„Misterele Bibliei” sunt dezvăluite, în premieră, la HISTORY, într-o nouă serie de documentare

apr. 6th, 2020 | By | Category: Postcard

HISTORY® difuzează în perioada 13 – 19 aprilie 2020, de la ora 23:00, seria de documentare „Misterele Bibliei”, care explorează cele mai controversate enigme ale religiei. Noutatea acestor documentare, aduse împreună sub titlul generic de „Misterele Bibliei”, constă în folosirea științei și a tehnologiei pentru a analiza momente biblice fundamentale. În episoadele care alcătuiesc documentarul „Biblia Interzisă”, evangheliile  și epistolele din Biblie, dar și texte precum Testamentul lui Solomon sunt atent examinate pentru a vedea în ce măsură a fost compromis adevărul de traducerile și cenzura vremii.  Mai mult, miracole inexplicabile, intervenții divine sau decizii greu de înțeles sunt interpretate atât de cercetători cât și de experți teologi pe parcursul mai multor episoade din documentarul „Secretele Bibliei”. Seria include și documentarul „Dovezi despre Dumnezeu”, care își propune să probeze existența divinității, folosindu-se de cele mai noi tehnologii.

Întreaga producție, „Misterele Bibliei”, integrează perspective diverse ale unor cercetători, istorici, teologi și lideri spirituali din întreaga lume, cu scopul de a prezenta o imagine complexă despre cea mai influentă carte scrisă vreodată.

Trailerul oficial al serialului poate fi urmărit aici.

 

Despre HISTORY®

HISTORY® este unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri TV internaționale. HISTORY® reprezintă o sursă de divertisment și informare pentru milioane de oameni de pe tot globul prin poveștile inspiraționale, uneori extravagante ale unor personaje extraordinare din viața reală, ale căror experiențe sunt adesea mult mai spectaculoase decât ficțiunea.

HISTORY® provoacă și duce mai departe noțiunea tradițională de „istorie”, oferind spectatorilor o perspectivă alternativă. Gama variată de emisiuni difuzate dezvăluie modul în care poveștile umane sunt modelate de fapte fascinante și adesea surprinzătoare.

HISTORY® a fost lansată în 1995 și ajunge la peste 300 de milioane de locuințe din întreaga lume, în peste 150 de teritorii, fiind tradusă în 37 de limbi. HISTORY® reprezintă principalul canal din portofoliul A + E Networks.

Televiziunea HISTORY® este disponibilă în România de peste 10 ani pe toate platformele majore de cablu, IPTV și DTH din țară, inclusiv: Akta-DCS, Digi, Orange TV, Telekom și Vodafone.

Pentru mai multe detalii, puteţi accesa site-ul oficial HISTORY România, pagina de Facebook HISTORY România sau canalul local de YouTube.

 

 

 

Număr de vizualizări :904


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro