Interioare instituționale. Biroul public&privat

apr. 8th, 2020 | By | Category: Postcard

Ne punem întrebarea când oare a fost altfel în sălile de aşteptare ale primăriilor sau altor instituţii publice care lucrau pentru public, în afară de înghesuială, cozi pe coridoare, spaţii întunecoase şi improvizate? Nu ar trebui să mire că nici una dintre clădirile care au adăpostit primăria generală a Bucureştiului, de pildă, nu au fost proiectate pentru acest scop, ci au fost spaţii închiriate, modificate şi improvizate. Cum de altfel este şi actuala clădire a Primăriei, al cărei imobil a fost un minister. La 1906 a existat un proiect impunător al arhitectului I. Burcuş pentru localul unei primării pentru Bucureşti nefinalizat însă. Dar, revenind la nivelul molecular al spaţiului public, acolo unde cetăţeanul aşteaptă să fie informat, ajutat în variatele probleme cu care se confruntă într-o metropolă, descoperim în decursul timpului, în ciuda improvizaţiilor, şi proiecte reuşite. Impunătorul Palat al Poştelor, cu săli pentru depeşe, mesagerii şi scrierea scrisorilor era, pentru anul 1900, un spaţiu mai mult decât aerisit şi util tuturor problemelor care necesitau soluţionare. Vechea poștă înghesuită şi improvizată dispăruse. La fel a fost şi cazul CEC-ului, unde puteai avea şi tihna completării poliţelor sau negocierii tipurilor de investiţii.

În urmă cu o sută de ani, pentru îmbunătăţirea serviciilor publice a început să fie modernizat spaţiul de aşteptare şi de întâlnire din localurile publice ale primăriilor, diverselor administraţii. Sunt amenajate până şi uitatele azi scuipători; „salubritatea” clientului fiind un accesoriu deşi recent, dar omniprezent în spaţiile  instituţionale.

 

Ghişeul, biroul funcţionarului, a căpătat şi el formele şi dinamica modernizării. Înghesuiala oriental-fanariotă a dispărut treptat, iar modelele europene, aduse de la Paris, Berlin sau Viena, încep să se dezvolte şi în oraşele româneşti unde, alături de funcţionarii publici, apar şi numeroşi funţionari particulari, în afară de avocaţi sau notari.

 

Biroul ca spaţiu de lucru a diferit, desigur, în funcţie de poziţia celui care-l locuia însă el se extinde şi către spaţii private, cum ar fi camerele de lucru ale liceenilor sau studenţilor. A avea un birou, un loc al studiului sau al întâlnirilor şi negocierilor nu mai era un deziderat pentru orăşenii liberi profesionişti dintre războaie. Fie în apartamente-birouri închiriate sau în propria reşedinţă, spaţiul public şi privat se întâlneau pe felurite terenuri de negociere şi de aici ușurința purtării dialogului, a rezolvărilor facile şi lipsa stresului legat de aşteptare şi, mai ales, de relaţionare cu funcţionarul. Observăm şi grija pentru detaliu privind mobilierul, ambientarea spaţiului de lucru pentru descreţirea frunţilor, multitudinea de accesorii pe care noi astăzi le integrăm consumabilelor sau rechizitelor banale, odinioară chiar reuşite opere de artă: de la călimară, la caligrafia scrisului. Şi apoi vestimentaţia avea un numitor comun: eleganţă şi lejeritate. Avem în imagini funcţionari obişnuiţi, medicul legist Mina Minovici, angajaţi ai societăţii Leonida, sau ai unor ministere, bărbaţi şi femei.

 

Undeva, între 1880 şi 1945, rigurozitatea ţinutei şi dispunerea amiabilă pentru a rezolva problemele sunt întâlnite pretutindeni. Iar ilustraţiile dovedesc acest lucru. Detaliul pentru frumos, pentru complinirea ambientului îl putem urmări până şi în interioarele vechiului institut de medicină legală fotografiate la începutul secolului XX.

În ultimii 50 de ani s-au produs mutaţii gândite şi forţate pentru a matriţa în comportamentul şi sufletul mulţimii umilinţa faţă de reprezentantul statului. S-a ajuns, din nou, la înghesuiala oriental-fanariotă a vechilor caravanseraiuri, vămi de intrare, adminsitraţii satrapiale unde, la marginea unui ghișeu vidat, cu excepția unui mic decupaj, clientul – plătitor de taxe abia dacă îl poate zări pe acela care este plătit să-l servească. Această vidare a relaţionărilor public-privat s-a extins şi în cazul mijloacelor de transport în comun.

 

Începând cu anii 1975-1980, autobuzele şi troleibuzele, iar apoi tramvaiele au devenit un spaţiu al claustrării. Şoferul care ar trebuia să comunice cu călătorii se „bucură” de privilegiul izolării într-un spaţiu închis cu pereţi de sticlă şi nu răspunde solicitărilor sau reclamaţiilor. În ultimii ani, autobuzele importate din Germania au circulat prin Bucureşti o lună, două, cu spaţiul deschis dintre şofer şi călători, aşa cum se obişnuieşte în Europa, pentru ca apoi să apară zidul de sticlă, exemplu clar al neschimbării şi claustrării trăite colectiv. Este extensia anilor ’80 în deplină aparentă libertate. Birourile sunt spaţioase în funcţie de poziţia avută de ocupant în sistem.

 

Astfel s-au modificat şi fizionomiile. Vedem în ilustraţiile din vechime chipuri pregătite să comunice, să explice, să te întâmpine, să te ajute. Trăsături care dovedesc înţelegere faţă de problemele celuilalt, probleme eliminate prin comunicare. Astăzi chipurile celor care ne administrează destinele stau ascunse dincolo de uşile care nu se deschid, retrași în birouri înghesuite, rar aerisite şi prin urmare deloc dispuşi pentru  comunicare.

 

Spaţiul de lucru, instituţionalizat sau privat, a evoluat în istorie în funcţie de ideologia care trebuia să implementeze o anumită stare de spirit colectivă. Mai nou, prin exemplul sistemului bancar privat, ghişeele CEC-ului, Romtelecom, sau Poştei Române încep şi ele să se deschidă comunicării şi relaţionării cu proprii clienți.

 

Adrian Majuru, istoric, director Muzeul Municipiului București

 

Număr de vizualizări :571


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro