By | Category: Eveniment

Vineri, 1 mai 2020, și sâmbătă, 2 mai 2020, se desfășoară, în format online, Festivalul cunoscut ca SAD (Zile și Seri de Literatură Doinaș), inițiat la Arad, în 2015, de scriitoarea și profesoara Lia Faur. Anul acesta, ediția a VI-a se desfășoară online, pe pagina de Facebook a festivalului www.facebook.com/festivaldoinas/ și va avea o formă nouă, din cauza crizei, și, datorită alăturării în echipa Liei Faur a celor patru organizatori ai Maratonului de Poezie 2020: Toni Chira, Antonia Mihăilescu, Savu Popa și Sorina Rîndașu (în ordine alfabetică). „Ediția a VI-a este specială din mai multe puncte de vedere. Nu m-am gândit vreodată că acest festival se va desfășura în eter, dar poate că așa e mai aproape de Doinaș și de toți cei care au plecat prea devreme Este mereu un omagiu adus fragilității și celor care trăiesc prin literatură.   În săptămânile de izolare, în care viețile noastre se consumă aproape identic, festivalul vine să ofere încredere și speranță. Le sunt recunoscătoare scriitorilor și artiștilor (actori, muzicieni),  echipei, care îmi este alături, și le transmit că mă număr printre cei salvați de arta și tinerețea lor.”, a declarat scriitoarea Lia Faur. Data evenimentului este 1-2 mai 2020, ora 12.00, și vor fi două zile și seri de literatură bună, muzică și artă. Participă în jur de 200 de artiști, cu înregistrări video, poeți (Magda Cârneci, Radu Vancu, Rodica Draghincescu, Diana Geacăr, Șerban Foarță, Svetlana Cârstean, Ștefania Mihalache, Ioana Nicolae, Alina Purcaru, Robert Șerban, Elena Vădăreanu), prozatori (Tatiana Țîbuleac, Bogdan-Alexandru Stănescu, Doina Ruști, Simona Antonescu, Dumitru Crudu, Cezar Paul-Bădescu, Cristian Fulaș, Paul Gabor), critici literari (Simona Preda, Alina Purcaru, Nina Corcinschi, Dana Pîrvan), actori de la diverse teatre din țară (Arad, Timișoara, Sibiu, Iași, Suceava), care vor recita poeme de Ștefan Aug. Doinaș, scriitori care mai au și alte talente artistice pe lângă scris (grafică, muzică, fotografie), muzicieni, care înregistrează în sufrageria sau grădina lor o piesă pentru festival (Bobo Burlăcianu, Teo Milea, Adrian Naidin, Laura Guarch Music, New Vegas Show, Cristi Rangu (Odyssey), Jurjak, Bogdan Mezofi (Grimus),  Ricardo Caria, Juan Nadal Girona, Nicolae Szekely ș.a.). S-au alăturat evenimentului scriitori din: Ungaria (Zita Iszó, Péter Závada), Cehia (Tomas Mika), Slovacia (Olga Glustikova), Bulgaria (Dimana Ivanova), Republica Moldova (Maria Pilchin), Tunisia (Aymen Hacen, Monia Boulila), Spania (Enrique Javier Nogueras), SUA (Andrei Codrescu, Carmen Firan).

 

Mesajul pe care îl transmite festivalul SAD – 2020 este despre solidaritate și conservarea frumuseții umane în aceste luni de izolare. Toți ne-am refugiat în cultură, iar cultura este cea mai lovită de criză. Scriitorii și artiștii invitați fac un gest de voluntariat cultural în vremea pandemiei.

Implicarea sudenților tunisieni, care învață la Lectoratul Român din Tunis, în organizare și lectura unor poeme este o noutate, de asemenea.

Se dorește promovarea editurilor (cele care au răspuns invitației) sau a unor voluntariate culturale.

Un alt aspect al festivalului este acordarea unor premii în cărți (Editura Polirom, Brumar, Paralela 45, Nemira) pentru cele mai expresive înregistrări video (text și imagine).

Partenerii morali ai festivalului sunt PEN, Centrul de Cultură și Știință al României la Tunis, Ambasada României la Tunis, Lectoratul Român din Tunis (ILR București), Maraton de Poezie online, Casa de Poezie Link, TRILL, Grupul de Inițiative Culturale (Arad).

Echipa celor cinci organizatori (Lia Faur, Toni Chira, Antonia Mihăilescu, Savu Popa și Sorina Rîndașu) este susținută cu traduceri, recomandări, regie și montaj, de o echipă extinsă formată din oameni de cultură sau prieteni, care au înțeles necesitatea unui astfel de eveniment într-o perioadă dificilă pentru noi toți

 

 

Număr de vizualizări :1075


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro